MICI SCRIITORI PENTRU MARI ÎNȚELEPȚI – o expoziție inedită la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/mici-scriitori-pentru-mari-intelepti-o-expozitie-inedita-la-tnb/

Un minunat proiect destinat încurajării LECTURII şi creaţiei literare capătă noi valenţe în cadrul unei expoziţii care se vernisează în 15 februarie 2022, ora 18.00 (chiar în ziua declarată drept ”Zi Naţională a Lecturii”!) în foaierul Media al TNB (aripa Intercontinental).

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2022

18 copii și tineri din cadrul comunității din București a organizației  SOS Satele Copiilor, dotată recent cu o bibliotecă de peste 1000 de volume, au fost atrași să participe la atelierele de creație literară inițiate de pedagogul Corina Taraș-Lungu. Au rezultat 18 povestiri minunate publicate în colecția ”Humanitas Junior”, sub titlul ”MICI SCRIITORI PENTRU MARI ÎNȚELEPȚI” – însoțite de ilustrații realizate de artiști din Clubul ilustratorilor.  Pentru ca aceste povestiri ilustrate să nu rămână doar în coperțile unui volum cu tiraj limitat, ele vor fi prezentate unui public larg, sub formă de printuri, expuse pe simezele foaierului Media al TNB.

Vă invităm marți, 15 februarie 2022, la ora 18.00,  la vernisajul acestei expoziții inedite care va fi prefațată de  Corina Taraș-Lungu (SOS Satele Copiilor), Iustina Croitoru (din partea editurii  Humanitas) și Patricia Atrix (Clubul Ilustratorilor). Tinerii autori debutanți (cu vîrste cuprinse între 10 și 17 ani !) care vor fi prezenți  la vernisaj vor avea parte și de  bucuria întâlnirii cu câțiva dintre cei mai îndrăgiți actori ai teatrului, care vor citi din povestirile lor !

Intrarea în spațiul expoziției se va face cu respectarea tuturor regulilor sanitare în vigoare. Masca rămâne obligatorie pe tot parcursul desfășurării evenimentului.

Expoziția va rămâne deschisă în Foaierul Media al TNB (aripa Intercontinental) până în data de 15 martie 2022 și va putea fi vizitată zilnic între orele 11.00-18.00.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.