Mickey Mouse a împlinit 90 de ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/mickey-mouse-a-implinit-90-de-ani/

Mickey Mouse, şoricelul desenat de Walt Disney în 1928 şi devenit, ulterior, mascotă a companiei Disney, a împlinit 90 de ani pe 18 noiembrie. Faimosul şoricel a adunat de-a lungul anilor sute de apariţii pe tv şi a devenit un brand evaluat la câteva miliarde de dolari.

Un articol de Petre Ivan|19 noiembrie 2018

Mickey Mouse, cel mai celebru şoricel din istorie, a fost desenat de Walt Disney în tren, în timpul unei călătorii de la New York spre Los Angeles. Prima versiune a personajului nu purta încă mănuşi albe şi va primi numele Mickey la sfatul soţiei lui Walt Disney, căreia i se pare mai potrivit decât Mortimer, aşa cum voia să îl boteze Disney.

Deşi „Steamboat Willie” este primul desen animat sonor, Mickey nu rostea încă niciun cuvânt, ci fluiera şi fredona un cântecel. Abia în 1929 Walt Disney îi va împrumuta propria voce, în filmul de animaţie „The Carnival Kid”, animatorul continuând să fie vocea şoricelului pentru următorii 20 de ani. Ulterior, vocea lui Mickey a fost asigurată de Jimmy MacDonald, Wayne Allwine şi de Bret Iwan.

În 1932, Walt Disney a produs 14 filme cu Mickey Mouse, stabilind un record rămas în istorie, iar, în acelaşi an, animatorul primeşte un premiu Oscar special pentru crearea îndrăgitului personaj. Societatea Naţiunilor, precursoarea ONU, îi decernează de asemenea un premiu, „considerând că (Mickey, n.r.) apropie popoarele şi culturile din toată lumea.”

Pe 15 ianuarie 1940, Mickey Mouse revine pe marele ecran ca protagonist al primului său lungmetraj, musicalul de animaţie „Fantasia”, bazat pe poemul simfonic al compozitorului Paul Dukas „Ucenicul vrăjitor”. Şoricelul lui Disney va apărea ulterior în lugmetrajele „Fun and Fancy Free” (1947), „Cine vrea pielea lui Roger Rabbit/ Who Framed Roger Rabbit” (1988) şi „Dingo and Max” (1995).

Walt Disney (1901 – 1966), inovator al filmului de animaţie şi cofondator al studioului de producţie Walt Disney Company, a fost nominalizat la 61 de premii Oscar şi la şapte premii Emmy, deţinând recordul pentru cele mai multe nominalizări la trofeele Academiei americane.

Foto: Mickey Mouse & Walt Disney – facebook

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.