Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu
https://www.ziarulmetropolis.ro/microistoria-povesti-adevarate-spuse-pe-viu/

Astazi, de la ora 20.00, va avea loc la ARCUB, cea de a doua ediţie Microistoria. Poveşti adevărate spuse pe viu. Proiectul arhivează poveşti ale oamenilor obişnuiţi, spuse live chiar de ei, şi capabile să-i inspire şi pe alţii.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2018

Oameni din toate categoriile sociale, etnice, de vârstă și de gen care trăiesc azi în România povestesc live pe scenă o întâmplare din timpul perioadei de tranziție care le-a marcat viața. Fiecare poveste e adevărată și fiecare voce care o spune este autentică, deci spectacolele se plasează între documentar și teatru. Rezultă o imagine a României, așa cum arată ea astăzi, după 100 de ani de existență.

Cum am supraviețuit tranziție

De aproape 30 de ani ne aflăm pe drumul de la un regim la altul, dinspre comunism înspre capitalism, sau înspre ce a mai rămas din el. Am trecut cu toții prin etapele tranziției: momentul Revoluției din 1989, tulburii ani ’90, schimbările percepute după intrarea României în Europa, în anul 2007, prin momente bune și prin momente de declin ale societății.

Ne amintim cu toții etapele macro, dar ce se întâmplă cu cele micro? Cum am parcurs fiecare dintre noi acest drum și ce impact a avut el asupra vieții noastre personale și asupra familiei din care facem parte?

La cea de a doua ediție a Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu vrem să aflăm care au fost experiențele cele mai puternice de după 1989 ale oamenilor obișnuiți din România. Am trimis invitații către 100 de persoane cu rugămintea de a ne povesti “Cum au supraviețuit tranziției (de la comunism la capitalism)?” și suntem în curs de selectare a celor mai interesante dintre acestea. Vom alege poveștile care aduc un punct de vedere personal, unic și semnificativ pentru traseul unei persoane, având credința că fiecare dintre noi este relevant pentru tabloul mai mare din care facem cu toții parte.

Cei interesati sunt invitati pe 5 martie 2018, ora 20:00, la ARCUB- Centrul Cultural al Municipiului București, strada Lipscani nr. 84-90, la o seară specială (cu intrare liberă) în care confesiunile unor oameni obișnuiți vă vor da energie pentru reimaginarea propriei existențe.

***

Proiectul Microistoria. Povești adevărate spuse pe viu își propune să arhiveze povești ale oamenilor obișnuiți, spuse live chiar de ei, și capabile să-i inspire și pe alții. Oameni din toate categoriile sociale, etnice, de vârstă și de gen care trăiesc azi în România povestesc livepe scenă o întâmplare din timpul perioadei de tranziție care le-a marcat viața. Fiecare poveste e adevărată și fiecare voce care o spune este autentică, deci spectacolele se plasează între documentar și teatru. Rezultă o imagine a României, așa cum arată ea astăzi, după 100 de ani de existență.Poveștile spuse în finala primei etape a proiectului pot fi vizionate online la www.microistoria.ro. După încheierea celei de a doua ediții, poveștile finaliste vor fi adăugate și ele în aceeași arhivă online.

Proiectul Microistoria este produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu Teatrul Național Radiofonic, cu sprijinul ARCUB și unteatru. Proiect finanțat de AFCN.

Concept și curatoriere: Cristina Modreanu/ Echipă: Florentina Bratfanof (directoare de casting), Lucian Iordan (video), Peter Kerek (regie), Paul Dunca (MC), Ioana Gonțea (coordonatoare de proiect), Oana Cristea-Grigorescu (coordonatoare echipa radio), BiancaBoitan-Rusu (coordonatoare PR), Alexandra Pascu (asistentă producție), Adi Bulboacă (foto).   

Foto: Microistoria – microistoria.ro

 

 

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

10
/08
/23

Suntem într-a 8-a lună în care Timișoara este, alături de Elefsina (Grecia) și Veszprém (Ungaria), un important centru cultural european. Și urmează încă luni bune de evenimente interesante, care merită o vizită în Banat. Aflați de ce în interviul următor.

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

27
/07
/23

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.