„Micul Paris” al lui Victor Ioan Frunză, în „Grădina Gloria”
https://www.ziarulmetropolis.ro/micul-paris-al-lui-victor-ioan-frunza-in-gradina-gloria/

Apune soarele peste blocurile din cartierul Titan şi, din faţa Cinematografului Gloria, se aud cele mai frumoase cântece interbelice. Celebrele „Ilona” sau „Zaraza”, cântate de vocea inconfundabilă a tenorului Robert Nagy, se aud până departe peste Parcul IOR. În fiecare weekend, până pe 3 septembrie, de la ora 19.30, spectacolul „Grădina Gloria” în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză se joacă în faţa Cinematografului Gloria, iar accesul este liber.

Un articol de Monica Andronescu|13 august 2017

E mijlocul lunii august și teatrele, cu puține excepții, sunt în vacanță. Însă Teatrul Metropolis și „trupa fără nume” a lui Victor Ioan Frunză au pregătit pentru acest sfârșit de vară un spectacol în aer liber, de teatru, muzică și dans. O excelentă demonstrație de divertisment de cea mai bună calitate, oferită publicului din București, în spiritul „teatrului pentru cetate”, un concept în care Victor Ioan Frunză crede și pe care-l urmează de ani buni.

„Grădina Gloria” se joacă pe o scenă mobilă, în fața Cinematografului Gloria, începe la apusul soarelui și ține până când se lasă noaptea peste București… Șase momente de teatru, pe texte de I.L. Caragiale, Dumitru Solomon și Cehov, și multă muzică interbelică, cele mai frumoase cântece pe care, cu siguranță, le-ați ascultat sau le-ați fredonat vreodată cu plăcere, și dans – senzual, cald, cuceritor –, toate într-un spectacol estival, superb, de un bun gust desăvârșit, în interpretarea trupei lui Victor Ioan Frunză, în acest moment cel mai bine conturat grup teatral din România. O trupă care în ultimii ani a realizat performanța de a oferi constant texte importante, o trupă a cărei calitate crește constant, o trupă care face permanent cercetare, dar fără să uite de public, o trupă cu personalități artistice puternice și bine individualizate, dar în același timp omogenă. O trupă pentru care merită să străbați Bucureștiul sau țara, ca să vii să-i vezi…

„Amadeus”, „O scrisoare pierdută”, „Visul unei nopți de vară”, „Tartuffe”, „Romeo și Julieta” sunt spectacolele în care-i puteți vedea la Teatrul Metropolis din București, de la începutul stagiunii următoare, dar până atunci, același Teatru Metropolis vă propune acest spectacol estival, „Grădina Gloria”, cu acces liber. Și nu e puțin lucru să vezi o mare de oameni, așezați pe bordură sau stând în picioare, pentru că scaunele sunt de mult ocupate, într-o seară de vară, aplaudând cu fervoare și unii dintre ei descoperind, poate, teatrul, îndrăgostindu-se de el și dorindu-și să revină…

Andrei Huțuleac, George Costin, Alin Florea, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu, Alexandru Pavel, Sorin Miron, Corina Moise, Adrian Nicolae sunt cei nouă actori care evoluează în spectacol, iar Adriana Grand semnează scenografia acestei producții și fiecare costum și fiecare imagine care rulează pe ecranul din spate este o punte între două lumi, între timpuri și epoci, între oameni de ieri și de azi, în spiritul lui Caragiale: „Zi-le oameni și dă-le pace!”.

Ceea ce face Victor Ioan Frunză cu acest spectacol este în primul rând o încercare de a readuce teatrul în mijlocul mulțimii, de a-l scoate din zona constipată în care anumite trenduri și mode se străduiesc să-l ducă de multe ori cu forța, de a-i reda publicului plăcerea pură și nepervertită de a vedea teatru – fără adjective deja (de)conotate de genul „performativ”. Și, mai mult decât atât, este o excelentă incursiune în lumea lui Caragiale și a spiritului românesc-bucureștean de ieri și de azi. Și cum Caragiale este cel mai des stâlcit în interpretări slăbuțe și chinuite, cu atât mai mult spectacolul „Grădina Gloria” oferă trei momente pe care e musai să le vedeți dacă vă e dor de Caragiale.

O imagine cel puțin la fel de ironică asupra lumii oferă și cele două schițe ale lui Dumitru Solomon – un alt act important, „împrietenirea” publicului larg cu opera unui scriitor precum Dumitru Solomon –, dintre care „Cămila” este o excelentă demonstrație despre… manipulare. Dacă vă sună cumva cunoscut acest cuvânt în lumea noastră, dominată de reclame care te conving să cumperi orice, atunci mergeți să vedeți cum George Costin îl convinge pe Andrei Huțuleac să cumpere o cămilă… care nu există.

Extraordinară este prezența în acest spectacol a tenorului Robert Nagy, a cărui voce învăluie piațeta din fața sălii Gloria. Tulburătoare, emoționantă…

Și în final, vocile armonizate ale lui George Costin și Alin Florea, cântând „Noapte bună, București!”, în timp ce pe ecranul din spate rulează imagini dintr-un alt timp, cu un București de ieri, dătător de nostalgii…

05
/08
/19

„Scriu cu imagini – aş putea spune despre oricare spectacol al meu.” Dacă traseul Cătălinei Buzoianu în teatru este sau nu rezumat în aceste cuvinte e o discuţie în sine. Dar ele redau, aproape ca un mic poem, întreaga ei gândire/ creaţie regizorală.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

S-a născut pe 1 august 1939... Ajunsă la optzeci de ani, actrița Valeria Seciu, retrasă din viața profesională, pare, dacă ne e permisă o parafrază, să se situeze în „calmul valorilor”, venit, paradoxal, tocmai din neliniștea creatorului de cursă lungă.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

21
/06
/19

22 iunie 1963. Ultima zi din viața unei artiste care a îndrăznit: să viseze, să se încăpățâneze, să râdă de convenții și prejudecăți, să dezvăluie cântecul popular într-un fel în care nimeni nu l-a mai dezvăluit, pe scurt, să facă artă autentică în vremuri măcinate de boli grele.

29
/05
/19

METROPOLIS SPECIAL Vă invităm să (re)descoperiți povestea de dragoste dintre Carol al II-lea și Elena Lupescu, așa cum ne-o înfățișează scriitoarea Tatiana Niculescu în cea mai nouă dintre cărțile sale – „Regele și Duduia” (Editura Humanitas, 2019).

27
/05
/19

Regizoarea Carmen Lidia Vidu rememorează în exclusivitate pentru Ziarul Metropolis experiența participării sale, cu spectacolul „Jurnal de România. Timișoara”, parte a proiectului de teatru documentar „Jurnal de România”, la Festivalul Voice of Europe, de la Jena, Germania, desfășurat între 20 și 26 mai 2019. Vă invităm să descoperiți o poveste de succes din teatrul autohton de azi!

20
/05
/19

Călătorie în timp, „Melmoth” ne invită să ne întoarcem spre tenebrosul gotic. Ne dezvăluie oameni care ar fi putut fi și istorii născute din istoria pe care o descoperim neîncetat, încercăm să o înțelegem. Noi, cititorii, devenim martori și vedem în fața ochilor scene impresionante din istorii atroce, cum ar fi genocidul armean sau Holocaustul.