Pe 25 ianuarie 2017, la Teatrul de Comedie din Bucureşti a avut loc premiera spectacolului ”Micul prinţ”. Povestea scrisă de Antoine de Saint-Exupéry (traducere Ileana Cantuniari) a fost pusă în scenă de regizorul Alexandru Dabija, cu semnătura scenografică a lui Mircea Cantor şi muzica Adei Milea, micul prinţ fiind interpretat de Dorina Chiriac.
Un articol de Corina Dima|30 ianuarie 2017
Montarea aduce pe scenă personajele din basm, fiecare cu şarmul, poveţele sau învăţămintele lui: monarhul absolut care poate comanda un apus de soare (dacă condiţiile sunt favorabile) şi ştie că ‘’Cel mai greu este să te judeci pe tine decât pe alţii’’, înfumuratul care are nevoie de aplauze şi de admiratori (vrea să fie primul, chiar dacă este singurul!), afaceristul care nu mai pridideşte să numere stelele chiar dacă nu îi aduc niciun folos (şi nu poate să piardă timpul, să stea la baliverne, că doar este ‘’om serios‘’), lampagiul care bea ca să uite că bea, geograful care crede în exploratori, şarpele singuratic atoateştiutor (‘’Poţi fi singur şi printre oameni’’) şi prietenii – pilotul şi vulpea.
Toată lumea este într-o permanentă goană şi într-o acută lipsă de timp: fiecare este preocupat de propria-i persoană, are un viciu sau dă pe afară de atâta aroganţă; şi nimeni nu găseşte un răgaz (cu excepţia pilotului prăbuşit în Sahara) pentru un mic gest, să acorde un moment de atenţie ca să deseneze o oaie copilului cu părul auriu.
Textul scoate la lumină metehnele lumii noastre: mereu în grabă, în grabă după tot felul de lucruri mici (fără să vedem deseori lucrurile cu adevărat importante), înamoraţi de propriile orgolii sau căutând răspunsul la alţii şi nu la noi. Dar aflăm tainice înţelesuri, ca într-un joc de copii, că ‘’tot ce e complicat e simplu’’ de fapt, ’’cuvintele sunt sursă de neînţelegere’’, îmblânzirea unui animal înseamnă de fapt să creezi legături, stelele înseamnă pentru fiecare altceva, ’’doar copiii ştiu ce caută’’, ’’trebuie să ceri fiecăruia ce poate’’, florile sunt ’’tot ce poate fi mai frumos’’ dar sunt efemere. Aflăm cu simplitate lucruri mari, din întrebări sincere şi directe, din întâmplările din viaţa unui copil (chiar dacă acesta a aterizat cu un stol de gâşte de pe asteroidul B612).
Călătoria iniţiatică a Micului Prinţ este ilustrată vizual de către Mircea Cantor care marchează cu personalitate debutul său ca scenograf în teatru, cu această piesă. Artistul (care îşi duce existenţa la Paris) concepe o instalaţie vizuală cu multe elemente geometrice metalice, care schiţează parcă nişte tuşe uşoare, ca într-un desen. De asemenea, proiecţiile video sunt parte integrantă din spectacol (cu imagini de inspiraţie ‚selenară’, versatile atât pentru ilustrarea altor planete cât şi pentru deşert, cadre înregistrate la vulcanii noroioşi din Buzău). Scenografia capătă dinamică prin mişcarea panourilor de proiecţie (se compune şi descompune în una sau două părţi) şi prin interacţiunea directă a actorilor cu elementele şi decorul (globul, sticla, vulpea, trandafirii etc).
Un Mic Prinţ ce are parte de o bogată recuzită vizuală, într-o abordare futuristă, cu haine noi, păstrând însă personajele şi învăţăturile lor, cu plimbarea pe Terra şi celelalte planete.
Muzica este semnată de Ada Milea (un stil recognoscibil în multe spectacole de pe scenele bucureştene) care introduce în spectacol şi două instrumente neobişnuite, cu sonoritate ’’celestă’’ şi au apariţie stranie: hang drum (instrument creat în anul 2000 care aduce cu un OZN, ce produce sunet prin vibraţia celor două cochilii care îl compun) şi theremin (instrument electronic conceput iniţial pentru un proiect de cercetare de către un fizician rus, arată ca un radio iar sunetul se produce prin apropierea sau îndepărtarea mâinii de antenă, ’’mişcând’’ aerul).
Basmul modern de sorginte fantastică, construit din dialoguri cu fraze scurte, directe, într-un limbaj simplu, lapidar, asemenea discuţiilor dintre copii, se bucură de punerea în scenă a unor actori importanţi de la Teatrul de Comedie, precum: Dorina Chiriac, Bogdan Cotleţ, Valentin Teodosiu, Eugen Racoţi, Alexandru Bogdan, Dan Rădulescu, Lucian Ionescu, Alexandru Turcu, Sara Chifor, Miral Solcanu, Tudor Roşu, Vlad Bazgă.
Dorina Chiriac întruchipează un copil mic cu mină de copil mare sau poate un adult transformat în copil curios, cu poftă de explorare. Regizorul declară că a conceput acest spectacol plecând de la o imagine: Dorina Chiriac care mergea pe stradă târând de un rucsac şi şi-a închipuit basmul având în centru ’’un Mic Prinţ trecut prin multe, nu un copil, ci un copil care a îmbătrânit’’.
Text inspirat, regizor iscusit, actori buni, dinamism din scenografie (specială!), inserţii video şi costume şi cu toate acestea ceva a lipsit la premieră.
Încerc să descriu, comparând cu o altă artă, cu un limbaj mai abstract, cu muzica.
O partitură muzicală poate avea mai multe interpretări (păstrând aceleaşi note muzicale, aceleaşi indicaţii de agogică şi dinamică, păstrând exact aceleaşi detalii). Adică ne place varianta interpretată de solistul ’’x’’ mai mult decat solistul ’’y’’, cu toate că este aceeaşi lucrare şi ambii respectă ce este scris acolo. Diferenţa dintre cele două interpretări poate consta în sentimentul pe care ţi-l trezeşte fiecare interpretare în parte şi cu ce rezonează mai bine fiecare dintre noi atunci când ascultă (detaliu ce ţine de gust, de pregătire, de stare sau de structura fiecăruia). Bineînţeles că ambele interpretări vor transmite acelaşi sentiment, de bucurie, spre exemplu, însă cheia sub care prezintă fiecare, poate fi diferită: poate fi o bucurie expansivă ca atunci când apare primăvara însorită şi îţi vine să sari într-un picior de bucurie că vezi soarele, după o iarnă grea; sau poate fi o bucurie moderată amestecată cu reţinere ca şi cum ţi-ai văzut prietenul sănătos la o plimbare în parc, după o perioadă de boală. Aceeaşi partiură, tot bucurie, dar cu nuanţe diferite, detalii pe care muzica le poate transmite. La fel, artele, în general, fiecare cu limbajul său, pot transmite nenumărate grade şi nuanţe în emoţii, stări şi sentimente. De aici vine şi frumuseţea domeniilor creative, din multitudinea varietăţii interpretărilor artistice şi implicit a trăirilor exprimate. Bucuria în domeniile artistice este aşadar neţărmurită, infinită şi poate avea atât de multe nuanţe, sclipiri şi culori!
Micului Prinţ din seara premierei i-a lipsit, din păcate, detaliul, acea nuanţă a personalităţii sale, din starea de poveste. A lipsit acea trăsătură care să îi dea forţă şi să îl singuralizeze, într-o lume plină de prinţi, conţi, cavaleri, regi sau baroni. Cu toate numele distinse din distribuţie, aşteptam să admir pe scenă filigranul în candoare, în sinceritate, în întrebări, în mister. Poate că spectacolul nu s-a ‘’aşezat’’, aşa cum spun artiştii, nu s-a şlefuit încă suficient ca să ne arate frumuseţea şi puterea sa, poate că mai are nevoie de reprezentații ca să adeverească secretul vulpii ‘’Nu poţi vedea bine decât cu inima, esenţialul este invizibil pentru ochi’’.
Micul prinț
de Antoine de Saint-Exupéry
traducere: Ileana Cantuniari
Micul prinț: Dorina Chiriac
Aviatorul: Bogdan Cotleţ
Șarpele: Valentin Teodosiu
Regele: Eugen Racoți
Înfumuratul și Geograful: Alexandru Bogdan
Lampagiul: Dan Rădulescu
Afaceristul: Lucian Ionescu
Fata: Sara Chifor / Miral Solcanu
Băiat: Tudor Roșu / Vlad Bazgă
Trandafirii: Eugen Racoți, Lucian Ionescu, Dan Rădulescu, Alexandru Turcu
regie: Alexandru Dabija
scenografie și video: Mircea Cantor
costume și asistent scenografie: Andrada Chiriac
muzica: Ada Milea
creație vulpe: Tiberiu Toitan și Oana Micu
Foto: Mircea Cantor
