Migraaaanţi de Matei Vişniec. Audiţie cu public la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/migraaaanti-de-matei-visniec-auditie-cu-public-la-teatrul-metropolis/

Joi, 19 octombrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural, Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi în premieră Migraaaanţi sau Suntem prea mulţi pe nenorocita asta de barcă de Matei Vişniec, scenariul radiofonic şi regia artistică Mihai Lungeanu. Audiţia cu public în avanpremieră va avea loc luni, 16 octombrie, de la ora 11, la Teatrul Metropolis (str. Mihai Eminescu, nr.89). Intrarea e liberă.

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2017

 Spectacolul va fi difuzat în reluare sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 13.30 la Radio România Internaţional.

În distribuţie: Alexandru Georgescu, Ciprian Chiricheş,  Mircea Constantinescu, Ada Navrot, Dani Popescu, Claudia Drăgan, Cosmina Olariu, Alexandra Spătaru, Mircea Rusu, Oana Ştefănescu, Rareş Zimbran, Cristi Dionise, George Grigore, Violeta Berbiuc, Annemarie Ziegler, Răzvan Vasilescu, Frederik Negrescu, Crenguţa Hariton, Delia Nartea, Emilia Popescu, Vasile Manta, Andrei Radu.

Audiţia cu public în avanpremieră va avea loc luni, 16 octombrie, de la ora 11, la Teatrul Metropolis (str. Mihai Eminescu, nr.89). Intrarea e liberă.

Inspirată din actualitate, cea care constituie materia primă a activităţii de jurnalist a dramaturgului Matei Vişniec, piesa Migraaaanţicartografiază complexitatea fenomenuluimigraţiei cu care se confruntă azi Europa. Scene scurte preiau situaţii- tip relatate curent de presa internaţională şi prezintă neutru puncte de vedere multiple.

Destine individuale confruntate cu alegeri imposibile, dar şidecizii politice controversate, ridică în piesa lui Matei Vişniec chestiunea repetării greşelilor în istorie. Şantajul refugiatului disperat, înălţarea gardurilor de sârmă ghimpată la graniţele UE, traficul ilegal de persoane, discursul politicianist, toate virează în situaţii tragic-absurde ce conduc la dezumanizare şi chestionează viitorul Europei.

Poate oare teatrul să contribuie la înţelegea unor astfel de evenimente care pregătesc profilul economic, etnic şi cultural al secolului următor? Personal sunt convins că literatura ne poate oferi răspunsuri mult mai nuanţate decât toate celelalte discipline ale spiritului când vine vorba despre enigma numită om” – comentează dramaturgul Matei Vişniec tematica ultimului său volum de teatru, Trilogia balcanică, publicat în limba românăla editura Humanitas în 2016.

Din această Trilogie balcanică face parte şi piesa Migraaaanţi sau Prea suntem mulţi în aceeaşi barcă. Piesaa fosttradusăîn engleză, italiană și spaniolă şi montată pe scenele europene dar şi la noi. În România, spectacolul lectură susţinut de Teatrul Naţioanl Radiofonic în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București#3 (ARCUB, octombrie 2016) a prezentat în premieră piesa în faţa publicului românesc şi a prefațat această premieră de teatru radiofonic.

Distribuția comună a lecturii şi a montării radiofonice și viziunea regizorală semnată de Mihai Lungeanu – un sensibil regizor şi atent analist al universului dramaturgic al piselor lui Matei Vișniec – sunt garanția unui spectacol coerent și valoros, fidel piesei originale.

Matei Vişniec a fost declarat cel mai jucat dramatrug român al ultimilor 25 de ani pe scenele teatrelor  româneşti. Piesele sale sunt montate în peste 30 de ţări din Europa, America şi Asia şi invitate în marile festivaluri internaţionale de teatru la Avignion, Bonn, Edinburgh, Teheran, Sibiu.

Dramaturg şi poet, Matei Vişniec trăieşte în Franţa din 1987, unde a obţinut şi cetăţenia franceză în 1993, iar de atunci scrie în limba franceză. Până la exilul francez, însă, Matei Vişniec şi-a câştigat prestigiul în literatura română ca poet şi dramaturg cu o autentică amprentă metaforică a scrisului său.

Opera sa e marcată de dubla sa apartenenţă culturală, pe care o comentează astfel: „Je suis l’homme qui vit entre deux cultures, deux sensibilités, je suis l’homme qui a ses racines en Roumanie et ses ailes en France”. (Sunt omul care trăiește între două culturi, între două sensibilități, care are rădăcinile în România și aripile în Franța).” În perzent este jurnalist la Radio France Internationale dar şi colaborator la numeroase reviste culturale franceze, iar activitatea de jurnalist a inspirat subiectele pieselor sale în ultimul deceniu.

Regia de montaj : Monica Wilhelm și Florin Bădic. Regia de studio: Janina Dicu. Regia tehnică: Vasile Manta. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu.

Foto: Migraaaanţi – facebook

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.