Prin combinaţii inedite de mijloace vizuale şi tehnici narative, scurtmetrajele incluse în acest an în Competiţia Internaţională BIEFF propun perspective alternative asupra unor subiecte care marchează realitatea cotidiană. O invitaţie deschisă la reflecţie, dezbatere şi dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediţie, un punct de intersecţie al diferitelor viziuni asupra violenţei şi a justificării ei morale, dar şi asupra ideii de graniţă şi a locurilor de care aparţinem.
Un articol de Petre Ivan|18 noiembrie 2020
Cele șase filme incluse în programul competițional The map is not the territory relevă relațiile migrantului cu spațiile pe care acesta le lasă în urmă, le descoperă sau le regăsește. Trauma profundă (și adesea violentă) a procesului migratoriu trece adesea sub lupa cineaștilor, iar marea – unul dintre laitmotivele tematice și figurative principale din cadrul acestor filme – reprezintă nu doar calea spre salvare, ci și un călău nemilos, obiect al unei fascinații deopotrivă hipnotice și morbide.
În Silent Storm (r. Anaïs Moog), prezentat în 2019 la Locarno, marea este spațiu omnipotent, pasiv, dar puternic – o imensă graniță între două lumi străine. Vocea unei femei, care e de un calm resemnat, fără putere, deplânge pierderea unui copil, ascunzând în spate o forță egală cu cea a valurilor care se izbesc de mal.
Shipwreck at The Threshold of Europe, Lesvos, Aegean Sea: 28 October 2015 (r. Forensic Architecture) dezvăluie fără artificii o realitate crudă a situației migrației. Filmul prezintă imagini surprinse de o cameră rezistentă la apă, atașată de încheietura mâinii artistei Amel Alzakout – unul dintre supraviețuitorii tragicului naufragiu din 2015, când cel puțin 43 de oameni și-au pierdut viața încercând să ajungă pe teritoriu european.
Dacă harta nu este teritoriul, cum putem totuși trasa relațiile noastre cu spațiul prin intermediul imaginii și reprezentării? În Here and There, Melisa Liebenthal își cartografiază printr-o anchetă personală, trecutul, prezentul și istoria familială. Având un arbore genealogic complex – cu un bunic care a migrat dintr-o Germanie ce nu-i putea accepta rădăcinile evreiești, ajuns în China, unde se căsătorește, ca mai apoi să migreze iar, către America Latină, regizoarea trasează o geografie subiectivă, prin voice over și imagini utilitare, de tipul Google Maps sau fotografii aeriene, a căror limite încearcă să le transgreseze . O poveste cu valențe deopotrivă onirice și ancestrale ale unei civilizații care își pierde vlăstarii pe măsură ce aceștia se rup de rădăcini, At The Entrance of The Night (r. Anton Bialas) atinge o serie de sensibilități profund umane. Un inventiv și evocativ tratat al migrației și a identității, filmul conține trei povestiri separate, trei puncte de vedere diferite.
Bab Sebta (r. Randa Maroufi) constă într-o serie de situații recreate, pe baza observațiilor făcute la granița cu Ceuta, o enclavă spaniolă pe pământ marocan, care creează condițiile unui trafic intens de produse de manufactură. Filmul folosește o tehnică cinematografică impresionantă, dând naștere unui experiment care amintește formal de Dogville. De la un experiment pornește și Forget Alberto For Now (r. Beina Xu), în care membrii unei echipe de filmare din Berlin încearcă să facă un film, mergând pe urmele lui Alberto, un refugiat care zboară de la Atena la Bruxelles, folosind un pașaport fals. Exercițiul lor sondează rolurile noastre ca autori, actori și spectatori și interoghează politicile narativității: cui îi aparțin poveștile și cine are dreptul să le spună?
Filmele din programul competițional vor putea fi urmărite online, din întreaga țară, iar în București, vor rula în cadrul expoziției găzduite de Dyptich Art Space.
An Act of Violence
Pornind de la originea ontologică a violenței și ajungând până la vârsta responsabilității criminale, cele șase filme incluse în programul competițional An Act of Violence chestionează și polemizează cu ideea de moralitate a violenței. În ce context se poate transforma un gest violent într-o acțiune justificată? Ismaël Joffroy Chandoutis revine la BIEFF cu un film profund, care ne pune în fața problemei posibilității recuperării memoriei prin imagini. Mindstream, prezentat în Săptămâna Criticilor la Cannes, explorează amnezia Sabinei, o victimă a unui atac cu bombă la metrou. Memoria ei e îmbrăcată în pixeli, filmări de arhivă și reconstrucții defragmentate ale spațiilor în care ea s-a găsit, dar despre care nu își amintește nimic. Mao Haonan apelează la mijloace similare în Action, Almost Unable To Think, încercând să ilustreze experiența unui soldat ucis într-o explozie. Cel mai bun documentar experimental la Ji.hlava, în 2019, filmul reușește o portretizare ingenioasă a unei povești de viață și al unui univers interior dificil de explorat în lipsa unor mijloace științifice.
Prezentat anul acesta la Berlinală, It Wasn’t the Right Mountain, Mohammad invocă unul dintre cele mai cunoscute acte de credință oarbă săvârșite vreodată de cineva: povestea sacrificiului pe care personajul biblic Avraam era dispus să-l facă în numele divinității, oferind drept ofrandă viața propriului fiu, este analizată dintr-o perspectivă nouă prin ochii regizoarei israeliene Mili Pecherer. Din Israel vine și Explaining the Law to Kwame (r. Roee Rosen), un film provocator, care se joacă cu așteptările spectatorilor, ștergând granițele genurilor. Subiectul prelegerii care stă în centrul filmului: condamnarea la patru luni de închisoare într-un centru de detenție pentru adulți a unei fete de 12 ani de origine palestiniană pentru infracțiunea de a purta asupra sa un cuțit
Oare teroarea războiului sau cea a unui corp neînsuflețit devine mai ușor de suportat în realități randate pe calculator? Cui îi servesc aceste simulări ale teatrelor de război și cine se identifică în aceste scenarii? Acestea sunt câteva întrebări puse de My Own Landscapes (r. Antoine Chapon), un sanatoriu 3D al soldaților traumatizați – Cel mai bun scurtmetraj din acest an la Visions du Réel. The Undertaker (r. Yael Bartana) șterge granițele dintre fapt și ficțiune și atrage atenția asupra funcției armei în perpetuarea sistemelor de violență, represiune și destituire. Filmul urmărește un grup înarmat, într-un marș ceremonial pe străzile Philadelphiei, a cărui punct de oprire este un cimitir unde are loc un ritual de înmormântare. În locul unui memorial al morților, grupul creează un monument pentru cei în viață, amintind de fantomele trecutului.
