Miguel de Cervantes, patru secole mai târziu
https://www.ziarulmetropolis.ro/miguel-de-cervantes-patru-secole-mai-tarziu/

Istoricii aflaţi în căutarea mormântului unuia dintre cei mai mai renumiţi scriitori spanioli, Miguel de Cervantes, au anunţat, luni, că au descoperit sub capela unei biserici din Madrid fragmente dintr-un sicriu pe care sunt gravate iniţialele romancierului.

Un articol de Petre Ivan|28 Ianuarie 2015

La patru secole după moartea creatorului personajului Don Quijote, istoricii şi arheologii spanioli încearcă să localizeze mormântul celebrului scriitor Miguel de Cervantes şi speră că o identificare oficială a locului în care acesta a fost îngropat va atrage numeroşi turişti şi “pelerini” culturali.

Cercetătorii au început să folosească un radar de ultimă generaţie, în aprilie 2014, pentru a explora subsolul unei străvechi biserici aflate în centrul Madridului, unde scriitorul a cerut să fie înmormântat.

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au descoperit anumite oseminte şi fragmente dintr-un sicriu. Pe unul dintre fragmente, pe două cleme metalice, sunt gravate literele “M” şi “C”.

Antropologii şi medicii legişti spanioli îndeamnă însă la prudenţă, insistând asupra faptului că analizele se află deocamdată într-un stadiu incipient.

“Nu putem să confirmăm că l-am descoperit pe Cervantes, nici să garantăm că acesta este sicriul lui Cervantes. Realitatea este aceasta: am găsit un sicriu în stare avansată de deteriorare şi câteva oseminte într-un colţ al criptei”, a explicat Francisco Etxeberria într-o conferinţă de presă.

Cel puţin şapte morminte au fost descoperite în subsolul acelei biserici, însă doar două dintre ele au fost deschise deocamdată.

Unul dintre cei mai mari scriitori ai “Secolului de aur” spaniol, Cervantes a murit, sărac, pe 22 aprilie 1616 şi a fost îngropat în ziua

Miguel de Cervantes Saavedra (tablou atribuit lui Juan de Jáuregui și care se presupune că îl reprezintă pe Cervantes)

Miguel de Cervantes Saavedra (tablou atribuit lui Juan de Jáuregui și care se presupune că îl reprezintă pe Cervantes)

următoare, potrivit documentelor epocii, în această biserică aflată lângă o mănăstire, a cărei arhitectură a fost modificată de mai multe ori de atunci.

Mai multe călugăriţe trăiesc în acea mănăstire, inclusă în patrimoniul cultural al Madridului încă din anul 1921, fapt care face dificilă demararea unor săpături arheologice, fără o localizare precisă.

Născut în 1547, în oraşul universitar Alcala de Henares, în apropiere de Madrid, Miguel de Cervantes Saavedra a fost romancier, poet şi dramaturg, fiind considerat un simbol al literaturii spaniole.

Este în primul rând cunoscut ca autor al romanului “El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” (“hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi), considerat primul roman european modern şi una dintre cele mai valoroase opere ale literaturii universale, publicat iniţial în două părţi, apărute în 1605, respectiv 1615. Miguel de Cervantes a fost supranumit “Principele ingeniozităţii”.

UNESCO a declarat, în 1995, ziua de 23 aprilie – data morţii lui Miguel de Cervantes – Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Foto: Miguel de Cervantes – wikipedia

28
/04
/18

Volumul „Putere și sânge. O aventură indiană” de Aurora Liiceanu, apărut de curând la Editura Polirom, va avea lansarea pe vineri, 4 mai, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Cu acest prilej, va avea loc o întâlnire cu Aurora Liiceanu. Vor vorbi, alături de autoare, Sabina Fati și Alina Purcaru, iar întâlnirea va fi moderată de George Onofrei.

27
/04
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O specie literară mult gustată din antichitate până astăzi rămâne biografia. Omul e totdeauna curios să afle mai mult despre viața particulară a unui personaj ilustru; bârfe, taine descoperite de vreun servitor, orice îl poate apropia pe acesta de el, cititorul de rând.

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

Page 20 of 96« First...10...1819202122...304050...Last »