Mihaela Velicu, actriță: „Cât am fost studentă, era doar un vis să joc la Teatrul Metropolis”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihaela-velicu-actrita-cat-am-fost-studenta-era-doar-un-vis-sa-joc-la-teatrul-metropolis/

INTERVIU. Pentru Mihaela Velicu, visul a devenit realitate, joacă în nu mai puţin de patru spectacole la teatrul de pe strada Mihai Eminescu.

Un articol de Andrei Crăciun|13 mai 2019

Mihaela Velicu, în ce spectacole ai jucat (și poate că încă mai joci) la Teatrul Metropolis din București? Care e povestea lor?
La Teatrul Metropolis, joc în patru spectacole: „Visul unei nopți de vară”, „Tartuffe”, ambele în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, „Două liniuțe”, scris și regizat de Lia Bugnar, și „Pentru o mai bună înțelegere”, scris și regizat de Mimi Brănescu. Toate se joacă și în prezent și fiecare are un colțișor unic în sufletul meu. 

Ce a însemnat în cariera ta Teatrul Metropolis? Cum ți-a schimbat traiectoria?
Eu nu sunt angajată la niciun teatru de stat și pâinea mi-am câștigat-o, aproape în totalitate, colaborând cu Teatrul Metropolis. Sub acoperișul ăsta mi-am câștigat și recâștigat de-a lungul timpului încrederea în mine și a locului meu în meserie. Am avut parte de colaborări minunate cu regizori și regizori dramaturgi care m-au împiedicat să stau, coșmarul oricărui actor. Cât am fost studentă, era doar un vis să joc la Teatrul Metropolis, pentru că aveam impresia că trebuie să ai un nume ca să ajungi acolo. Lucru care s-a dovedit a fi fals. Nici acum „n-am un nume” și totuși joc. Primul spectacol pe care l-am văzut acolo a fost „Zaruri și cărți”. Era prin 2009, abia intrasem la UNATC și de atunci o lungă perioadă cred că am fost la zi cu toate premierele. Îmi plăceau și spectacolele, și sala: spațioasă și totuși intimă. Trec patru ani și mi se oferă șansa să joc în „Țarul Ivan își schimbă meseria”, în regia lui Gelu Colceag. Eram studentă la master. Țin minte că am repetat vreo două luni în alt spațiu în afara teatrului și eu abia așteptam să ajungem la șnururi la scenă. E ceva magic cu spațiul ăsta.

„Pentru o mai bună înțelegere”, în regia lui Mimi Brănescu, la Teatrul Metropolis

Cum este publicul de la Teatrul Metropolis? Ce este special la acest teatru?
Cred că Teatrul Metropolis are un public care nu e înclinat spre comedie sau dramă. E un public atent, între binevoitor și pretențios.

Ca spectator, zici că ai tot umblat pe la Metropolis? Ai văzut ceva ce ți-a plăcut pentru totdeauna?
Am văzut foarte multe spectacole la Metropolis, se montează multe spectacole care merită văzute de minimum două ori. Sunt înnebunită după „Și negru și alb și gri”, scris și regizat de Mimi Brănescu. Acum trei zile am fost la „Hamlet”, direcție de scenă Victor Ioan Frunză. M-a ținut numai în valuri de emoție. E superb!

Spune-mi cele mai frumoase și mai caraghioase întâmplări trăite la Metropolis.
Frumos este când te surprinzi pe tine în scenă, inevitabil surprinzi și publicul. Când e nou, proaspăt, neprogramat. N-am un buton pentru așa ceva, se întâmplă pur și simplu și cred că e cel mai frumos cadou pe care ți-l poți face ca actor. Frumos, dar nu prea, e când te surprinzi neplăcut, cum ar fi un blanc de text și o astfel de milisecundă în mintea ta durează o eternitate. O eternitate în infern.

Povață pentru tinerii care urmează să aibă primul lor spectacol la Metropolis?
Bucurați-vă de oamenii calzi angajați acolo, cât și de public, care abia așteaptă să le spuneți o poveste.

Acum trei zile am fost la Metropolis, la Hamlet, direcție de scenă Victor Ioan Frunză. M-a ținut numai în valuri de emoție. E superb! (Mihaela Velicu, actriță)

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.