Actriţa Mihaela Velicu a găsit la Teatrul Metropolis nu doar o scenă frumoasă unde a jucat cu plăcere pentru un public minunat, ci şi libertate de exprimare, empatie, disciplină şi căldură. Mihaela Velicu a spus că Metropolis i-a oferit încredere în talentul său, dar şi multe şanse şi uşi deschise.
Un articol de Dan Boicea|22 aprilie 2022
1. Cum au fost începuturile tale la Teatrul Metropolis? Ce îți mai amintești de la primele spectacole în care ai jucat aici?
Mihaela Velicu: Am început să joc pe scena Teatrului Metropolis în 2013, odată cu premiera “Țarul Ivan își schimbă meseria”, în regia lui Gelu Colceag. Făceam parte din suita țarinei, să zicem că făceam figurație specială pentru că n-aveam replici, dar nu pot să explic imensa bucurie pe care o aveam că mă aflu acolo. Eram studentă la master la UNATC și proiectul ăsta m-a ajutat să îmi fie mai puțină frică. Eram buimacă și speriată în perioada aia, să zicem, o găină fără cap. Procentul actorilor care termină facultatea de actorie și o practică apoi, este foarte mic. Eu am auzit des de un 2%. Și eu am fost norocoasă. Așa mă simt. Și am considerat Teatrul Metropolis ca o căsuță pentru actorii independenți. Oamenii angajați acolo au talentul ăsta de a susține un spațiu creativ de joc și îl consider un teatru top care prioritizează disciplina și grija față de actori. Cabinierele, mașiniștii, recuziterii, regizorii tehnici vin în întâmpinarea ta, atenți la scenă și joc ca să nu simți o clipă că îți lipsește ceva. Disciplina de aici m-a dat pe spate. M-a făcut să mă obișnuiesc cu gândul că e o normalitate ca “toate să fie la locul lor” înainte de spectacol. Mai târziu, am văzut că e o chestie rară, nu o normalitate.
2. Crezi că Teatrul Metropolis a avut un rol semnificativ în lansarea unor tineri actori independenți? Pe cine ai remarcat de-a lungul anilor că a căpătat încredere jucând pe scena de la Metropolis?
Sigur ca da. Și mă pot da pe mine ca exemplu 🙂 Am căpătat multă încredere în mine jucând aici. Mi s-au oferit șanse și mi s-au deschis uși, ulterior. Am avut ocazia să lucrez cu Lia Bugnar și Mimi Brănescu aici. Dramaturgi în viață 🙂 și au fost niste experiențe minunate. Am jucat în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză care mi-a oferit două roluri importante, Hermia din “Visul unei nopți de vară” și Mariane în “Tartuffe”.
3. În cei 15 ani de Teatru Metropolis, care sunt spectacolele în care ai jucat, de care îți amintești cu cea mai mare plăcere, și de ce?
Mi-e foarte greu să fac un top. Toate. De toate îmi amintesc cu drag. Toate m-au învățat cate ceva. Unele roluri m-au învățat să fiu răbdătoare, altele mi-au amintit că, mai important decât orice gând și părere aș avea eu despre rol, atenția pe partener va salva orice “criză”. Fiecare spectacol a venit cu câte un dar. 🙂
4. Ce crezi că a găsit interesant publicul în spectacolele din ultimii 15 ani de la Metropolis?
Sălile teatrului Metropolis au o anume intimitate. Și cred că e un atu pentru că spectacolele ajung foarte aproape de sufletul publicului. Am văzut foarte multe spectacole sincere aici. Care nu sunt nici mai mult, nici mai puțin decât sunt. Nimic forțat, băgat în ochi, o închipuire a ceva ce nu e.
5. Ce ai regăsit la Metropolis din caracteristicile pe care ți le dorești la un teatru cu care colaborezi?
Disciplină. Libertate de exprimare. Empatie. Căldură (și la propriu și la figurat).
6. Ce îți mai dorești să faci la Teatrul Metropolis? Vreun vis pe care vrei să ți-l împlinești? (să joci cu cineva, un anumit rol sau sub bagheta vreunui regizor?)
Având în vedere situatia nedreaptă în care se află Teatrul Metropolis, momentan e un vis să cred mai pot juca măcar spectacolele pe care le aveam aici.
7. O urare pentru Teatrul Metropolis cu toți oamenii săi (cei din teatru și cei care vin la spectacolele sale), acum, când teatrul împlinește 15 ani de existență?
Să aibă forța să renască din propria cenușă. Să își păstreze coloana vertebrală și încrederea că, mai devreme sau mai târziu, calitatea, cultura vor reîmprospăta aerul toxic pe care îl respirăm.
