Mihai Barabancea expune la 2/3 Galeria cel mai recent proiect al său “Metatronix 3000”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-barabancea-expune-la-2-3-galeria-cel-mai-recent-proiect-al-sau-metatronix-3000/

„Atrăgătoare şi oarecum sadic de sinceră, această cartografiere a vieţii deschide în spaţiul galeriei o ambianţă care pare să înghită realitatea.” – Curator Carmen Casiuc

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2022

2/3 Galeria vernisează pe 22 februarie 2022, începând cu ora 18.00, expoziția “Metatronix 3000” semnată de Mihai Barabancea.

Un nume de referință în arta contemporană românească, Mihai Barabancea aduce fotografia într-o extremă impresionantă. Autor a trei cărți de fotografie, artistul prezintă în cadrul expoziției Metatronix 3000” o lume la limita ficțiunii.

„Revelată pentru prima dată publicului larg sub forma primei expoziții personale a artistului, această lume paralelă se extinde în mai multe medii și se materializează în diverse formate fotografice. Pozele amatoricești, imaginile documentare, instalațiile și fotografiile unor realități cinematografice configurează un spațiu vizual oarecum asemănător cu World Wide Web. Făcând uz de calitatea materială a filmului fotografic și a specificațiilor tehnice precare ale modelelor vechi de cameră foto digitală, realitatea se întrepătrunde cu virtualul într-o explorare delirantă, dar emoționantă a ceea ce pare autentic și fals în era digitală.Carmen Casiuc- curator

Metatronix 3000” ne teleportează în această catastrofă sublimă, o lume populată cu mașini, nuditate, limuzine în flăcări, simulatoare și căști oculus, piramide energetice, struți robotici, îngeri cicatrizați și oameni costumați. Într-o lume post apocaliptică, trăind printre rămășite ale civilizației, supraviețuitorii își caută refugiul în lumi paralele încercând să găsească o comuniune din cabluri și metal.

Conceptul expozițional este semnat de Claudia Retegan – fondatorul galeriei de artă 2/3 Galeria și de Mihai Barabancea. Proiectul este curatoriat de Carmen Casiuc – critic și cercetător de artă independent.

„Din fanteziile abandonate și tehnologiile învechite, <<Metatronix 3000>> lasă să transpară o distopie estică a indivizilor care trăiesc între ruinele unei societăți sucombate de obsesia ei pentru noutatea trecătoare. Barabancea transformă, astfel, lipsa de sens a vieții după internet într-un reality show al singurătății colective, în care falsul se simte mai real decât realitatea în sine.” Carmen Casiuc – curator expoziție.

„Mi-l imaginez pe Mihai integrându-se perfect în romanele lui Roberto Bolano, ca fiind unul dintre personajele grupului de realiști viscerali. Privind fotografiile lui nu poți rămâne un simplu spectator ci automat devii complice, primind accesul la o lume altfel complet inaccesibilă. Verdele neon te cheamă, pereții se dilată și caruselul cu imagini abia începe; o mașinărie a timpului cu glitsch-urile de rigoare est europene. Metatronix e printre noi, e puntea care îmi desparte țeasta mea de cea a ta. Imaginile sacadate dau tonul discursului logoreic apoi totul se oprește și privirea poposește asupra unei fotografii ridicole în contemplația unui bărbat îmbrăcat în alb înconjurat de verdele pădurii, aflat lângă o cascadă acesta visează prin oculus. Nu știm dacă și noi la rândul nostru luam parte la visul bărbatului sau dacă fotografiile compun un simulacru bine regizat.” Claudia Retegan – fondator și curator al 2/3 Galeria.

Expoziția de fotografie “Metatronix 3000”cuprinde peste 40 lucrări ale artistului Mihai Barabancea și poate fi vizitată la 2/3 Galeria (strada Franceză nr 4) până pe 24 martie 2022.

Despre Mihai Barabancea

Născut în 1983, Mihai Barabancea este un fotograf cu dorință instinctivă pentru fotografiile brute, nefiltrate. Activitatea sa cuprinde fotografie, instalație, performance și hiper-reality hacking, toate acestea având ca obiect recurent mediul urban românesc, cu glitch-urile culturale specifice. Cartea sa, „Rescrierea Secvenței” a câștigat Gomma Prix Award. Printre proiectele sale se numără expozițiile „Normalitate, ce cuvânt brutal”, (MNAC), „Sneakers Art” la Romanian Design Week sau -“End of future” – expoziție de grup vernisată în Mexic. A reprezentat România în cadrul Jocurilor Francofoniei de la Nisa în 2013. De-a lungul anilor, Barabancea a mai expus în Paris și Chișinău. În 2018 a lansat cartea “Sărutul” în cadrul căreia sunt puse în discuție limitele artelor vizuale.

 

Titlu: Metatronix 3000

Vernisaj: 22:02/ 2022 ora 18.00

Partener Principal: The Institute

Muzică: DJ Alex & DJ Tugay

 

Despre 2/3 Galeria:

2/3 Galeria este o galerie tânără de artă fondată în București ce își propune să promoveze arta contemporană, punând accentul pe fotografie. Spațiul expozițional a fost deschis pe 10 iunie 2021 la București.

18
/07
/22

Ziarul Metropolis vă oferă o selecție de 22 de imagini de la Art Safari 2022, eveniment care aduce la București expozițiile străine „Picasso, Dalí & Falla. Le tricorne” și „Barbara Klemm. Light and Dark. Photographs from Germany” și ne invită în universul unor artiști români precum Marcel Iancu, Theodor Aman și Irina Dragomir. Până pe 7 august, la Palatul Dacia-România din Strada Lipscani nr. 18-20!

07
/07
/22

La începutul săptămânii viitoare, luni, 11 iulie, începând cu ora 20.00, Institutul Cervantes din București invită publicul iubitor de cultură la sediul său la un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme și sangría. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenție murală.

05
/07
/22

15 profesioniști de top din domeniul cultural, marketing și antreprenoriat au acceptat invitația de a deveni mentori la prima ediție Whatifany, programul inovator de orientare profesională dedicat liceenilor. Un demers educațional gândit ca o completare a eforturilor depuse de-a lungul celor 12 ani de studiu, programul debutează cu o ediție-pilot în luna septembrie, la București. Organizat în două etape, începând cu luna septembrie, Whatifany le va oferi participanților șansa de a interacționa atât cu experții din cele trei domenii, cât și cu mediile profesionale în care aceștia activează, în cadrul unor stagii de internship.

03
/07
/22

Ceea ce am văzut la Art Safari, la ediția din acest an, cea cu numărul 9, nu poate fi uitat niciodată. Îți rămân întipărite în minte nu doar arta expusă, extraordinar reprezentată prin lucrările lui Theodor Aman, ale inegalabililor Pablo Picasso și Salvador Dali, Marcel Iancu, dar și parfumul de ulei și acuarelă, întinse cu măiestrie pe pânza veche, ce păstrează patina timpului.

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

14
/06
/22

Începând cu acest an, MiniCloud, ediția pentru copii și adolescenți a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD, aflat la cea de a XV a ediție, capătă amploare și își deschide porțile zilnic pentru zeci de copii, în perioada 13 – 19 iunie 2022, în București, pe Calea Griviței.