Mihai Constantin împlineşte 49 de ani! La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-constantin-implineste-49-de-ani-la-multi-ani/

Mihai Constantin împlineşte astăzi 49 de ani! Născut pe 30 septembrie 1964, Mihai Constantin este fiul actorului George Constantin şi al mezzo-sopranei Iulia Buciuceanu.

Un articol de Andrada Văsii|30 septembrie 2013

Mihai Constantin împlineşte astăzi 49 de ani! Născut pe 30 septembrie 1964, Mihai Constantin este fiul actorului George Constantin şi al mezzo-sopranei Iulia Buciuceanu.

Din 1990 este actor al Teatrului L. S. Bulandra, iar din 2000 a putut fi auzit la postul de radio Europa FM. După ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1989 în clasa Sandei Manu, Mihai Constantin s-a angajat la Teatrul Municipal din Ploieşti.

De-a lungul timpului, Mihai Constantin a putut fi văzut în numeroase producţii, printre care: „S-a sfârşit cum a început’’ de Sean O’Casey, Teatrul Naţional Bucureşti, în regia lui Horaţiu Mălăele , „Sfârşit de partidă’’ pe scena Teatrului Metropolis, în regia lui Alexandru Tocilescu, „Imnul (Ajutorul) ‘’, în regia lui Alice Barb.

O carieră de excepţie şi în film, pentru Mihai Constantin

Pe lângă rolurile sale din teatru, Mihai Constantin este cunoscut şi pentru cele din televiziune. O interpretare memorabilă a avut-o în rolul lui Ionică din filmul „Liceenii’’, dar şi în filme precum „Eu când vreau să fluier, fluier’’ şi ,,Nuntă mută’’ în regia lui Horaţiu Mălăele.

Despre actor, prietenii au vorbe mari, pe măsura talentului său. Alexandru Tocilescu îl caracteriza astfel: „Trebuie să-l cunoaşti bine pe Mihai ca să-ţi dai seama cât de puţin îl cunoşti… În acest paradox se ascunde de fapt realitatea. Puţini oameni sunt mai diferiţi în aparenţă şi în esenţă!’’.

Mihai Constantin

Mihai Constantin, în rolul lui Clov

În spectacolul „Sfârşit de partidă’’, Mihai Constantin joacă rolul lui Clov, posibilul fiu al lui Hamm.

„Sfârşit de partidă” este un spectacol în care limbajul beckettian ordonează aceast lume haotică şi conferă forme şi proporţii, instaurează  profunzime şi mai ales,  îl defineşte pe om, singurul căruia îi permite să-şi găsească un loc şi un înţeles în acest univers a priori, golit de sens.

În schimb, Oana Pellea declara pentru site-ul artistului Mihai Constantin: ,,Mihai e prietenul meu. E aproape ca un frate. Nu sunt multe persoane pe lume de care pot spune asta. Mihai e generos şi ştie ce înseamnă cuvântul prietenie. Împreună am trăit momente excepţionale pe scenă şi în viaţă, momente de bucurie şi de tragism.”

La mulţi ani, Mihai Constantin!

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: Teatrul Metropolis, Cinemagia, actorul Mihai Constantin

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

23
/06
/14

Acum doi ani, sub acoperișul Teatrului Bulandra (de la Izvor) lua naștere un spectacol-interogație, energic și emoționant, care a inaugurat un spațiu dedicat căutărilor teatrale: Sala Liviu Ciulei LABORATOR. Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20.00, „Arlechino moare?” sărbătorește doi ani de existență și vă așteaptă să-l (re)descoperiți.

11
/04
/14

Actorul Florin Zamfirescu împlineşte 65 de ani, pe 12 aprilie. E un moment în care îşi priveşte viitorul în ochi şi se vede jucând. Se vede chiar şi însurat, cu o doctoriţă. Şi se mai gândeşte şi la sănătate, şi la roluri, şi la cei 42 de ani în teatru, ca actor şi ca profesor.

18
/03
/14

În ultima perioadă Adrian Văncică este recunoscut pe stradă pentru rolul său din serialul de televiziune „Las Fierbinți”, unde îl întruchipează, cu mare autenticitate, pe Celentano, un bețiv simpatic, un fel de Cetățean turmentat al zilelelor noastre.

06
/03
/14

Margareta Pogonat împlineşte astăzi 81 de ani. “Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu… teatru. Îi învăţ în primul rând să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat.”, spune actriţa care cucerit publicul cu interpretarea sa din filmul „Actorul şi săbaticii”.

26
/02
/14

S-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti. A fost fratele mijlociu din Fraţii Karamazov, a fost Claudiu din Hamlet sau Lopahin din Livada de vişini. Alexandru Repan mărturiseşte că hobby-ul său e teatrul, iar meseria sa e viaţa.

17
/02
/14

Și-a împrumutat vocea unui important post de televiziune. Pe scena Teatrului „Nottara”, a fost: Miles Gloriosus din „Miresele căpitanului”, Kutuzov în „Război și pace” sau Haritonov, în „Bătrânul”. Constantin Cotimanis împlinește, astăzi, 59 de ani.

14
/02
/14

Regizoarea de teatru şi de operă Alice Barb își serbează ziua de naștere de Valentine's Day, pe 14 februarie. „Când m-am născut, fratele meu (tenorul Nagy Robert), care citea «Alice în ţara minunilor», i-a spus mamei că-și dorește să mă numesc Alice”, povesteşte regizoarea născută la Hunedoara, în 1963.

10
/02
/14

„A râs Rebe, înseamnă că-i bine”, povestesc foștii studenți. „E imprevizibil”, spune Liviu Ciulei. „N-are fasoanele unui actor”, adaugă Andrei Pleșu. „E cel mai mare actor în viață”, mărturisea Clody Bertola.