Mihai Eminescu, omagiat la TVR printr-un program special
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-eminescu-omagiat-la-tvr-printr-un-program-special/

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

Un articol de Petre Ivan|14 ianuarie 2015

Mihai Eminescu / Astfel, TVR 2 şi TVR HD îşi invită telespectatorii, de la ora 12.00, la Gala Naţională de Poezie 2014 – ediţia a IV-a. Evenimentul, desfăşurat în Sala Unirii de la Alba Iulia, a reunit cei mai apreciaţi 20 de poeţi contemporani români, selectaţi de criticul Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, în ceea ce s-a numit „Lista lui Manolescu”.

Ca o premieră, la această ediţie, actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu, a susţinut un amplu recital din Eminescu şi Creangă, iar tinerii muzicieni Liviu Cernat şi Ovidiu Pârjol au punctat, sonor, momentele poetice (acest eveniment va fi transmis de TVR HD şi de la ora 19.00).

De la ora 19.00, TVR 2 a programat documentarul Eminescu, realizat de Miruna Moraru şi Virgil Diaconescu. Aşa cum cei doi declară, programul este „o invitaţie de a călători prin universul poetic eminescian, alături de personalităţi ale culturii noastre, de ieri şi de astăzi.

O înâlnire cu o creaţie uriaşă, privită prin ochii contemporaneităţii, la 164 de ani de la naşterea acestui simbol al literaturii române” (acest documentar va fi transmis şi de TVR Internaţional de la ora 15.00).

Poetul naţional este omagiat şi în programul TVR 3 unde, de la ora 18.00, telespectatorii pot urmări o ediţie specială a emisiunii Cap de afiş, dedicată poeziei lui Eminescu. Realizată de Studioul teritorial Iaşi, emisiunea cuprinde un recital din lirica eminesciană, în interpretarea actorului mihai eminescuDorel Vişan.

TVR Internaţional a programat de la ora 9.00 emisiunea Mărturii despre Eminescu – cu înregistrări excepţionale ale lui Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, George Călinescu, Alexandru Philippide, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Grigore Vieru.

Tot la TVRi, de la ora 9.30, realizatorul Doru Ionescu vă propune un inedit Remix – Pe versuri de Mihai Eminescu Este vorba de melodii interpretate de Romanticii, Sincron şi Cornel Fugaru, Olimpic 64, Roşu şi Negru, Rock Filarmonica Oradea, Sideral, Mondial, Pro Musica, Doru Tufiş, Savoi, Stepan Project şi Florian Chelu.

De la ora 18.00, TVRi vă invită să urmăriţi documentarul Clipa cea repede, cu mărturii ale biografiei literare eminesciene.

Documentarul urmăreşte traseul vieţii lui Eminescu prin aproape toate locurile în care a trăit şi a lucrat. ,,Am încercat să reconstituim biografia lui Eminescu, pornind din Ipoteşti şi apoi trecând prin celelalte locuri dragi poetului, cu imagini inclusiv din Viena şi Berlin. Îmi amintesc, la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Sibiu, într-un registru de vizitatori, am găsit în original semnătura lui Mihai Eminescu datând din 1869”, declară Sandrino Gavriloaia, realizatorul documentarului.

Foto: Mihai Eminescu – wikipedia

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.