Mihai Măniuțiu și Adrian Sitaru, în juriul Galei HOP 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihai-maniutiu-si-adrian-sitaru-in-juriul-galei-hop-2017/

Regizorii Mihai Măniuţiu şi Adrian Sitaru vor face parte din juriul celei de a XX-a ediţii a Galei Tânărului Actor – HOP, care se va desfăşura în perioada 4 – 7 septembrie, la Costineşti. Din juriu vor mai face parte actorii Zsolt Bogdan, Ana-Ioana Macaria şi Alexandru Voicu – câştigătorul Premiului „Ștefan Iordache” la ediţia din 2016 a galei.

Un articol de Petre Ivan|10 august 2017

Juriul de preselecție, compus din actorii Marcel Iureș, Maia Morgenstern și Petru Vutcărău, au stabilit, în perioada 10 — 12 iulie, tinerii care vor intra în concursul Galei HOP 2017.

În concursul de la Costinești vor intra în competiție 12 tineri actori și două trupe.

Juriile Galei — atât cel de preselecție, cât și cel pentru concursul final — sunt considerate esențiale pentru etapele de desfășurare a proiectului.

Adrian Sitaru

Prezența regizorului de film Adrian Sitaru în juriul II punctează deschiderea și apropierea Galei HOP de producția cinematografică. Este o dimensiune testată în ultimele ediții ale Galei prin prezența regizorului Tudor Giurgiu ca membru al juriului, în anul 2014, dar și prin prezența unor regizori și producători independenți de film, directori de casting, etc.

În același context, se înscrie și colaborarea cu Festivalul Internațional de Film Transilvania — TIFF, care, începând cu ediția a XVII-a, acordă unuia dintre concurenții Galei HOP șansa de a face parte din programul ’10 pentru Film la TIFF.

La Costinești, membrii juriului vor alege câștigătorii din acest an pentru următoarele premii:

Premiul „Ștefan Iordache”, marele premiu al Galei HOP;

Premiul pentru cea mai bună actriță, secțiunea individual;

Alexandru Voicu

Premiul pentru cel mai bun actor, secțiunea individual;

Premiul „Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori;

Premiul „Sică Alexandrescu”; Premiul special al juriului.

Cei care nu vor avea posibilitatea să fie prezenți la Costinești vor putea urmări concursul în transmisie livestreaming, pe www.galahop.ro, și apoi vor putea să își voteze favoriții, la final urmând să fie acordat și Premiul publicului.

Gala Tânărului Actor — HOP este un program cultural de interes național, cu desfășurare anuală. Scopul Galei este promovarea și lansarea tinerilor absolvenți din învățământul superior artistic, de stat și particular.

Prima ediție a avut loc în anul 1998 sub direcția regizorului Cornel Todea.

Gala se desfășoară sub forma unui concurs deschis tuturor absolvenților facultăților de Teatru din București și din țară (ultimele 5 promoții).

Foto: Gala HOP 2017– www.galahop.ro

05
/01
/16

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 21 mai şi va fi marcată de o premieră - publicul va avea acces la un ghidaj audio-video, disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară.

05
/01
/16

În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București.

05
/01
/16

Ştiaţi că într-o zi de 5 ianuarie se inaugura Teatrul de Comedie din București, la iniţiativa lui Radu Beligan? Ajuns astăzi la venerabila vârstă de 97 de ani, maestrul Beligan a fost directorul instituţiei timp de opt ani, în perioada 1961 — 1969.

05
/01
/16

Într-o zi de 5 ianuarie (1932) se năştea Umberto Eco, unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani. Eseurile sale sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă romanescă, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale.

04
/01
/16

Pe  5, 6 și 7 ianuarie, la Sala Mică de la Teatrul Excelsior, are loc ÎnScenarii, un festival de spectacole și filme făcute de adolescenţi. Pentru că "sfârşitul încununează opera", ultima seară se va încheia cu spectacolul ”O femeie singură”, ce o va avea ca protagonistă pe actriţa Maia Morgenstern.

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.