Mihnea Ignat, invitat la pupitrul dirijoral din „Nunta lui Figaro”, de pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/mihnea-ignat-invitat-la-pupitrul-dirijoral-din-nunta-lui-figaro-de-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 16 ianuarie, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2020

Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mihnea Ignat în calitate de invitat al primei scene lirice a țării.

Opera „Nunta lui Figaro” a fost compusă în lunile martie și aprilie ale anului 1786. Ideea unei opere inspirată de piesa lui Pierre Beaumarchais, care crease scandal în Franța, a aparținut atât compozitorului cât și libretistului Lorenzo Da Ponte. Acesta a povestit într-o scrisoare adresată unui prieten: „Nu isprăvesc să scriu cuvintele și Mozart le si concepe muzica”.

Nunta lui Figaro” este prima operă la care au colaborat Mozart cu libretistul Lorenzo Da Ponte. Cei doi au mai realizat împreună operele „Don Giovanni” și „Così fan tutte”. Mozart a fost cel care i-a adus lui Da Ponte o copie a piesei lui Beaumarchais, iar acesta a transpus-o într-un libret în numai 6 săptămâni, traducând textul în italiană, punându-l în versuri și excluzând toate trimiterile politice. Libretul a primit în final aprobarea Împăratului Joseph al II-lea, iar premiera a avut loc pe 1 Mai 1786 la Burghtheater Wien. În pofida succesului, s-au jucat doar 9 reprezentații. Acestea aveau o durată de 4 ore, iar publicul entuziasmat solicita deseori bis-uri care dublau acest timp. Se pare că, Împăratul a emis o hotărâre în legătură cu numărul de bis-uri ce puteau fi acordate în cadrul unei reprezentații cu „Nunta lui Figaro”. În 1789 spectacolul a fost reluat, Mozart și Da Ponte au adus mici modificări muzicale, adaptând partitura pentru interpretarea rolului Susanna. Una dintre marile iubiri ale lui Mozart se spune că a fost interpreta de la premieră a rolului Susanna din „Nunta lui Figaro”, Nancy Storace.

Biletele se găsesc aici și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Romantic FM, Gold FM, Radio Seven, Marea Dragoste, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți, Agerpres, Ziare.com, Business24, Raftul cu Idei, Leviathan, Magazinul Verde

Foto: Sebastian Bucur

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.