Mii de spectatori au participat între 24 iunie și 2 iulie la Bucharest Opera Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/mii-de-spectatori-au-participat-intre-24-iunie-si-2-iulie-la-bucharest-opera-festival/

Prima ediţie a Bucharest Opera Festival ce s-a desfăşurat pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 24 iunie şi 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referinţă în lumea operei şi a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2022

„Este pentru noi o împlinire a unui demers ce părea irealizabil, utopic și este o bucurie să constatăm că Opera Națională București se bucură de respectul colegilor, pentru că tot ceea ce s-a întâmplat acum și tot ceea ce se poate realiza de datorează acestei solidarități.”, a declarat Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale București.

„M-am bucurat și m-am simțit onorat că acest festival al operelor a început cu spectacolul Don Giovanni pe care l-am regizat la Opera Națională București, cu atât mai mult cu cât știm că acest titlu este socotit drept opera operelor.”, a declarat regizorul Andrei Șerban.

„Am doar cuvinte de înaltă apreciere pentru directorul Operei Naționale București, Daniel Jinga, și pentru Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pentru că sunt convinsă că au avut o contribuție importantă, toate aceste festivaluri sunt acte de cultură pe care le numesc obligatorii, nu necesare.”, a declarat scenograful Dragoș Buhagiar, Președinte al UNITER.

Bucharest Opera Festival a reunit titluri de referință ale celor mai importante teatre lirice din România și Republica Modlova: Opera Națională Română Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Națională Română Iaşi, Opera Națională Română Timişoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca şi Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, cărora li se alătură Opera Română Craiova şi Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Publicul s-a bucurat de o desfășurare de forțe ce a inclus 9 spectacole de operă, operetă şi balet programate în 9 seri consecutive, aducând în prim plan 9 orchestre, 7 coruri mixte, 1 cor de copii, 2 companii de balet, zeci de soliști și dirijori de top ai scenei muzicale actuale, în total aproape 1500 de muzicieni, balerini şi personal artistic şi tehnic prezenți pe scenă, în fosă şi în culise pentru un regal artistic fără precedent.

Bucharest Opera Festival îşi doreşte să contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, devenind un excelent promotor al turismului cultural.

Bucharest Opera Festival urmăreşte consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară, care să încurajeze schimburile culturale şi să promoveze proiectele muzicale şi culturale ale acestora.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.