Mikheil Sheshaberidze, invitat în „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” în regia lui Ion Caramitru, pe scena ONB
https://www.ziarulmetropolis.ro/mikheil-sheshaberidze-invitat-in-cavalleria-rusticana-pagliacci-in-regia-lui-ion-caramitru-pe-scena-onb/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 21 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni – Ruggiero Leoncavallo. Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparţine lui Chris Jaeger.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2019

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

(Video: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

Pentru acest spectacol regizorul Ion Caramitru vine cu o concepție nouă, ambele intrigi tratând gelozia umană și consecințele ei transpuse într-un realism puternic, după cum însuși declară: „Există în spectacolul de operă subordonat până la perfecțiune muzicii (note, măsuri, arii, balet, cor) un spațiu foarte generos pentru un soi de realism magic al spectacolului. Cu cât este mai mare convenția, cu atât mai mare libertatea. Este vorba despre realism de la început până la sfârșit. Nu vă lăsați înșelați de iluzia artei artistului. Cavalleria Rusticana se desfășoară în culori de alb și negru, Pagliacci se petrece într-un decor colorat; costume, scenă, decor palpabil, dar ambele
ascund o crimă din gelozie.”

Fiind unul din cele mai aplaudate titluri ale curentului verist, „Cavalleria rusticana” justifică prezența sa în repertoriul teatrelor din întreaga lume. Inspirația cu care compozitorul a găsit textul literar, corespondentul muzical, plasticitatea imaginilor și caracterul pasionat al melodiei, tipic italiene, justifică gloria acestui titlu, cu care nu a rivalizat nicio altă creație a lui Pietro Mascagni.

„Pagliacci” este o operă în două acte compusă de Ruggiero Leoncavallo pe un libret propriu. Opera este una din lucrările care figurează în repertoriul permanent al teatrelor lirice de pretutindeni.

Cele două opere portretizează comunitatea muncitoarească, modestă din sudul Italiei într-o zi de sărbătoare romano-catolică, concentrându-se pe triunghiuri amoroase ce se dovedesc a se sfârși violent și mortal. Limbajul muzical franc, intens, rapid și economic al acestor povești tulburătoare așezate în lumea oamenilor ordinari au contribuit la nașterea stilului de operă verist.

Următoarea reprezentație a spectacolului va avea loc joi, 25 aprilie 2019, începând cu ora 18:30.
Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Cavalleria Rusticana & Pagliacci – Sebastian Bucur

24
/08
/23

După primele 11 zile la Brașov, Codlea, Feldioara, Bran și Râșnov, Festivalul de Film și Istorii (13 – 27 august 2023) continuă încă 4 zile la Râșnov cu un program de calitate cu multe proiecţii de film, dezbateri pornind de la tema „Radicalizare”, concerte, ateliere interactive și momente speciale.

24
/08
/23

Două zile de muzică energică, concerte și activări i-au electrizat pe spectatorii care au participat la festivalul Summer in the City care a avut loc în incinta Romexpo. Zeci de mii de fani ai muzicii de calitate au venit într-un număr mare în cele două zile ale festivalului să îl revadă la București, pe Robbie Williams, unul dintre cei mai mari entertaineri ai momentului, pe showman-ul Jason Derulo, dar și artiști tineri și talentați: Abby Roberts, Calum Scott, Editors, Nicole Cherry, Mario Fresh, DJ Orkun și DJ Riche.

24
/08
/23

Festivalul de Artă „Film în Sat”, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, care la începutul lunii august a strâns peste 10.000 de spectatori în stațiunea turistică Peștișani (Gorj), ajunge pentru prima dată în comuna Cernătești (Dolj), în perioada 25-27 august.

22
/08
/23

Gala Salbek Opera Festival va avea loc duminică, 27 august, de la ora 20:00, în Piața Primăriei din Arad, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de David Crescenzi, soliştii Ruxandra Donose, Ramón Vargas, Leontina Văduva şi o parte dintre cursanţii Salbek Opera Masterclass 2023.

21
/08
/23

LECTURĂ În așteptarea ediției din 2023 a Festivalului Internațional George Enescu, Ziarul Metropolis vă invită să redescoperiți două spirite strălucite ale secolului XX, conștiente de direcția în care se îndreaptă arta.

21
/08
/23

Organistul Eduard Antal va interpreta un aranjament inedit al celebrei Bohemian Rapsody, hitul trupei Queen din 1975 , pe orga din Biserica Neagră din Brașov, sâmbătă, 26 august, de la ora 18:00, în cadrul stagiunii Organ Nights.Programul concertului conține și alte lucrări scrise pentru ”Regina instrumentelor” compuse de Joseph Rheinberger, Maurice Duruflé, Jean Langlais sau Rachmaninov.

18
/08
/23

7.100 de spectatori la Concertele Corului Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” dirijate de Anna Ungureanu și Cezar Verlan, alături de actorul Marius Manole, peste 8.000 de participanți la recitalurile Cantus Mundi susținute de copii și formațiile VUNK, Zoli Toth, The Mono Jacks, Lora, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu și Emeric Imre, sunt numai câteva din rezultatele celei de-a doua ediții a Turneului AVE MARIA, co-producție a Corului Madrigal și a Primăriei Constanța.