Miklós Bács: “Actoria nu este un hobby, este un fel de damnare…”
https://www.ziarulmetropolis.ro/miklos-bacs-actoria-nu-este-un-hobby-este-un-fel-de-damnare/

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene şi a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbeşte despre povestea sa de viaţă şi teatru şi rolul Faust din spectacolul cu acelaşi nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu.

Un articol de George Bogdan|16 mai 2017

Miklós Bács este actor al Teatrului Maghiar de Stat şi conferenţiar universitar doctor abilitat la Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj. Absolvent al Institutului de Teatru „Szentgyörgyi István”, promoţia 1988, la clasa profesorului Lohinszky Lóránd artist emerit. Cariera sa cuprinde peste 60 de roluri în teatru, film, televiziune şi radio, peste 20 de spectacole regizate şi peste 80 de participări la  festivaluri de teatru naţionale şi internaţionale. A urmat cursurile/atelier conduse de Yoshi Oida, David Zinder, Marcia Carp, David Esrig, Robert Cohen şi Eugenio Barba și a colaborat cu regizorii: Tompa Gábor, Silviu Purcărete, Vlad Mugur, Mihai Măniuţiu, Eli Malka, Bocsárdi László, David Zinder, Tony Gatliff. Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru  clujene. A instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. A fost visiting profesor la Universitatea de Cinematografie Gerasimov din Moscova 2008 și la Şcoala Naţională Poloneză de Film, Televiziune şi Teatru Leon Schiller din Lodz. Dintre cărțile de pedagogie teatrală publicate amintim „Mască şi Rol” (2007), „Marele Mascat” (2007), „Propedeutica limbajului nonverbal în arta actorului” (2012).  A fost distins cu premiile: Bánffy (2003), la FestCo pentru cel mai bun actor in rol principal (2007), Premiul Reprezentativităţii UBB (2008), Premiul Excellentia UBB (2013), Premiu special: MIKLÓS BÁCS, un mentor al tinerelor generaţii de actori, la Gala UNITER (2016); Nominalizare la Gala UNITER 2017 pentru rolul secundar Satin din spectacolul cu piesa “În adâncuri”, după “Azilul de noapte”, în regia lui Yuri Kordonsky. Este membru al Consiliului Artistic al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, membru al senatului Uniter, şi membru International University Theatre Association – IUTA.

George Bogdan: Ce anume ați descoperit în această montare spectaculoasă a lui Silviu Purcărete cu Faust?

Miklós Bács: Spectacolul cu piesa Faust, care are deja o istorie de zece ani, este un spectacol-emblemă. Foarte multe teatre din lume au câte un spectacol-emblemă de acest gen care a marcat nu numai istoria trupei respective, dar și istoria teatrului. Sunt multe exemple: de la adaptarea făcută de Ariane Mnouchkine cu trupa de avangardă Théâtre du Solei până la spectacolul renumitului regizor lituanian Eimuntas Nekrošius. Au fost spectacole mari, de referință, atât pentru specialiști, cât și pentru public. Reprezentațiile cu Faust au o istorie mare în spate. Ceea ce este fenomenal însă în spectacolul nostru cu Faust este această percepere unanimă a lui, specifică marilor spectacole, în care nu doar un anume segment al publicului se bucură de această montare, ci absolut toată plaja de public este acoperită. Pentru toată lumea este mai mult decât un spectacol, este o experiență magică.

Faust se prezintă într-o nouă formulă. Din cauza stării sale de sănătate, actorul Ilie Gheorghe nu a mai putut juca. Regizorul Silviu Purcărete a considerat că singura alegere valabilă pentru înlocuirea lui, dintre toate opțiunile posibile, nu puteați fi decât dumneavoastră. Cum ați primit această ofertă provocatoare?

Să preiei ștafeta unui mare maestru cum este Ilie Gheorghe, și să nici nu trădezi forma care deja exista, dar totuși să îți găsești și amprenta ta personală, nu este ușor. Îi mulțumesc Marinei Constantinescu pentru propunerea ca eu să joc rolul lui Faust și îi sunt profund îndatorat lui Silviu Purcărete că, din atâtea variante, m-a ales pe mine. Eu nu am absolvit niciun an de limbă română. De aceea mi-a fost oarecum dificil să mă confrunt în primul rând cu textul literar al lui Goethe, în excepționala traducere a regretatului poet Ștefan Augustin Doinaș, un text în versuri care are o topică a frazei cu totul specială. Sunt recunoscător multor colegi de breaslă care mi-au insuflat încredere, în special partenerei mele de scenă Ofelia Popii, care face un fabulos rol de Mefisto. Apoi, această oferta onorantă pentru mine de a juca rolul Faust a venit într-un moment în care jucam la Teatrul Maghiar din Cluj în “Rosmersholm” de Ibsen, în regia lui Andrey Zholdak. Când primești o astfel de ofertă, să joci Faust, e mai mult decât onorant. E visul oricărui actor să joace un rol de o asemenea talie. Este întâlnirea unui actor cu marile roluri: Hamlet, Faust, Woyzeck.

scenă din spectacolul Faust in regia lui Silviu Purcărete

Sosește acest rol și într-o perioadă din viața privată a actorului Miklós Bács în care apar mai pregnante idei precum viața, timpul, vârsta, destinul?

Trebuie sa recunosc că da. Până la dispariția tatălui meu acum doi ani nu credeam deloc în semne. De atunci, viața mea s-a schimbat radical. Am început să percep unele conexiuni tainice, greu de explicat rațional, unele care ne depășesc înțelegerea comună, conexiuni care pentru mine par să devină din ce în ce mai evidente. Poate nu e întâmplător faptul că această experiență cu Faust vine după experiența cu rolul Satin din spectacolul cu piesa “În adâncuri”, după “Azilul de noapte”, în regia lui Yuri Kordonsky, unde, tot așa, apar marile întrebări fundamentale ale vieții: care este rostul nostru pe acest pământ, și, dacă există unul, care este el?; de ce există răul și suferința? Toate acestea, într-adevăr, par a se aduna în viața mea profesională, ca o aparentă coincidență, ca un aparent “accident” petrecut în același punct de timp și spațiu. Parcă ar fi un puzzle care acum începe să se contureze și să se întregească în mintea și sufletul meu. Norocul meu a fost că am avut numeroase legături personale și cu textele cu care am avut fericirea să mă întâlnesc și, mai ales, cu creatorii acestor spectacole: Yuri Kordonsky, Andrey Zholdak, Silviu Purcărete. Sunt mari artiști în a căror umbră este o fericire să gândești despre misterele vieții.

La Budapesta, publicul care a văzut spectacolul “Faust” în regia lui Silviu Purcărete a aplaudat timp de 18 minute la scenă deschisă performanța dumneavoastră și a trupei. Ce trăiri v-au încercat în acele momente?

Mediatizarea lui în presa maghiară a fost uriașă, iar așteptările publicului pe măsură. Mă bucur că acest spectacol-eveniment a putut fi dus până la Budapesta, cu atât mai mult cu cât reprezentarea lui e dificilă, presupune un spațiu special. În spatele acestui spectacol stă o muncă de organizare impresionantă, un dispozitiv uman și tehnic incredibile. Sunt peste o sută cincizeci de oameni pe scenă. Spațiul de joc este unul complex. Este și meritul lui Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional din Sibiu, care este și preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Un asemenea spectacol cu Faust a fost din toate punctele de vedere o premieră pentru Budapesta. Succesul a fost fulminant.

Pe mine m-a uimit și m-a bucurat, pentru că publicul budapestan este un public destul de rafinat care a văzut marile spectacole ale lumii și care nu ușor aplaudă frenetic, nu prea se ridică în picioare să tropăie în semn de apreciere și entuziasm. Această răbufnire a sa de încântare și mulțumire s-a adresat întregii echipe și muncii ei fenomenale. În presa culturală maghiară se pare că a început deja să circule ideea că la Budapesta a existat o viață teatrală înainte de spectacolul “Faust” al lui Silviu Purcărete și o viață teatrală de după vizionarea lui, ceea ce este, din partea colegilor de breaslă din Ungaria, o mare recunoaștere.

Miklos BacsCare este povestea de viață a actorului Miklós Bács?

Povestea vieții mele este simplă. Eu provin dintr-o familie de artiști muzicieni și, cum nu am avut calitățile de a urma calea părinților mei, am ales teatrul. Sigur că, eu fiind bucureștean de naționalitate maghiară, sentimentul de a-ți sluji propria cultură m-a îndemnat să merg la facultatea de teatru din Târgu Mureș. Puteam la fel de bine să fac institutul de teatru din București, dar a urma cursurile la Târgu Mureș era pe vremea aceea, nu-i așa, un fel de obligație sufletească. Așa se face că la optsprezece ani am plecat la Târgu Mureș, ceea ce a fost o mare satisfacție pentru mine, pentru că,  (iată, din nou puzzle-ul cum se reîntregește!) am avut enorma șansă de a-l avea ca profesor pe unul dintre cei mai mari actori români de naționalitate maghiară, artistul emerit Lohinszky Lóránd. El mi-a devenit ca un al doilea părinte, după cel biologic. Alături de el, a mai fost un om căruia îi datorez enorm: psihologului și profesorului Varga Jenő Laszló.

Am  avut șansa ca la sfârșitul studiilor să joc alături de mentorul meu Lohinszky Lóránd rolul Amadeus. A fost o experiență incredibilă, pentru că el atinsese un statut care îi făcea pe mulți să creadă că nu va accepta niciodată să joace alături de un student. Dacă am două borne care mi-au marcat profund viața personală și profesională, acestea sunt rolul Amadeus din 1988 și rolul Faust din 2017.

Sunteți și unul dintre cei mai apreciați și iubiți profesori ai Facultății de Teatru din Cluj. Anul acesta își vor da licența studenții la clasa de actorie Miklós Bács. Ce sfat aveți pentru ei?

Singura mea rugăminte este să își aducă mereu aminte că actoria nu este pentru simpla lor satisfacție individuală, nu este un hobby, ci mai degrabă de o damnare de care trebuie să fie conștienți. Aceste meserii artistice sunt damnări. Sigur, privind din afară, totul poate părea plin de farmec. Îmi place mult ceea ce zicea marele actor George Constantin care spunea că actoria este o meserie pe cât de frumoasă, pe atât de groaznică. În străfunduri este vorba de o macerare, de o chinuire a sufletului uman la care orice artist, dacă vrea să facă artă cu adevărat, este supus de-a lungul existenței sale.

Studenții la actorie trebuie să învețe această lecție a umilinței dar nu față de un director de teatru sau față de un regizor, ci față de creația însăși, față de ceea ce creează ei pe scenă. Să creadă foarte tare în ceea ce fac, indiferent de rezultate, indiferent de greutățile inerente cu care se vor confrunta, să nu piardă speranța că efortul lor va fi răsplătit cândva. Una din marotele mele este Josef Knecht, acel “magister ludi”, conducătorul sclipitorului joc cu mărgele de sticlă, din romanul omonim al lui Herman Hesse și în care am văzut poate un testament al existenței tatălui meu, care și el credea în această slujire a artei și a culturii până la capăt. Cu cât le slujești mai mult, cu atât rostul tău în această viață este unul mai clar. Suntem făcuți ca în urma noastră să apară oameni mai buni, ca viața să fie mai bună.

Ziarul Metropolis a demarat campania „Noua generaţie de aur“, prin intermediul căreia îşi propune să vă prezinte interviuri cu actori de elită ai României – cu acele nume care redimensionează idealurile „Generaţiei de aur“ a teatrului şi a filmului românesc.

20
/02
/15

De 40 de ani slujeşte scena şi este încă îndrăgostit de teatru. Bogat sufleteşte şi profesional, actorul Dan Condurache îşi gestionează timpul şi fiinţa cu mare cumpătare, cu sinceritate, uneori cu duritate, purtând un mare respect publicului pe care îl doreşte în sala Teatrului Mic şi pentru care este dispus să lase sudoare, lacrimi şi...

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

28
/01
/15

Dacă nu ar fi existat, cu siguranţă, ar fi trebuit inventat. Nu ştim cum. Habar nu avem. Nu avem informaţii cu privire la o astfel de invenţie! Omenirea e departe de asemenea performanţe. Până la urmă, tot natura face ce vrea.

20
/01
/15

NOUA GENERAŢIE DE ARTIŞTI Iulia Verdeş, 27 de ani, actriţă. E pe scenă de la cincisprezece ani. Profesionist, cu contract, cam de la majorat. A intrat la Teatru din a doua încercare, a fost în seriale la Pro TV, a jucat în scurtmetraje cu care a mers la festivaluri în toată lumea.