Milo Rau, la Festivalului Interferențe de la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/milo-rau-la-festivalului-interferente-de-la-cluj/

Joi, 22 noiembrie 2018 se deschid porţile celei de VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în perioada 22–30 noiembrie. Anul acesta, sunt invitate la Cluj 16 trupe de teatru din 13 ţări.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2018

Tema centrală a celei de-a VI-a ediții este Războiul, ca un omagiu adus celor 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial –  ̎război ale cărui tratate de pace au redefinit în mod dramatic și tragic harta Europei și au prelungit parcă până la infinit conflictele armate la care asistăm și azi și care par să favorizeze în mod vizibil o elită economică a lumii alcătuită din doar câteva sute de familii. – preciza Gábor Tompa, selecționerul Festivalului.

Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe va avea loc pe 22 noiembrie, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat, începând cu ora 18.30, cu spectacolul Ifigenia la Aulis | Occident Express de Euripide / Soeren Voima și Stefano Massini, producție a Volkstheater din Austria.

Regizoarea Anna Badora abordează frecvent conflictele zilelor noastre prin prisma temelor antice, în acest caz alăturând personaje din timpuri diferite. În tragedia lui Euripide, oamenii vor un singur lucru: să ardă orașul Troia până la temelii. În drama lui Massini, eroii nu-și doresc decât să se îndepărteze de război, să lase în urmă pământul ars, să ajungă la Pământul Făgăduinţei – continentul european unde există doar pace și prosperitate.

Ismène, Marianne Pousseur

 Tot joi, 22 noiembrie, orele 16.00 și 21.30, la Sala Studio a Teatrului Maghiar, se va juca Ismène, un spectacol regizat și interpretat de Marianne Pousseur la Compagnie Khroma, Belgia.

Ismene, asemeni unui grădinar al memoriei, cultivă în singurătate contactul senzorial cu elemente din copilăria sa. Din ataşamentul faţă de cele mai mici lucruri, în contrast cu absolutismul surorii sale, Antigona, și grandilocvența sau rezervarea impuse de palatul tatălui ei, Oedip, izvorăște un gând, un discurs, o viziune pe care ea o construiește încet și cu seninătate.

Ismene este o instalație vizuală și o lucrare vocală, având o mișcare care combină deschiderea și concentrarea extremă.

Timp de nouă zile, la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe veți avea ocazia de a vedea producții care vorbesc despre război și feluritele lui fațete, sunt invitate spectacole din Europa Centrală și de Est întrucât aceste regiuni au fost cele mai afectate de Primul Război Mondial.

Astfel, vineri, 23 noiembrie, în miezul zilei, la ora 14.30, publicul clujean este invitat în Sala Mare a Teatrului Maghiar, la unul dintre spectacolele cele mai așteptate din cadrul festivalului – Compassion. The History of the Machine Gun – în regia cunoscutului Milo Rau și montat la Schaubühne am Lehniner Platz, Germania.

În Compassion. The History of the Machine Gun, Milo Rau și echipa sa călătoresc către punctele politice fierbinți ale vremurilor noastre: rutele mediteraneene ale refugiaților din Orientul Mijlociu și zonele războiului civil din Congo. Dublul monolog semi-documentar bazat pe interviurile realizate cu angajaţii ONG-urilor, clericii și victimele războaielor din Africa și Europa, se aventurează în abordarea unui subiect contradictoriu: cât de mult suportăm suferinţa altora și de ce o urmărim? De ce o persoană moartă la porțile Europei valorează mai mult decât miile de oameni morți în războiul civil din Congo?

Seara de vineri, 23 noiembrie, se va încheia în acordurile Sandei Weigl acompaniată de Mat Maneri (violă) și Lucian Ban (pian), cei doi semnând și aranjamentul muzical.

Concertul de jazz Lost in the Stars este programat la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului și prezintă muzica lui Kurt Weill și cântecele expresionismului german din cadrul culturii Weimar.

Născută la București, Sanda Weigl și familia ei au fost nevoiți să fugă la Berlin din cauza persecuției politice a regimului communist. Acolo s-au reunit cu singura rudă supraviețuitoare, Helene Weigl, văduva lui Bertolt Brecht și directorul Berliner Ensemble. Sanda a aprofundat tradiția lui Brecht / Weill, cunoscând-o Lotte Lenya și studiind cu Helene.

Două zile intense de teatru și de povești spuse prin intermediul muzicii deschid periplul teatral pregătit de Teatrul Maghiar în perioada 22-30 noiembrie.

Pachetul Interferences Grand 2018 – care include bilete la cele opt spectacole prezentate în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj – poate fi achiziționat de pe site-ul www.biletmaster.ro și de la casa de bilete a Teatrului. Prețul pachetului promoțional este de 280 lei.

Foto: Festivalului Interferențe – facebook

15
/10
/13

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

15
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Vreţi să vedeţi un BMW înaintând pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, pe muzica lui Mozart? Astfel îşi deschide spectacolul Felix Alexa, regizorul celebrei piese gogoliene „Revizorul“.

15
/10
/13

A VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo va avea loc între 1 și 19 noiembrie, cu tema „UP”. Concertele sunt programate la București, Cluj-Napoca și Iași.

15
/10
/13

În această seară, începând cu ora 18:30, în sala „Horia Lovinescu“ a Teatrului „Nottara“, în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, va avea loc premiera spectacolului Mobila si durere de Teodor Mazilu.

15
/10
/13

Astăzi a avut loc conferinţa de lansare a proiectului 5 Licee 5 Teatre. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Naţional ,,Matei Basarab’’ şi a reunit atât reprezentanţi ai teatrelor bucureştene, cât şi instituţii guvernamentale.

15
/10
/13

CRONICĂ DE FILM Roxanne, debutul lui Vali Hotea, este un film onest care, în pofida lipsei valenţelor cinematografice, reuşeşte să se achite onorabil de sarcina angajată. Din păcate, lungmetrajul nu străluceşte şi nu lasă aproape deloc spectatorului oportunitatea de a broda singur semnificaţii.

14
/10
/13

Jim Jarmusch și filmele cu vampiri – două alăturări care păreau improbabile până la Only Lovers Left Alive, pelicula proiectată anul acesta în competiția Festivalului de la Cannes. Pelicula va fi proiectată în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest.

14
/10
/13

Marţi, 15 octombrie 2013, începând cu ora 11.00, va începe a treia ediţie a proiectului „5 licee - 5 teatre“, care îşi propune să încurajeze implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la spectacole de teatru. Teatrul Metropolis, Teatrul Mic şi alte teatre îi aşteaptă pe liceeni.

14
/10
/13

Cineastul Pedro Almodovar acuză într-un articol guvernul conservator spaniol de ,,exterminarea" cinematografiei din ţara sa, după ce s-a anunţat că acest sector, deja slăbit de creşterea TVA-ului şi de criza economică, va fi afectat de noi reduceri bugetare în 2014, informează AFP.