Milo Rau, la Festivalului Interferențe de la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/milo-rau-la-festivalului-interferente-de-la-cluj/

Joi, 22 noiembrie 2018 se deschid porţile celei de VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe, eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, în perioada 22–30 noiembrie. Anul acesta, sunt invitate la Cluj 16 trupe de teatru din 13 ţări.

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2018

Tema centrală a celei de-a VI-a ediții este Războiul, ca un omagiu adus celor 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial –  ̎război ale cărui tratate de pace au redefinit în mod dramatic și tragic harta Europei și au prelungit parcă până la infinit conflictele armate la care asistăm și azi și care par să favorizeze în mod vizibil o elită economică a lumii alcătuită din doar câteva sute de familii. – preciza Gábor Tompa, selecționerul Festivalului.

Deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe va avea loc pe 22 noiembrie, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat, începând cu ora 18.30, cu spectacolul Ifigenia la Aulis | Occident Express de Euripide / Soeren Voima și Stefano Massini, producție a Volkstheater din Austria.

Regizoarea Anna Badora abordează frecvent conflictele zilelor noastre prin prisma temelor antice, în acest caz alăturând personaje din timpuri diferite. În tragedia lui Euripide, oamenii vor un singur lucru: să ardă orașul Troia până la temelii. În drama lui Massini, eroii nu-și doresc decât să se îndepărteze de război, să lase în urmă pământul ars, să ajungă la Pământul Făgăduinţei – continentul european unde există doar pace și prosperitate.

Ismène, Marianne Pousseur

 Tot joi, 22 noiembrie, orele 16.00 și 21.30, la Sala Studio a Teatrului Maghiar, se va juca Ismène, un spectacol regizat și interpretat de Marianne Pousseur la Compagnie Khroma, Belgia.

Ismene, asemeni unui grădinar al memoriei, cultivă în singurătate contactul senzorial cu elemente din copilăria sa. Din ataşamentul faţă de cele mai mici lucruri, în contrast cu absolutismul surorii sale, Antigona, și grandilocvența sau rezervarea impuse de palatul tatălui ei, Oedip, izvorăște un gând, un discurs, o viziune pe care ea o construiește încet și cu seninătate.

Ismene este o instalație vizuală și o lucrare vocală, având o mișcare care combină deschiderea și concentrarea extremă.

Timp de nouă zile, la Festivalul Internațional de Teatru Interferențe veți avea ocazia de a vedea producții care vorbesc despre război și feluritele lui fațete, sunt invitate spectacole din Europa Centrală și de Est întrucât aceste regiuni au fost cele mai afectate de Primul Război Mondial.

Astfel, vineri, 23 noiembrie, în miezul zilei, la ora 14.30, publicul clujean este invitat în Sala Mare a Teatrului Maghiar, la unul dintre spectacolele cele mai așteptate din cadrul festivalului – Compassion. The History of the Machine Gun – în regia cunoscutului Milo Rau și montat la Schaubühne am Lehniner Platz, Germania.

În Compassion. The History of the Machine Gun, Milo Rau și echipa sa călătoresc către punctele politice fierbinți ale vremurilor noastre: rutele mediteraneene ale refugiaților din Orientul Mijlociu și zonele războiului civil din Congo. Dublul monolog semi-documentar bazat pe interviurile realizate cu angajaţii ONG-urilor, clericii și victimele războaielor din Africa și Europa, se aventurează în abordarea unui subiect contradictoriu: cât de mult suportăm suferinţa altora și de ce o urmărim? De ce o persoană moartă la porțile Europei valorează mai mult decât miile de oameni morți în războiul civil din Congo?

Seara de vineri, 23 noiembrie, se va încheia în acordurile Sandei Weigl acompaniată de Mat Maneri (violă) și Lucian Ban (pian), cei doi semnând și aranjamentul muzical.

Concertul de jazz Lost in the Stars este programat la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului și prezintă muzica lui Kurt Weill și cântecele expresionismului german din cadrul culturii Weimar.

Născută la București, Sanda Weigl și familia ei au fost nevoiți să fugă la Berlin din cauza persecuției politice a regimului communist. Acolo s-au reunit cu singura rudă supraviețuitoare, Helene Weigl, văduva lui Bertolt Brecht și directorul Berliner Ensemble. Sanda a aprofundat tradiția lui Brecht / Weill, cunoscând-o Lotte Lenya și studiind cu Helene.

Două zile intense de teatru și de povești spuse prin intermediul muzicii deschid periplul teatral pregătit de Teatrul Maghiar în perioada 22-30 noiembrie.

Pachetul Interferences Grand 2018 – care include bilete la cele opt spectacole prezentate în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj – poate fi achiziționat de pe site-ul www.biletmaster.ro și de la casa de bilete a Teatrului. Prețul pachetului promoțional este de 280 lei.

Foto: Festivalului Interferențe – facebook

03
/10
/14

În perioada 25 - 29 octombrie 2014, Teatrul Metropolis este invitat să participe cu trei producţii remarcabile la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru: LECŢIA DE VIOLONCEL, TARTUFFE sau IMPOSTORUL şi VOCEA UMANĂ, care se vor juca la sediul Teatrului Metropolis, din strada Mihai Eminescu nr. 89.

03
/10
/14

Ştiţi că populara serie B.D., regizată de Mircea Drăgan şi având în distribuţie actori ca: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constantin, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, George Mihăiță sau Dumitru Furdui, nu ar fi existat dacă Lucian Pintilie nu realiza "Reconstituirea" (1968)?

03
/10
/14

Scriitorul britanic David Lodge s-a întâlnit cu publicul din România miercuri seară, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT). David Lodge a vorbit şi despre traducerile cărţilor sale, spunând că el depinde foarte mult de traducătorii din ţările unde se publică volumele sale, întrucât nu cunoaşte limbile în care acestea apar.

02
/10
/14

Regizorul francez Michel Hazanavicius, premiat cu Oscar pentru filmul The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie, Cinema Patria, Studio și Elvira Popescu). The Artist a câștigat peste 100 de premii și a marcat un record în cinematografia franceză

02
/10
/14

Fanii animaţiei vor şti să îşi rezerve în agendă săptămâna 3-12 octombrie, când unul dintre cei mai celebri animatori americani se întoarce la Anim’est. După prezenţa la a treia ediţie, în 2008, Bill Plympton este din nou invitat la cel mai iubit festival de film din capitală și aduce, în programul proiecţiilor de anul acesta, o mulțime de titluri premiate din cariera sa.

02
/10
/14

CRONICĂ DE FILM „Planșa”, debutul tânărului regizor Andrei Gheorghe, este un film curajos, care epatează prin imagine și rămâne restanțier la construcția personajelor și la acordarea dialogurilor. Însă merită salutată lejeritatea căreia i se dedă cu voluptate.

02
/10
/14

Dacă tot nu poți să combați legenda devenită (fals) brand de țară, atunci de ce să n-o folosești ca vehicul de promovare a unui festival de film (de nișă)? Dracula Film: Horor & Fantasy Festival de la Brașov s-a deschis cu blockbusterul „Dracula Untold”, un debut cu multe locuri comune, dar și cu câteva ingeniozități.

02
/10
/14

”America de peste pogrom”, un nou roman semnat de Cătălin Mihuleac și apărut la Editura Cartea Românească, este disponibil în librăriile din țară și în ediție digitală. Volumul apare după ”Aventurile unui gentelman bolşevic” şi ”Zece povestiri multilateral dezvoltate”, apărute în 2012, respectiv 2010, la aceeași editură.