„Milonga Regală. Seară de tango la Palat”, un eveniment artistic în scop caritabil la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/milonga-regala-seara-de-tango-la-palat-un-eveniment-artistic-in-scop-caritabil-la-mnar/

În premieră pentru spaţiul cultural bucureştean, Muzeul Naţional de Artă al României găzduieşte o seară de tango, în ambianţă regală. Evenimentul artistic este dedicat luptei împotriva cancerului şi va avea loc sâmbătă, 31 martie, între orele 16.00 – 22.00.

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2018

Milonga sau „întâlnirea întru tango”, reunește într-o experiență inedită pasiunea pentru artă și oameni, respectul și dorința celor din medii diferite de a-și manifesta solidaritatea. Fondurile strânse cu acest prilej sunt destinate ajutorării unor angajați ai muzeului direct afectați de cancer.

Inspirat din tradiția vechilor baluri organizate la palat, evenimentul face trimitere și la introducerea tangoului în seratele de la Palatul Cotroceni, de către tânărul cuplu de principi moștenitori Maria și Ferdinand, acest dans fiind interzis inițial de Regele Carol I deoarece era considerat prea senzual.

Revenind în zilele noastre, acest eveniment își propune să reliefeze legătura dintre expresia corporală și cea plastic-vizuală, relația dintre ritmul muzicii și al mișcărilor de dans și cel al unor lucrări din patrimoniul MNAR, imagini ce vor fi proiectate pe mai multe ecrane. Mini-ateliere de tango și de creație plastică vor completa evenimentul susținut de nume de răsunet ale comunității de tango precum Manuela Panaite, Dj Gabriel Mihalache, Maria Tirtea și Andra Lungu (Tango Timișoara), Horia Ioan Pop și Ioana Lascu (Compania de Tango Cluj), Cristi Crâng și Iulia Gordan (Atelierul de Tangou Iași), Cristian Dițescu și Lucia Mîrzan (Fabrica de Tango București), Marian Toderascu, Oana Casandra Olaru (Tango MyO București) și copiii Lotului Național – Club Sportiv Dance Fever – 10 – 14 ani.

Programul va împleti demonstrațiile dansatorilor cu implicarea activă a publicului, ce va fi invitat pe ringul de dans.

Inițiativa se bucură de sprijinul comunității de tango din Romania și de cel al Asociației Centru de Explorare Vizuală, precum și de susținerea studenților Departamentului Textile din cadrul Universității Naționale de Arte din București, coordonat de Conf. univ. dr. Dorina Horatău – Director Departament. Evenimentul se adresează tuturor pasionaților de dans și arte vizuale care cred în puterea solidarității, empatiei și sensibilității artistice. Produse unicat realizate de studenți (obiecte decorative, textile și de vestimentație) vor face obiectul unei tombole speciale alături de produsele realizate în cadrul mini-atelierelor creative.

Participarea la Milonga se face în limita locurilor disponibile.

02
/11
/15

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din București, a fost vernisată expoziția „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg și traducător. Au fost prezenți Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru și David Esrig.

29
/10
/15

Cum mergi spre Teatrul Naţional “I.L.Caragiale”, Sala Media, în foaier, aripa Intercontinental, în partea stângă, pe doi pereţi faţă în faţă, nişte poze vechi, alb negru, se privesc faţă în faţă. Privirea îţi pică pe peretele din faţă, unde apare figura marelui actor Amza Pellea din filmul “Mihai Viteazu”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Urmează poze de pe platoul de filmare la “Dacii”, din alte filme din studenţie, din teatru şi din nelipsitul „Nea Mărin”.

27
/10
/15

Cum urci scările spre sala Studio, de la etajul întâi al Teatrului Național din București, pe pereți atârnă niște tablouri fără rame, doar cu titlul scris în partea de jos. Pe un fond alb, la o simplă privire vezi puncte, cercuri, linii. Sunt niște semne ce se încheagă într-o figură pe care o recunoști, pentru că e de notorietate. Sunt „graficaturile” lui Horațiu Mălăele.

04
/10
/15

Un grup de artiști din domenii diferite vă prezintă lansarea EXOD 2.0 #jocdesocietate – o instalație performativ-documentară despre situația mamelor românce plecate la muncă în Italia.

01
/10
/15

Între 12 și 18 octombrie, pentru o săptămână întreagă, creativitatea românească devine personaj principal în viaţa Bucureștiului. Cei mai influenți lideri ai industriilor creative din România și Europa de Est întâlnesc antreprenorii inovatori și publicul curios la prima ediție Creative Est.

30
/09
/15

La parterul Muzeului Suțu puteți vedea expoziția de fotografie “Începuturile fotografiei la București. Maeștri și imagini din secolul al XIX-lea”. Povestea unui Bucureşti ce devenea un Mic Paris, alcătuită din cioburi de viaţă, din jurnalele şi memoriile celor care au trăit atunci, începe în 1820 şi are în centru un mecanismul seducător al unei lumi aflate între bal şi teatru.

25
/09
/15

Fundația “Domeniul Otetelișanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart și Arts United, anunță vernisajul expoziției “În câmp electric”, eveniment care va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19.00, în Galeria Teatrului Odeon din București (Calea Victoriei 40-42).

18
/09
/15

Pe data de 15 septembrie, în incinta Manasia Hub din Bucureşti, Asociaţia VIRA a dat startul seriei de evenimente culturale desfăşurate sub titulatura „Serile Housing Stories” din proiectul „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi”.

08
/09
/15

50 dintre fotografiile premiate la Sony World Photography Awards 2015, cea mai mare competiție de profil din lume, sunt expuse zilele acestea (7-16 septembrie) la Muzeul Țăranului Român. Printre acestea se număra și cele ale fotografilor români Cosmin Bumbuț și Auraș Mihaiu, premiați în competiție

Pagina 38 din 59« Prima...102030...3637383940...50...Ultima »