Mini-stagiune de cinci concerte solo la Palatul Bragadiru și la Biserica Anglicană
https://www.ziarulmetropolis.ro/mini-stagiune-de-cinci-concerte-solo-la-palatul-bragadiru-si-la-biserica-anglicana/

Ediţia a zecea a Festivalului de Muzică Veche propune publicului său, între 9 şi 13 noiembrie, o serie de recitaluri solo ce vor pune în lumină famiile celor mai frecvent utilizate instrumente cu coarde ale muzicii baroce. Instrumentele protagoniste vor fi: harpe istorice, fidel, vioară barocă, viola d’amore, viola da gamba, clavecin, spinetă, clavicord, lăută, teorbă, chitară barocă. Recitalurile vor fi însoţite de explicaţii referitoare la construcţia şi întreţinerea acestor instrumente, oferite cu plăcere publicului de către artişti.

Un articol de Liliana Matei|5 noiembrie 2015

”Early Music Strings” acoperă în mod esențial atât componenta educativă pe care festivalul urmărește să o dezvolte și perfecționeze de la an la an, cât și componenta artistică și de spectacol pe care organizatorii prestigiosului eveniment o au în vedere în mod special, în fiecare dintre edițiile sale.

”Early Music Strings” se desfășoară pe parcursul unei săptămâni ce cuprinde cinci concerte. În realizarea celor cinci concerte, esențiale sunt: documentarea istorică și de muzicologie care să acopere o arie cât mai diversă, din punct de vedere stilistic, a consacratului concept european ”Early music” și maniera interpretativă și prezentarea diverselor familii de instrumente din istoria muzicii vechi. Toate acestea urmăresc o abordare complexă din punct de vedere educativ și originală din punct de vedere artistic. Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au un caracter interactiv iar artiștii evoluează în postură de interpreți și amfitrioni ai instrumentelor cu coarde din istoria muzicii vechi.

Programul mini-stagiunii

Luni, 9 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru, ”Earliest Harps”, Hannelore Devaere (Belgia) – harpă triplă, harpă gotică, harpă cu corzi încrucișate

Marți, 10 Noiembrie 2015, ora 19. Biserica Anglicană, ”The family of the lute”, Nicolae Szekely (Hunedoara) – lăută, vihuelă, arhilăută, chitară renascentistă)

Miercuri, 11 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru, ”Magic keyboards”, Raluca Enea (București) – clavecin, clavicord, spinetă, virginal

Joi, 12 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru, ”The spirit of Gambo”, Soma Salat – Zakariás (Basel – Elveția) – viola de gamba sopran, viola da gamba tenor, viola da gamba bas

Vineri, 13 Noiembrie 2015, ora 19. Palatul Bragadiru, ”The story of the violins”, Melinda Béres (Cluj) – fidel, vioară barocă, viola d’amore

Artiști:

Hannelore DEVAERE a studiat harpă istorică în cadrul Academiei de Muzică Veche Bremen, la clasa profesorului Andrew Laurence – King. Între preocupările sale muzicologice şi de interpretare, un loc aparte îl ocupă culturile muzicale spaniolă şi italiană aparţinând perioadelor Renaşterii şi Barocului.

Predă harpă, basso continuo, improvizaţie şi citirea şi interpretarea surselor muzicale istorice, în cadrul instituţiilor muzicale Tielt, Knokke şi Woulwé (Bruxelles). Este anual invitată pentru a susţine masterclass-uri în Belgia (Festival van Vlaanderen) sau în străinătate.

Luni, 9 noiembrie, va interpreta în cadrul spectacolului de la Palatul Bragadiru, ora 19.00, piese ale unor compozitori din secolele XV-XVII: Johannes Ockeghem (1410 – 1497), Johannes Pullois (d. 1478), Maistre Gulielmus, Venus Thoinot Arbeau (1519 – 1595), Alonso Mudarra (1510 – 1580), Jean Richafort – Narvaez (1526 – 1549), Lucas Ruiz de Ribayaz (1626 – 1677), Girolamo Kapsberger (1580 – 1651), Giovanni Maria Trabaci (1575 – 1647), Sylvius Leopold Weiss (1687 – 1750), John Eccles (1668 – 1735), Turlough O’Carolan (1670 – 1738) și alții.

Nicolae SZEKELY a început studiul muzicii din copilărie. Pasiunea pentru această artă îl călăuzeşte spre chitara clasică, astfel încât, începând cu anul 1980, se dedică exclusiv acestui instrument. În 1987 câştigă locul I la „Festivalul Naţional de Chitară Clasică” de la Sinaia, iar în toamna aceluiaşi an susţine un recital pe scena Ateneului Român. După 1988 se stabileşte în Hunedoara unde activează ca profesor de chitară și susține numeroase recitaluri solo sau camerale. Se implică de asemenea în organizarea unor importante evenimente de profil, printre care Festivalul „Zilele Chitarei Clasice”.

Marți, 10 noiembrie, de la ora 19.00, la Biserica Anglicană, va interpreta piese care poartă semnătura lui Adrian Le Roy (c. 1520-1598), Guillaume Morlaye (c. 1510-c. 1558), Alonso Mudarra (c. 1510 – April 1, 1580), Diego Pisador (1509/10? – after 1557), Miguel de Fuenllana (c.1500–1579), Esteban Daza (c.1537 – 1591 or 1596), Luis de Milán (Valencia, c. 1500 – c. 1561), Francesco da Milano (1497 – 1543), Franciscus Bossinensis (c. 1511), John Dowland (1563 – 1626), Robert de Visée (ca. 1655 – 1732/1733), Arcangelo Lori alias Arcangelo del Liuto (1615 – 1679), Giovanni Zamboni (cca. 1664-1721).

Raluca ENEA este absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – secțiile Pedagogie instrumentală – pian și Interpretare – clavecin, la clasa profesoarei Ogneanca Lefterescu. Din 2005 și-a continuat studiile de clavecin în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand. A urmat cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), Ketil Haugsand (Norvegia), cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumarea profesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecin şi canto baroc) și cursuri de muzică de cameră cu Jan de Winne, Marcel Ponseele și Hervé Douchy (Belgia).

A susţinut concerte în România, Germania, Norvegia, Ungaria. Raluca este artist liric al Filarmonicii „G. Enescu” Bucureşti, cadru didactic asociat şi doctorand al UNMB și director artistic al Festivalului de Muzică Veche București. Coordonează proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Culturală ANTIQVA, în România.

Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19.00, la Palatul Bragadiru, va interpreta compoziții de Girolamo Frescobaldi (1583 – 1643), Joseph Haydn (1732 – 1809), Jean Philippe Rameau (1683 – 1764), Jean – Baptiste – Antoine Forqueray (Le Fils) (1699 – 1782).

Soma Salat – ZAKARIÁS este absolvent al Liceului Teoretic „Báthory István” (Cluj). Începând cu anul 2004 se dedică studiului muzicii vechi cu specializare principală viola da gamba. Este absolvent al Staatlische Hochschule für Musik Trossingen la clasa profesorului Lorenz Duftschmidt şi a cursurilor (licenţă şi master) Schola Cantorum Basiliensis la clasa profesorului Paolo Pandolfo. A urmat cursuri de perfecţionare cu Wieland Kuijken, Paolo Pandolfo, Hille Perl, Lorenzo Ghielmi, Pere Ross, Johanna Valencia, Lorenz Duftschmidt, Elisabeth Kurz.

Este laureat a numeroase concursuri internaționale de muzică veche, solo sau camerale (Germania, Anglia, Franța Italia). În prezent este cadru didactic asociat al Universității Centrale din Bogotá, Columbia și conducătorul Departamentului de Muzică Veche din cadrul acestei instituții. Este conducătorul muzical al ansamblului „The Little Light Consort” pe care l-a fondat în anul 2011, la Basel.

Joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Palatul Bragadiru va interpreta compoziții de: Diego Ortiz (ca.1510-ca.1570), Benjamin Hely (? – ca.1699), Alfonso Ferrabosco (ca.1575-1628), Thobias Hume (1579-1645), Johannes Schenck (1660-1712), Mr. de Sainte Colombe (ca.1640-1700), Marin Marais (1656-1728), Antoine Forqueray 1672-1745, Marin Marais (1656-1728) și Le Sieur de Machy (? – after 1685).

Melinda BÉRES a absolvit Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (licenţă şi master). A susţinut recitaluri în ţară şi în străinătate (Germania, Ungaria, Polonia, Austria, Spania). A urmat cursuri de perfecţionare cu artişti renumiţi precum Alexandru Gavrilovici, Vasile Beluska, Trio Cadek, Jacques Saint-Yves, Devics Sándor, Jaap Schroeder, Mira Glodeanu, Benoît Douchy – vioară barocă.

A concertat ca solistă alături de orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, Arad, Oradea, precum şi cu Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca. Este membru fondator al Cvartetului Arioso şi abordează cu success repertoriul muzicii vechi, fiind membră a trioului Affettouso şi colaboratoare a Ansamblului Baroc Transylvania, Orchestrei de Cameră Ciuc și formației „Gli Studiosi di Sebastiano” București. În prezent, este conferențiar universitar la Catedra de Coarde a Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca şi doctor în muzică cu tema „Cvintetul de coarde. Ipostazele mozartiene”, lucrare elaborată sub conducerea științifică a profesorilor Francisc Lászlo și Gabriel Banciu.

Vineri, 13 noiembrie, de la ora 19.00, Palatul Bragadiru va interpreta piese de Johann Sebastian Bach (1685 – 1750) și Georg Philipp Telemann (1681 – 1767)

INFO

Detalii: www.earlymusic.ro şi www.facebook.com/Festivalul.de.Muzica.Veche.Bucuresti, și pagina evenimentului https://www.facebook.com/events/1639579346301432/

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi benzinăriile OMV.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.