Minima rezistență și Mouez Hassen. MONDIALUL Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/minima-rezistenta-si-mouez-hassen-mondialul-metropolis/

Mondial sovietic, pardon rusesc, este ca un concert simfonic în care nu toată lumea vrea să cânte. O fac alămurile, instrumentele de suflat, dar pianul şi viorile şomează, nu vor să se obosească. Au un singur obiectiv, să fie singure pe scenă la aplauzele de final.

Un articol de Dedes|20 iunie 2018

Desigur, e un calcul strategic, dar dacă plictisești lumea e foarte posibil ca la final să te aplaude o sală de scaune goale. Minima rezistență practicată de granzi riscă să prăbușească interesul publicului. Am mai vorbit despre subiect, dar vrem să insistăm. Uneori e bine să nu plasezi dezamăgirea sub preș.

Oricât de entuziaști am fi, trebuie să recunoaștem că am înghițit cam multă zeamă de varză ca să avem parte și de o bucățică mai de Doamne ajută. Numărăm pe degetele de la un picior meciurile vioaie. Spania, Portugalia, Mexic, Rusia, parțial Anglia au arătat că vor ceva mai mult.

Nu este nevoie de o veșnicie pe teren ca să arăți că ai calitate. Mouez Hassen este fotbalistul care a reușit să mă impresioneze până acum la acest mondial. Portarul tunisian a jucat 15 minute, s-a accidentat, a plans, a ieșit de pe gazon și a plecat acasă pentru că nu mai e valid.

În minutele jucate, a avut câteva intervenții fabuloase. Omul a avut o șansă, a profitat de ea, după care a avut neșansa să se lovească, deși ca să fiu sincer e tot un fel de șansă, nu a avut ocazia să și greșească.

În viață trebuie să arăți ce poți cât mai repede, altfel…lumea se plictisește!

Foto: Mouez Hassen – facebook

 

08
/07
/14

"Germano,-n portugheză, înseamnă consangvin; / un meci de fotbal, însă,-i "pe viaţă şi pe moarte", / atunci când nu se toarnă, cu vadra, apă-n vin, / în vinul ce dă aripi, nu-n cel ce-adoarme foarte / curând pe toată lumea: şi jucători, şi public... ". Pentru că astăzi, în ziua primei semifinale (Germania - Brazilia), poetul Şerban Foarţă împlineşte 72 de ani.

06
/07
/14

Nici nu începuse bine repriza a doua a prelungirilor (da, oricât de greu de crezut ar părea, Costa Rica a împins meciul cu Olanda în prelungiri fără să primească gol!) că pe marginea terenului, în dreptul băncii de rezerve pe care van Gaal îşi frângea mâinile încercând să înţeleagă de ce nu merge nimic, doi inşi, un bondoc mai durduliu şi un lungan aducând vag cu Tom Noonan din Mystery Train (Jarmusch), începuseră un bizar şi nostim număr de stretching.

30
/06
/14

Cum, necum, iată că jumătate de Mondial s-a dus pe apa Dâmboviţei. Cum mortul nu se mai întoarce de la groapă, am numărat echipele rămase, mai erau vreo 16. Am numărat şi bănuţii, suficienţi cât să împart o cameră pe litoral cu Mite şi Bajnorică - puşlamalele din mintea lui Radu Aldulescu. Şi m-am dus de nebun.

29
/06
/14

„2 noiembrie Am fost invitat în mod cordial să fac parte din realismul visceral. Bineînţeles, am acceptat imediat. Nu a fost nici o ceremonie de iniţiere. Mai bine.” Aşa începe Detectivii sălbatici, romanul unui scriitor chilian poate nu la fel de celebru ca unii dintre componenţii „naţionalei” de fotbal ai ţării sale, mai noi sau mai vechi, vezi Zamorano şi Salas, dar cu siguranţă mult mai spectaculos şi inovativ: Roberto Bolaño.