Minimest – răsfăţ pentru copii la Braşov
https://www.ziarulmetropolis.ro/minimest-rasfat-pentru-copii-la-brasov/

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est întâmpină vacanţa şi dă startul la joacă şi la relaxare, în Braşov. Copiii sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Minimest, secţiunea care le este dedicată, unde vor fi răsfăţaţi cu filme şi surprize, în ultimul weekend din luna iunie.

Un articol de Liliana Matei|18 iunie 2015

22 de scurtmetraje de animaţie, proiectate în trei calupuri separate, în fiecare dimineaţă, începând cu ora 10.00, de vineri până duminică, la Centrul Cultural Reduta. Sosesc la Braşov animaţia franceză cu păpuşi Tigaia lui Anatole (r. Eric Montchaud), despre micuţul Anatole şi misterioasa tigaie pe care o cară după el, sau SuperBot – sub lupă totul e mai mare (r. Pablo Alberto Díaz, Gervasio Rodriguez Traverso), preferatul juriului tânăr de la Bucureşti, în care un roboţel de jucărie descoperă noi realităţi.

Acestora li se adaugă o mulţime de alte personaje simpatice, ca motanul australian Will (Căpitanul curajos, r. Katrina Mathers, Graeme Base), un pui de elefant care îşi caută mama (Ahco şi drumul spre casă, r. Soyeon Kim), sau băieţelul timid La şi fetiţa fără prieteni, Mi (La şi Mi, r. Christophe Defaye, Olivier Defaye).

Nu lipsesc nici filmele de lungmetraj: Minuscule: Valea furnicilor pierdute, o înduioşătoare animaţie franceză 3D în regia lui Thomas Szabo şi Hélène Giraud, Lisa Limone și Maroc Orange, o idilă furtunoasă, un musical estonian cu parfum de citrice al regizorului Mait Laas, sau Mielul Shaun – Filmul, realizat de celebrul studiou britanic Aardman, unde îndrăgitul personaj porneşte într-o nouă aventură spumoasă şi plină de răsturnări de situaţie.

În plus, distracţia are program prelungit sâmbătă, 27 iunie, când va avea loc un workshop de animaţie, la Centrul Cultural Reduta. 9 copii, cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați să-și dea frâu liber imaginației și să se lase purtați pe târâmul minunat al animației, alături de Vasile Alboiu, artist grafic şi vizual, producător, scenograf şi regizor. Începând cu ora 11.00, acesta îi va învăţa pe cei mici să creeze un scurt-metraj de animație folosind plastilina. Înscrierile sunt aşteptate la adresa workshop[at]estenest.ro, până marţi, 23 iunie.

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est Braşov se desfăşoară între 25 şi 28 iunie, în Piaţa Sfatului şi la Centrul Cultural Reduta, în cadrul candidaturii municipiului Braşov pentru Capitală Europeană a Culturii – 2021.

Accesul este liber la proiecţiile din Piaţa Sfatului. Preţul unui bilet general la proiecţiile de la Centrul Cultural Reduta este de 5 lei. Accesul este liber pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari la toate proiecţiile, cu excepţia evenimentelor nocturne.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.

20
/09
/21

Între 20 septembrie și 15 noiembrie, proiectul interdisciplinar „Noi împotriva noastră. Intervenție culturală pentru destigmatizarea bolilor psihice” continuă derularea la nivel național a seriei de activități artistice și de conștientizare dedicate cu precădere membrilor rețelei de sprijin din jurul persoanelor afectate de boli psihice, dar și publicului larg. 

17
/09
/21

OPINIE Mai mulţi cineaşti români importanţi, deopotrivă producători şi regizori, printre care Stere Gulea, Tudor Giurgiu, Ada Solomon şi Nae Caranfil, îşi exprimă nemulţumirea faţă de felul în care se desfăşoară concursurile de finanţare organizate de Centrul Naţional al Cinematografiei.

16
/09
/21

Caravana Metropolis- cinema în aer liber se întoarce în Piața Sfatului din Brașov cu cele mai bune filme din ultimul an, cu distincții importante la festivaluri de film internaționale prestigioase. Acestea vor putea fi urmărite între 21 și 26 septembrie, de la ora 20:00, în spațiul de proiecție amenajat în centrul Brașovului. Intrarea la proiecții este liberă.

16
/09
/21

Cea de-a 5-a ediție Bucharest Short Film Festival va avea loc în perioada 17-23 septembrie, la Teatrul Godot - Palatul Bragadiru (17 și 23, în aer liber) și Cinemateca Eforie (18 -22).

15
/09
/21

Independența Film lansează în cinema din 17 septembrie, la pachet, două noi titluri ale regizorilor consacrați Gaspar Noé și Pedro Almodóvar: „Lux Æterna”, un mediu-metraj produs de celebra casă de modă Yves Saint Laurent, cu Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg în rolurile principale, și scurtmetrajul „Vocea umană”/ „The Human Voice”, care o are protagonistă pe Tilda Swinton, purtând haine semnate de Balenciaga.

08
/09
/21

PREVIEW Între 8 şi 12 septembrie, la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes și Verde Stop Arena din Bucureşti, se desfăşoară cea de-a 6-a ediție a Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România. Ulterior, o selecţie de filme vor fi văzute şi la Cluj-Napoca, dar şi online.