Miracolul muzicii braziliene la Clubul de Jazz și Blues ICR: jazz, bossa-nova, samba, choro
https://www.ziarulmetropolis.ro/miracolul-muzicii-braziliene-la-clubul-de-jazz-si-blues-icr-jazz-bossa-nova-samba-choro/

Cea de a zecea întâlnire din cadrul Clubului de Jazz & Blues ICR, găzduită de Institutul Cultural Român miercuri, 13 iulie, de la ora 19.00, va prilejui ilustrarea raportului de îngemănare între jazz şi ritmul brazilian bossa-nova.

Un articol de Liliana Matei|10 iulie 2016

În prima parte a serii, Florian Lungu va vorbi despre geneza bossa-nova la Rio de Janeiro acum mai bine de o jumătate de veac şi va face cunoscute, prin semnificative ilustrări video şi audio, nume de muzicieni reprezentativi precum Antonio Carlos Jobim, Sergio Mendes, Gal Costa, Djavan, Joao Donato, Roberto Menescal, Oscar Castro Neves, Lenny Andrade, Toquino, Ivan Lins, Joao Bosco, Eliane Elias, grupul „Os Cariocas”.

În partea a doua a serii, realizatorii albumului discografic „Tempo de amor”, vocalista Gabriela Costa şi ghitaristul Alex Man vor oferi celor prezenţi piese celebre întruchipând miracolul muzicii braziliene. Cei doi interpreţi români încearcă să lanseze, prin argumentele artei lor, o amplă punte către îndepărtata ţară din America Latină, Brazilia.
„Ascultându-i şi reascultându-i pe Gabriela Costa și pe Alex Man ajungi să nutreşti convingerea că ei au fost născuţi şi nu făcuţi pentru bossa-nova, pentru samba, pentru choro, specii muzicale cu care cei doi se identifică afectiv şi profesional în totalitate” a declarat Florian Lungu, unul dintre inițiatorii proiectului.
La evenimentul din Aleea Alexandru nr. 38 accesul publicului este liber.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.