Miracolul tehnologiei în teatru, explicat de Victor Ioan Frunză
https://www.ziarulmetropolis.ro/miracolul-tehnologiei-in-teatru-explicat-de-victor-ioan-frunza/

În cadrul emisiunii FORUM IT de la Canal 33 (20 februarie), directorul de scenă Victor Ioan Frunză a vorbit despre influenţa complexă a tehnologiei asupra creaţiei teatrale şi a calităţii sale.

Un articol de Cristina Enescu Aky|23 februarie 2020

În condițiile întâlnirii tot mai frecvente și deja inevitabile a multor tehnici speciale și efecte multimedia cu teatrul, Victor Ioan Frunză a discutat despre efectele benefice și plusurile pe care le aduce tehnologia în teatru, dar și despre riscurile și limitele acestei situații. Vă prezentăm zece idei despre mariajul tehnologie-teatru de la unul dintre cei mai respectați directori de scenă din România:

1) Tehnologia e prezentă în teatru – o artă foarte bătrână – încă din perioada antică. Existau mașini care făceau personajele să plutească prin aer, care produceau diverse efecte pirotehnice, erau instalații cu abur care închideau și deschideau uși, existau chiar și un fel de proiecții primitive, cu niște camere obscure pe care le dotau cu un fel de diamant și cu care puteau proiecta pe pereți diverse imagini deformate.

2) Problema este că tehnica aceasta implicată în actul artistic nu îl face superior, e pur și simplu un adjuvant, un vector. E ca și cum ai folosi un stilou mai bun când scrii. Luminile perfecționate, de exemplu, ajută arta spectacolului, dar nu îl pot face mai bun decât este el. Deci tehnica ajută, dar nu contribuie la creativitatea sau dezvoltarea artei teatrale. Până la urmă, teatrul e tot o artă pe câteva scânduri.

3) Eu sunt un creator bicefal. Pe de o parte gândirea mea refuză tehnologia, pe de altă parte sunt obligat să o folosesc.

4) Prezența unor holograme pe scenă în loc de actori ar fi visul multor regizori, însă nu cred că în acel caz am mai putea vorbi de teatru. Există un director de scenă canadian, Robert Lepage, care are această marotă a tehnologiei, de exemplu are un „Hamlet” cu un singur actor care evoluează într-un cub deosebit de performant, se rotește, își schimbă imaginile, e ceva incredibil. Problema e că după 15 minute, deși ești uimit, cubul ăla nu mai are farmec, știi deja ce va face. Tehnologia aduce după ea și predictibilitate, care e un păcat de moarte în artă. Asta nu înseamnă însă să excludem tehnologia, ci să avem un pic de cap în folosirea ei.

5) În situațiile în care se folosește intens tehnologia într-un spectacol de teatru, problema e că totul e atât de perfect încât nu mai ai niciun fel de emoție. Ori teatrul este imperfect prin definiția lui, e făcut cu oameni vii, cu mașini mânuite de oameni, și asta îl face impredictibil, în fiecare seară el arată altfel.

6) Un decor teatral e făcut în schițele artistice ale scenografului, după care intră la ateliere, iar când le aduci la scenă observi poate că o parte trebuie reproiectată. Dar pe vremuri teatrele aveau atelierele lor, care în timp căpătau un soi de patină, de amprentă, astfel că știai care e un decor făcut la Teatrul de Comedie, de exemplu. O mașină, o imprimantă 3D, nu poate face asta, dar inteligența artificială din viitor bănuiesc că ar putea să facă așa ceva. Deși mă întreb ce sens ar avea.

7) Un creator de teatru, dacă este netalentat, va apăsa întotdeauna pe pedala tehnologiei ca să impresioneze.

8) Un actor cu un microfon pe scenă e ca o balerină cu un picior de lemn.

9) Am avut ocazia să văd înregistrări cu spectacolele mele; m-am plictisit după 10 minute. Spectacolul de teatru e important să îl vezi nemijlocit, nu ca transmisie video. Teatrul e o artă nemediată, comunitară. Toată tehnologia asta ne facem să stăm împreună singuri.

10) Pentru un om ca mine, care pe parcursul vieții a trecut de la mașina de scris mecanică la cea electrică, apoi la calculator, atenția poate fi și de câteva ore. Pentru cineva născut în era computerelor, atenția nu poate fi ținută mai mult de o jumătate de oră. Iar cei care vin după voi au atenția cam la 15 minute. Asta e o problemă. Arta ar trebui într-adevăr să se adapteze acestei situații. Dar trăim, totuși, cu speranța că marile povești vor capta atenția multă vreme.

Puteți urmări interviul integral aici.

Foto: Adriana Grand

10
/12
/17

Anda Saltelechi a primit în acest an cele mai multe premii de interpretare feminină la diverse festivaluri importante din România, pentru rolul Francesca din one-woman show-ul „Pe jumătate cântec” de Crista Bilciu, care semnează și regia spectacolului.

03
/12
/17

ANCHETĂ Vă prezentăm cinci dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari - scurtmetrajele lor stau deja mărturie - să tot auzim de ei în anii următori: Octav Chelaru, Ana-Maria Comănescu, Ruxandra Ghiţescu, Roxana Stroe şi Andrei Tănase.

28
/10
/17

Dan Puric vorbeşte despre: România, situaţia profesională a actorului de teatru şi de pantomimă român, valoarea în România, teatrul si regimul politic totalitar, identitatea culturală a Europei de Est după 1989, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

01
/10
/17

REPORTAJ „Linişte! Motor! Se filmează!” – o după-amiază pe platoul de filmare la „Moromeţii 2”, pe care regizorul Stere Gulea îl realizează în aceste zile chiar în satul Talpa şi în legendara casă folosită în clasicul film de acum trei decenii.

27
/09
/17

INTERVIU Oana Răsuceanu și Asociația Culturală Control N invită liceenii să-și danseze poveștile, între 9 și 15 octombrie, în cadrul atelierului de dans contemporan pentru adolescenți Dance Yourself. Iată despre ce e vorba!

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.