Mircea Albulescu îşi lansează volumul de poeme „Pardon, ’80! „
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-albulescu-isi-lanseaza-volumul-de-poeme-pardon-80/

Volumul de poeme „Pardon, ’80! „, de Mircea Albulescu, va fi lansat miercuri, de la ora 15.00, la Palatul Şuţu din Bucureşti. La eveniment vor participa dramaturgul Horia Gârbea, romancierul Ioan Grosan şi poetul Dan Mircea Cipariu, care vor vorbi despre poezia lui Mircea Albulescu.

Un articol de Petre Ivan|14 octombrie 2014

Mircea Albulescu este unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), notează Mediafax.

A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.

Mircea Albulescu a jucat şi în peste 70 de filme, multe din acestea în regia lui Sergiu Nicolaescu („Dacii”, 1967, „Mihai Viteazul”, 1970, „Zile Fierbinţi”, 1975, „Revanşa”, 1978, „Pentru Patrie”, 1978, „Nea Marin Miliardar”, 1979, „Mihail, câine de circ”, 1979, „Capcana Mercenarilor”, 1980, „Wilhelm Cuceritorul”, 1982, „Viraj periculos”, 1983, „Ziua Z”, 1985, „Noi, cei din linia întâi”, 1986) şi aproape toate filmele lui Mircea Veroiu („Somnul Insulei”, 1994, „Semnul şarpelui”, 1981, „Mania”, 1977, „Şapte zile”, 1973, „Scrisorile prietenului”, 1997, „Dincolo de pod”, 1976, „Artista, dolarii şi ardelenii”, 1980, „Craii de Curtea Veche”, 1995).mircea albulescu

A avut roluri importante în filme regizate de Francis Ford Coppola („Youth Without Youth”, 2007), Radu Gabrea („Prea mic pentru un război atât de mare”, 1970, „Dincolo de Nisipuri”, 1973, „Rosenemil”, 1993), Manole Marcus („Actorul şi sălbaticii”, 1975), Mircea Daneliuc („Cursa”, 1975, „Ediţie Specială”, 1980), Alexa Visarion („Înghiţitorul de săbii”, 1981), Nicolae Mărgineanu („Flăcări pe comori”, 1987, „Un om în Loden”, 1979), Nicolae Breban („Printre colinele verzi”, 1971), Dinu Tănase („La capătul liniei”, 1982), Mircea Drăgan („Columna”, 1968, „Braţele Afroditei”, 1978), Mircea Moldovan („Totul se plăteşte”, 1986), Andrei Blaier („Momentul adevărului”, 1989).

De asemenea, acesta este autorul unor volume de versuri precum „Vizite”, „Pajura singurătăţi”, „Fluture în lesă de aur”, „Clanţe”, „Ultimele noduri”, şi proză „Bilete de favoare”, „Baraka” şi „Bazar sentimental”.

Este membru al Uniunii Ziariştilor şi doctor în arte. Timp de doi ani (30 decembrie 1992 – 04 aprilie 1994) a fost secretar de stat la Ministerul Culturii. A primit Ordinul Meritul Cultural şi Ordinul Serviciul Credincios în grad de Comandor.

În perioada 1985 – 2005, a fost profesor la Universitatea Naţională Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.

Din anul 2011 are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti.

Foto: Mircea Albulescu – wikipedia, cinemagia

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.