Mircea Cărtărescu, în turneu cu „Aripa dreaptă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-in-turneu-cu-aripa-dreapta/

Scriitorul Mircea Cărtărescu va participa, în perioada 6 – 13 noiembrie, la un amplu turneu de promovare a volumului „Die Flügel” („Aripa dreaptă”, în traducerea lui Ferdinand Leopold) în Germania, Elveţia şi Austria.

Un articol de Petre Ivan|4 noiembrie 2014

Mircea Cărtărescu / Turneul, organizat de editura austriacă Paul Zsolnay, cu sprijinul Institutului Cultural Român, cuprinde evenimente la Berlin, Frankfurt, Heidelberg, Basel, Passau, Graz şi Viena.

Director al Literaturhaus Berlin, traducătorul Ernest Wichner îl va însoţi pe Mircea Cărtărescu în Austria şi va participa la seria de lecturi în limba română şi în limba germană.

Traducerea integrală în limba germană a trilogiei „Orbitor” a fost realizată de Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold. Primele două volume, „Die Wissenden” („Aripa stângă”, traducerea Gerhardt Csejka) şi „Der Körper” („Corpul”, traducerea Gerhardt Csejka şi Ferdinand Leopold) au apărut cu sprijinul ICR la editura Paul Zsolnay, în anii 2007 şi 2011.

Pentru „Der Körper”, scriitorul şi traducătorii au obţinut premiul internaţional pentru literatură al Haus der Kulturen der Welt din Berlin.

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook, wikipedia

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

11
/02
/17

"Bine v-am regăsit ca să vă spun rămas bun! (...) Resursele mele de luptă cu inerţia, cu rutina, cu rugina, cu vârsta, cu plictisul, cu faptul că nu reuşesc să interacţionez cu dumneavoastră, toate acestea m-au determinat să mă retrag. (…) Sunt prea bătrân, sunt depăşit pentru uriaşele dumneavoastră aşteptări (…)” - Dan C. Mihailescu. Cunoscutul critic literar a renunțat la "Cartea de la ora 5", acesta făcând anunțul în ultima apariţie online a proiectului.

08
/02
/17

Editura Humanitas Fiction lansează, astăzi, de la ora 19.00, la Librăria din Cişmigiu, volumul de nuvele istorice Firmanul orb de Ismail Kadare, recent publicat în colecţia Raftul Denisei. La eveniment participă scriitorii Ana Barton şi Vlad Zografi, traducătorul Marius Dobrescu şi editorul Denisa Comănescu.

27
/01
/17

Vreți să știți cum iubeau Mozart, George Bush, Frida Kahlo sau Napoleon Bonaparte? Poveștile de dragoste au aprins dintotdeauna inimi și condeie în aceeași măsură și multe pagini din literatura lumii s-au născut din iubiri fericite sau triste, din inimi frânte, din îndepărtări sau trădări.

26
/01
/17

Boookblog.ro te invită la prima ediție din 2017 a întâlnirilor Schimb de Cărți București. Vino pe 29 ianuarie, între orele 15:00 – 17:00 la ceainăria Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) ca să cunoști oameni noi sau să revezi prieteni vechi pasionați de lectură, să discutăm despre cărți și nu numai și să savurăm o ceașcă de ceai.

26
/01
/17

Titlurile „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune sinceră și tulburătoare despre fața ascunsă a tragediei care a zguduit Parisul și întreaga lume, și „Dragoste cu năbădăi”, album cu ilustrații semnate de Georges Wolinski, ucis în atentatul de la „Charlie Hebdo”, vor fi lansate de Editura ALL, la București și la Timișoara, în parteneriat cu Institutul Francez din România.

25
/01
/17

În perioada 26 februarie – 9 aprilie, Club Revdepov organizează la București un atelier de poezie sub îndrumarea Simonei Popescu. Prima ediție a atelierului de poezie a avut loc în toamna lui 2014 și s-a finalizat cu o lectură publică a celor mai bune poeme.

25
/01
/17

Iubitorii de carte sunt așteptați în această seară, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Noaptea de foc al celebrului scriitor şi dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor participa Chris Simion, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu şi Marius Constantinescu. Cristian Iacob va oferi publicului un scurt spectacol lectură din roman în dramatizarea şi regia lui Chris Simion.