Mircea Cărtărescu, la Garantat 100%, duminică, 21 martie, la TVR 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-la-garantat-100-duminica-21-martie-la-tvr-1/

Serile memorabile alături de Cătălin Ştefănescu şi invitaţii săi continuă duminica la TVR 1. Pe 21 martie, de la ora 23.00, „Garantat 100%” ne bucură cu o nouă întâlnire cu scriitorul Mircea Cărtărescu.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2021

Începând cu 21 martie, emisiunea „Garantat 100%” ne propune o serie de întâlniri în care telespectatorii vor descoperi subiecte de o mare diversitate, invitați de valoare și povești de viață memorabile. Prima din seria acestor întâlniri este cea cu scriitorul Mircea Cărtărescu, din nou în studioul „Garantat 100%” după 5 ani. Ediţia este programată duminică, de la ora 23.00, la TVR 1.

„Veți fi martorii unor confesiuni emoţionante despre copilărie, despre nevoia oricărui scriitor de a fi iubit, despre cum se nuanțează acest fel de iubire”, ne invită Cătălin Ştefănescu să nu ratăm dialogul cu îndrăgitul autor care a lansat în septembrie 2020 o nouă carte de poezie, al optulea volum de poezie, după  treizeci de ani de pauză.

„Poezia mi-a salvat viaţa. Nici mai mult nici mai puţin”. Sunt vorbele lui Mircea Cărtărescu despre „cărticica” sa de poeme „Nu striga niciodată ajutor”. „Este o lungă confesiune acest volum de versuri, o lungă introspecţie… Am încercat să îmi cânt inima”, spune autorul.

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu vorbește pe larg despre chipul universal al „republicii cititorilor”, dar și despre diferențele dintre tipurile de public pe care le-a întâlnit în Europa și în America de Sud. Deloc în ultimul rând, scriitorul Mircea Cărtărescu spune cuvintelor pe nume, vorbind despre felul în care publicul poate să-l admire sau să-l trateze cu cruzime pe cel care își asumă responsabilitatea de a se exprima.

Şi tot la „Garantat 100%”, Mircea Cărtărescu povesteşte despre lumea premiilor literare, precum și despre semnificația profundă a titlului pe care l-a dat celui mai recent volum de versuri: „Nu striga niciodată ajutor”. Duminică seară, de la 23.00, la TVR 1.

În noul sezon „Garantat 100%”, alături de Cătălin Ştefănescu, vom face o călătorie pe urmele proiectului „Teleleu”, însoțindu-i pe Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, de-a lungul și de-a latul Europei. Îl vom cunoaşte pe profesorul Oliver Jens Schmitt, o personalitate a lumii academice europene, specializat în istorie sud-est europeană şi care a scris câteva cărți impresionante despre istoria României. O altă ediţie „Garantat 100%” va fi dedicată poveștii extraordinare a Parcului Național Buila-Vânturarița. Şi interpretul Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, va fi invitatul lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, de la TVR 1.

Despre Garantat 100%

De-a lungul celor peste 20 de ani, emisiunea „Garantat 100%” ne-a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi cu care ne mândrim etc. La „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat: Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marcel Iureş, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.