Mircea Cărtărescu, premiat în Austria pentru întreaga sa operă literară
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-premiat-in-austria-pentru-intreaga-sa-opera-literara/

Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, joi, câştigătorul premiului de stat al Austriei pentru literatură europeană pe 2015 (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur), în valoare de 25.000 de euro, pentru întreaga sa operă literară, care se bucură de recunoaştere internaţională.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2015

Dupa Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cãrtarescu este primul autor român distins cu acest premiu literar, decernat din 1965.

Printre laureaţii din anii trecuţi ai premiului se număra scriitori ca W. H. Auden, Harold Pinter, Vaclav Havel, Italo Calvino, Doris Lessing, Milan Kundera, Salman Rushdie, Umberto Eco, Patrick Modiano, Javier Marias, John Banville.

Ceremonia de decernare a premiului va avea loc pe 27 iulie, la Salzburg, în deschiderea Festivalului Mozart.

Cărţilelui Mircea Cărtărescu au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi.

Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii.

În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook

27
/05
/13

Romanul „Fraţi de cruce“ spune povestea emoționantă și foarte amuzantă a doi prieteni, aflați la periferia societății, care încearcă să devină „oameni normali“. Participând la concurs, poți câștiga unul dintre cele trei exemplare oferite de Editura All!

21
/05
/13

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc vineri, 17 mai, o altă Seară japoneză, dedicată lui Yukio Mishima şi tetralogiei sale „Marea fertilităţii“.

16
/05
/13

India a constituit mereu o sursă de fascinaţie pentru Occident. Exotică şi plină de culoare, ea ascunde totuşi un freamăt profund. Romanul „Valurile pământului“ surprinde într-o manieră unică numeroasele contraste existente în acest spaţiu al diversităţii culturale şi sociale

15
/05
/13

Librăria Humanitas din Cişmigiu a găzduit lansarea volumului „Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine“, de Lucian Boia. La eveniment au fost prezenţi autorul Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.