Mircea Cărtărescu, ”Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa 2014”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-premiul-pentru-literatura-al-orasului-bistrita-2014/

Scriitorul Mircea Cărtărescu, care a primit ”Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa 2014”, a spus că va lăsa suma aferentă premiului la Bistriţa pentru a fi destinată publicării de cărţi, întrucât ”de câţiva ani încoace inima culturii şi a poeziei româneşti bate” în acest oraş.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2014

”Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa” este o iniţiativă a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi a fost instituit în anul 2013, când a fost decernat scriitorului Marin Mălaicu Hondradri.

Prezent la Bistriţa împreună cu soţia, Ioana Nicolae, originară din oraşul bistriţean Sîngeorz-Băi şi cu fiul său, Mircea Cărtărescu a spus că este ”realmente un premiu care îl onorează”, notează Mediafax.

În discursul ţinut în faţa publicului, Mircea Cărtărescu a vorbit şi despre condiţia scriitorului.

Eu nu-mi recitesc cărţile. Singura carte care contează pentru mine e cea la care lucrez acum. Eu nu mă consider un scriitor în sensul tradiţional al cuvântului, ci un om care încearcă să înţeleagă ceva din propria situaţie, scriind, nu pentru obiectele fizice numite cărţi din librării. (…) Nu suntem autori de best-sellers. Suntem bieţi oameni care încearcă să înţeleagă de ce există realitatea, ca şi filosofii, ca şi oamenii de ştiinţă. Poezia e una din căile cunoaşterii realităţii, atât a celei interioare, cât şi exterioare. Pentru asta scriem: ca să înţelegem realitatea, pe noi în centrul realităţii şi probabil şi pe altcineva în centrul nostru Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent, este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul ”Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar ”Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură ”Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014).

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.

18
/04
/22

București, 15 aprilie 2022 – Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

17
/04
/22

După succesul internațional al romanelor „Tatuatorul de la Auschwitz”, vândut în peste 7 milioane de exemplare, și „Călătoria Cilkăi”, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau.

13
/04
/22

Nominalizat la prestigiosul Man Booker Prize, „Lumea în flăcări” de  Siri Hustvedt, recent apărut la Editura Polirom, este un roman magistral pe tema percepţiei, prejudecăţilor, dorinţei şi luptei unei femei pentru afirmarea în conştiinţa publică.

11
/04
/22

Editura Polirom anunță apariția unui titlu-eveniment în cadrul prestigioasei sale colecții de traduceri din literatura universală, „Biblioteca Polirom”: „Poemele posibile. Antologie (1966-1975)” de José Saramago, traducere din limba portugheză și note de Simina Popa, volum publicat cu prilejul centenarului nașterii marelui scriitor portughez, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (1998).

07
/04
/22

Joi, 7 aprilie, ora 19.30 Editura Humanitas Fiction vă așteaptă în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) pentru lansarea romanului Ultimii cai din stepă de Maja Lunde recent apărut în traducerea Ivonei Berceanu în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, un nou roman care face parte, alături de bestsellerurile internaționale Istoria albinelor și Istoria apelor, din tetralogia schimbărilor climatice.

06
/04
/22

Odată cu începerea războiului, oamenii și companiile s-au unit pentru a face bine. Donațiile au fost făcute atât în mod direct, cât și prin SMS, în social media ori pe site-urile asociațiilor. Însă există un loc unde, de peste 8 ani, cei care vor să facă fapte bune se întâlnesc cu cei care au nevoie de ajutor.

30
/03
/22

La editura Humanitas Fiction va apărea în curând romanul „Așteptări” de Anna Hope. Aceasta este cea de-a doua carte a autoarei publicată în România, după bestsellerul „Sala de bal”.

23
/03
/22

„Oamenii lui Putin. Cum a recuperat KGB-ul Rusia și apoi a atacat Occidentul” de Catherine Belton este considerată una dintre cele mai actuale investigații despre ascensiunea lui Putin și a sistemul putinist instaurat la Kremlin. Cartea este disponibilă acum și în limba română, la Editura Litera.