Mircea Cărtărescu, ”Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa 2014”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-premiul-pentru-literatura-al-orasului-bistrita-2014/

Scriitorul Mircea Cărtărescu, care a primit ”Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa 2014”, a spus că va lăsa suma aferentă premiului la Bistriţa pentru a fi destinată publicării de cărţi, întrucât ”de câţiva ani încoace inima culturii şi a poeziei româneşti bate” în acest oraş.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2014

”Premiul pentru literatură al oraşului Bistriţa” este o iniţiativă a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi a fost instituit în anul 2013, când a fost decernat scriitorului Marin Mălaicu Hondradri.

Prezent la Bistriţa împreună cu soţia, Ioana Nicolae, originară din oraşul bistriţean Sîngeorz-Băi şi cu fiul său, Mircea Cărtărescu a spus că este ”realmente un premiu care îl onorează”, notează Mediafax.

În discursul ţinut în faţa publicului, Mircea Cărtărescu a vorbit şi despre condiţia scriitorului.

Eu nu-mi recitesc cărţile. Singura carte care contează pentru mine e cea la care lucrez acum. Eu nu mă consider un scriitor în sensul tradiţional al cuvântului, ci un om care încearcă să înţeleagă ceva din propria situaţie, scriind, nu pentru obiectele fizice numite cărţi din librării. (…) Nu suntem autori de best-sellers. Suntem bieţi oameni care încearcă să înţeleagă de ce există realitatea, ca şi filosofii, ca şi oamenii de ştiinţă. Poezia e una din căile cunoaşterii realităţii, atât a celei interioare, cât şi exterioare. Pentru asta scriem: ca să înţelegem realitatea, pe noi în centrul realităţii şi probabil şi pe altcineva în centrul nostru Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu, poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent, este profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul ”Nostalgia” a primit în 2005 Premiul literar ”Giuseppe Acerbi“, Castel Goffredo, Italia. De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură ”Haus der Kulturen der Welt“, Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher – Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014).

Foto: Mircea Cărtărescu – facebook

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

20
/10
/23

Într-o permanentă alunecare între prezent și trecut, romanul Vorbește-mi despre tata, devenit bestseller imediat după publicarea în Coreea, este nu numai o melancolică scrisoare de dragoste adresată de către o fiică părintelui ei, ci și o dramă psihologică în care, pe fundalul multistratificat al istoriei coreene recente, amintirile pot vindeca răni adânci și restabili relații de familie fragilizate.

18
/10
/23

De la volumul biografic „Martin Scorsese: O călătorie“ de Mary Pat Kelly la cartea de interviuri „Călătorie într-o fotografie” de Dia Radu, cărțile pe care vi le propunem de această dată vă invită să descoperiți fascinante istorii personale.

17
/10
/23

Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor și prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuții, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Național de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediție.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.