Mircea Cărtărescu şi Andrei Pleşu, nominalizaţi la premiile USR
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-cartarescu-si-andrei-plesu-nominalizati-la-premiile-uniunii-scriitorilor/

Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Ion Ianoşi, Radu Aldulescu, Antoaneta Ralian, Filip Florian, Simona Sora şi Florina Ilis se află printre nominalizaţii la premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012, care vor fi acordate într-o ceremonie organizată pe 10 iunie

Un articol de |2 mai 2013

Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Ion Ianoşi, Radu Aldulescu, Antoaneta Ralian, Filip Florian, Simona Sora şi Florina Ilis se află printre nominalizaţii la premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012, care vor fi acordate într-o ceremonie organizată pe 10 iunie.

Premiile vor fi decernate după întrunirea celui de-al doilea juriu, cel de premiere. La secţiunea Premiul Naţional au fost nominalizaţi: Mircea Cărtărescu, Ion Pop, Ion Vartic, Ion Vlad şi Mihai Zamfir.

Andrei Pleşu a fost nominalizat la categoria „Premii speciale“, pentru cartea „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“.

Juriul de nominalizări al Uniunii Scriitorilor din România este format din George Vulturescu (preşedinte), Gheorghe Glodeanu, Paul Aretzu, Alex Goldiş şi Gabriela Gheorghişor.

Iată nominalizările:

POEZIE

Şerban Axinte, Păpădia electrică, Casa de Pariuri Literare
Vlad Moldovan, Dispars, Cartea Românească
Aurel Pantea, Nimicitorul, Limes
Nicolae Prelipceanu, La pierderea speranţei, Casa de Pariuri Literare
Liviu Ioan Stoiciu, Substanţe interzise, Tracus Arte
Radu Vancu, Frânghia înflorită, Casa de Editură Max Blecher
Andrei Zanca, Crucea Nordului, Limes

PROZĂ

Radu Aldulescu, Cronicile genocidului, Cartea Românească
Corin Braga, Luiza Textoris, Polirom
Filip Florian, Toate bufniţele, Polirom
Florina Ilis, Vieţile paralele, Cartea Românească
Radu Mareş, Deplasarea spre roşu, Polirom
Gheorghe Schwartz, Cei o sută. Bastonul contelui, Curtea Veche
Simona Sora, Hotel Universal, Polirom

CRITICĂ, ESEU, ISTORIE LITERARĂ

Sanda Cordoş, Lumi din cuvinte. Reprezentări şi identităţi în literatura română postbelică, Cartea Românească
Ilina Gregori, Cioran. Sugestii pentru o biografie imposibilă, Humanitas
Mircea Mihăieş, Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha, Polirom
Gelu Negrea, Caragiale. Marele paradox, Cartea Românească
Ioan Pânzaru, Regimul interpretării. Literatura şi sensul acţiunii, Polirom
Ion Simuţ, Vămile posterităţii. Secvenţe de istorie literară, Editura Academiei Române
Mihaela Ursa, Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă, Cartea Românească

DEBUT

Marius Chivu, Vîntureasa de plastic, Brumar
Teodora Coman, Cârtiţa de mansardă, Casa de editură Max Blecher
un cristian, Morţii mă-tii, Casa de Pariuri Literare
Anatol Grosu, Epistola din Filipeni, Casa de editură Max Blecher
Mihai Iovănel, Evreul improbabil. Mihail Sebastian: o monografie ideologică, Cartea Românească
Claudiu Turcuş, Estetica lui Norman Manea, Cartea Românească
Delia Ungureanu, Poetica Apocalipsei, Ed. Universităţii din Bucureşti

TEATRU

Radu F. Alexandru, Teatru 7, Cartea Românească
Clelia Ifrim, Copiii Casei Regale, Tracus Arte
Eugen Şerbănescu, A doua scrisoare pierdută sau Trenul togolez nu opreşte la Paris , Palimpsest

TRADUCERI şi PREMIUL FUNDAŢIEI „ANDREI BANTAŞ”

Ana-Maria Brezuleanu, Magda Achim, Marina Vraciu, Leonte Ivanov – Lev Tolstoi, Sonata Kreutzer şi alte povestiri, Polirom
Andrei Corbea – Max Horkheimer, Theodor W. Adorno, Dialectica Luminilor, Plural
Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu – Gilles Deleuze, Cinema I. Imaginea-mişcare, Tact
Irina Horea – J. M. Coetzee, Miezul verii, Humanitas Fiction
Dinu Luca – Mo Yan, Obosit de viaţă, obosit de moarte, Humanitas Fiction
Radu Gabriel Pârvu – Arthur Schopenhauer, Lumea ca voinţă şi reprezentare, Humanitas
Antoaneta Ralian – James Joyce, Portretul artistului la tinereţe, Humanitas Fiction
Dan Sluşanschi – Homer, Iliada, Humanitas
Ciprian Şiulea – Jack Kerouac, Oceanul e fratele meu, Polirom

LITERATURĂ PENTRU COPII ŞI TINERET

Ştefan Mitroi, Jocuri de nenoroc, Detectiv
Mircea Opriţă, Călătoriile din balansoar, Limes
Anastasia Popa, Zânuţa Dora-Li şi vrăjitoarea Ciumfi, Carminis

PREMII SPECIALE

Livius Ciocârlie, La foc mărunt, Cartea Românească
Valeriu Gherghel, Breviarul sceptic şi alte eseuri despre simplitate, Polirom
Ioan Holban, Literatura română de azi. Poezia Proza, Tipo Moldova
Ion Ianoşi, Internaţionala mea. Cronica unei vieţi, Polirom
Gabriela Omăt, pentru editarea romanului Străina de Hortensia Papadat-Bengescu, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă
Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, Humanitas
Grete Tartler, Islam, repere culturale. Proba Orientului, Paralela 45

LITERATURĂ ÎN LIMBILE MINORITĂŢILOR NAŢIONALE (nominalizările sunt făcute de Comisia pentru Minorităţi a U.S.R.).

Bata Marianov, Şi câinii pleacă în exil, Uniunea Sârbilor din România
Goran Mrakić, Contraatac terorist, Uniunea Sârbilor din România
Aleksandar Stoicovici, aleksandar doarme, Uniunea Sârbilor din România

PREMIUL NAŢIONAL

Mircea Cărtărescu
Ion Pop
Ion Vartic
Ion Vlad
Mihai Zamfir*
* Candidatura domnului Mihai Zamfir a fost retrasă deoarece este membru al Juriului de Premiere.

Foto credit: Radu Sandovici şi Digi 24

15
/05
/17

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

10
/05
/17

Maia Morgenstern, Mihai Călin, Maria Obretin și Letiția Vlădescu se numără printre susținătorii volumelor „Baricadele” (I, II, III) de Andrei Crăciun, care ar putea fi publicate în curând de Hyperliteratura. Alătură-te acestui demers literar, comandându-ți propriile Baricade!

10
/05
/17

Luni, 8 mai, de la ora 18.30, la Librăria Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea celui mai recent roman semnat de Simona Antonescu, Hanul lui Manuc, apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom. Simona Antonescu este autoarea romanului Fotograful Curţii Regale – romanul cîştigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească, ediţia 2014, şi al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România.

10
/05
/17

„Interior zero” de Lavinia Braniște e despre tinerețea dezbrăcată de toate motivele pentru care o iubim. E despre limitele vârstei, despre angoase și încercări, despre dezamăgiri, frustrări și renunțări. E despre pierderile noastre, ale celor care ne-am rătăcit pe un drum pe care-l credeam drept.

10
/05
/17

Bill Clinton a scris un roman alături de autorul de succes James Patterson, subiectul acestuia fiind centrat pe președintele Statelor Unite, o funcție pe care a deținut-o timp de opt ani. Cartea, intitulată "The President is Missing" ("Președintele a dispărut"), va fi publicată în luna iunie 2018.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

30
/04
/17

O poveste de dragoste cu parfum de Orient, „Căsătorie de plăcere”, cel mai recent roman al scriitorului marocan Tahar ben Jelloun, apare în colecția Babel a editurii Nemira și va fi lansat pe 10 mai la Cafeneaua Cărturești.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.