Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii – proiecție de film și lansare de carte
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-ciobanu-si-magia-alba-a-imaginii-proiectie-de-film-si-lansare-de-carte/

Muzeul Naţional al Țăranului Român vă aşteaptă marţi, 18 noiembrie 2014, ora 18.00, Clubul Țăranului, la o seară dedicată lui Mircea Ciobanu: sculptor, pictor, scriitor şi grafician.

Un articol de Liliana Matei|16 noiembrie 2014

Invitații serii vor fi: acad. Răzvan Theodorescu, Alex Ștefănescu, Mugur Popovici și Ada-Michaela Ciobanu. Amfitrion: Virgil Ștefan Nițulescu

Evenimentul va avea trei părți:
Proiecția filmului Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, regia Tudor Mărăscu;
Prezentarea romanului Estetica morții, cartea de capătâi scrisă de artist, apărută postum la București în anul 1995;
Prezentarea volumului de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, publicat de Ada-Michaela Ciobanu, în 2014, la editura ALLFA.

„Născut la Bucuresti în 1950, Mircea Ciobanu s-a expatriat în 1981 și a murit la Geneva în 1991. În cei zece ani petrecuți în străinătate, a făcut senzație cu pictura sa, deopotrivă vizionară și sarcastică.‟ (Alex. Ștefănescu)

„Pictorul Mircea Ciobanu, fost elev al lui Corneliu Baba, un talent copleșitor, a trăit în cei doar 41 de ani ai săi grandoarea și decandența unei cariere mondiale strălucite și aventura unei existențe în care bogația s-a învecinat cu mizeria. Mircea Ciobanu, ciudat și măreț creator de lumi vizionare, se înrudește, prin harul și stranietatea sa, cu un Van Gogh, Gauguin sau Modigliani.‟ (Sanda Faur)

Filmul Mircea Ciobanu și magia albă a imaginii, coprodus de Ada-Michaela Ciobanu, Stem Cell Sciences Inc.-New-York și Televiziunea Romana, în regia lui Tudor Mărăscu (care a luat premiul UCIN-1997 pentru acest film), reclădește, prin numeroasele mărturii românești, belgiene, franceze, elvețiene, braziliene și new-yorkeze, destinul său uman, dar, mai ales, traiectoria sa artistică.

„În toată cariera mea de 38 de ani în calitate de director al Muzeului de Arta din Sao Paolo, nu am mai văzut un alt artist cu o asemenea măiestrie în stăpânirea mijloacelor tehnice.‟ (Pietro Maria Bardi)

Volumul de memorii Aurul alchimistului. Pictorul Ciobanu, dincolo de formă și culoare, scris de ziarista Ada-Michaela Ciobanu, văduva artistului, a fost publicat la editura ALLFA și lansat la Salonul de carte Bookfest, în mai 2014.

„Aurul alchimistului ne conduce parcă prin toate cele nouă cercuri ale Infernului dantesc, ne prezintă – uneori cu candoare, însă cel mai adesea cu obiectivitate și talent – parcursul artistului, preocupat de arta sa, printr-o lume nouă, până atunci necunoscută celor veniți din estul Europei, o lume în care drumurile, deși păreau a fi pavate cu bune intenții, s-au dovedit a fi presărate cu capcane. După lectura ultimei pagini a cărții, cititorul poate declara că a înțeles, în sfârșit, care a fost drumul acestui om și artist invidiat, bârfit și controversat. Mărturie a adevărurilor cuprinse în carte stau chiar operele create în cei zece ani de viață în Occident, adevărate avataruri ale existenței artistului. ‟ (Ioan Popescu, autorul prefeței)

Intrarea este liberă.

09
/03
/15

Angelina Jolie este subiectul unei serii de fotografii alb-negru, care o prezintă pe actriţă în intimitate, singură şi alături de unii dintre copiii ei, pictorialul fiind realizat de soţul vedetei, actorul Brad Pitt.

07
/03
/15

Centrul Cultural Casa Artelor lansează ediția de primăvară a programului cultural de mare succes - Serile Eliad. Spectacolele vor avea loc în fiecare duminică din luna martie, de la orele 19.00 la Sala Eliad a Centrului Cultural Casa Artelor și sunt oferite gratuit, exclusiv Doamnelor și Domnișoarelor din Sectorul 3!

05
/03
/15

L-am întâlnit pe Otto la un vernisaj... pură întâmplare. S-a apropiat timid şi m-a întrebat dacă poate trimite un portofoliu pe adresa galeriei mele. Nimic din prezenţa tânărului aflat în faţa mea nu trăda forţa şi determinarea cu care pictează, pofta cu care caută subiecte şi relaxarea cu care îşi expune lucrările.

21
/02
/15

În luna Martie, Fundația Calea Victoriei oferă mărțișoare culturale. Doamnele și domnișoarele sunt invitate să aleagă dintre cursurile de „Stil vestimentar feminin”, „Machiaj”, „Pictură”, „Poveștile cuplurilor celebre” și „Ateliere de dezvoltare personală”.

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.