Mircea Diaconu, “afacerist al revoluției” în cea mai așteptată comedie a toamnei
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-diaconu-afacerist-al-revolutiei-in-cea-mai-asteptata-comedie-a-toamnei/

Îndrăgitul actor Mircea Diaconu revine pe marile ecrane în “Cuscrii”, cea mai nouă comedie românească, de pe 24 octombrie în cinematografele din toată ţara.

Un articol de Petre Ivan|16 octombrie 2014

Mircea Diaconu joacă rolul lui Ștefan Vrânceanu. Fost ofițer în Securitate, tată a trei fete și socru a doi gineri pe care nu îi poate suporta, Ștefan își pune toate speranțele în Ionuț, viitorul soț al Marianei. Iar pentru ca lucrurile să iasă exact așa cum își dorește, trebuie să controleze totul.

Decide astfel în numele mirilor toate detaliile, rămânând să îi pună la current pe aceștia la întâlnirea cuscrilor.

 “E o plăcere pentru mine să am parte de personaje mai rele, altfel decât băieții buni, cum au fost majoritatea. Ștefan este o tipologie contemporană, un Mircea Diaconufel de afacerist al revoluției, o specie de domni care erau întâmplător la vremea aia acolo și asta a fost suficient să fie considerat un merit” – Mircea Diaconu

Din 24 octombrie în cinematografele din toată țara, comedia “Cuscrii”, regizată de Radu Potcoavă, îi aduce pe marile ecrane pe Luminița Gheorghiu, Mircea Diaconu, Marian Râlea, Gabriela Popescu, Ioana Blaj și Paul Ipate.

Ionuț și Mariana se vor căsători curând. E timpul ca familiile lor să se întâlnească și să pună la cale fericitul eveniment. Cuscrii par să se înțeleagă perfect: îi unește pasiunea pentru telenovele, lux, muzica românească a anilor ’80 și țuica. Mai ales țuica.

Pe măsură ce sticlele se golesc, neînțelegerile încep să apară. Trei cupluri, trei viziuni asupra nunții: fast și opulență (cu porumbei albi, Holograf și Fuego), nuntă tradițională (cu lăutari și cort), sau una tinerească? Opțiuni diferite, tabere diferite. Nimeni nu cedează.

Mai mult, cei doi cuscri își amintesc că s-au mai întâlnit odată, acum 25 de ani. Erau în tabere diferite. Acum, ca prin minune, viața i-a adus din nou față în față. Urmează Marea Confruntare.

E nevoie de o minune ca această nuntă să mai aibă loc…

Foto: Mircea Diaconu, Cuscrii – intercomfilm.ro

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.