Mircea Diaconu vine la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea pentru prima ediţie a show-ului „Dialoguri interioare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-diaconu-vine-la-teatrul-regina-maria-din-oadea-pentru-prima-editie-a-show-ului-dialoguri-interioare/

Teatrul Regina Maria din Oradea vă invită marţi, 4 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului, la prima întâlnire cu invitaţii regizorului Radu Vaida, amfitrionul unui inedit show cultural-artistic-filozofic-spiritual.

Un articol de Andrada Văsii|20 mai 2013

Teatrul Regina Maria din Oradea vă invită marţi, 4 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului, la prima întâlnire cu invitaţii regizorului Radu Vaida, amfitrionul unui inedit show cultural-artistic-filozofic-spiritual.

Acesta va aduce în fiecare lună, pe scena teatrului orădean şi în dialog cu publicul de aici, personalităţi ale vieţii culturale din România, într-o încercare de restaurare şi celebrare a celor mai importante valori spirituale şi morale, după care o societate sănătoasă ar trebui să funcţioneze.

Primii invitaţi ai spectacolului „Dialoguri Interioare“ vor fi celebrul actor de teatru şi film Mircea Diaconu şi cunoscuta actriţă a scenei orădene, Ioana Dragoş Gajdo, care vor răspunde provocărilor lansate de moderator, dar şi de către spectatori, participanţi activi la acest show inedit şi ale căror întrebări vor fi transmise invitaţilor, de Alina Leonte, actriţă a Teatrului Regina Maria.

Acest dialog onest şi profund va fi o invitaţie de a vedea jumătatea plină a paharului şi o încercare de a prezenta lumea în care trăim nu în nuanţe de gri, ci în pasteluri de culori. Deşi uneori ni se pare că vedem doar urmele paşilor noştri pe plaja vieţii şi avem impresia că suntem singuri şi deseori abandonaţi, poate că exact atunci Dumnezeu ne poartă pe braţe.

Radu Vaida,

creatorul şi regizorul spectacolului

Vor fi discutate teme „profunde, concrete, inedite şi pozitive“, acompaniate de armoniile cvartetului Varadinum din Oradea şi însoţite de picturile artistei Diana Gabriela Gavrilaş, care îşi va prezenta cu acest prilej şi expoziţia intitulată „Grădini italiene“.

Info: 

Biletele s-au pus în vânzare atât la Agenția Teatrului (deschisă de luni până vineri, în intervalul 10.00-19.00, dar şi sâmbătă și duminică, între orele 10.00-13.00 şi cu o oră înainte de spectacol), cât şi online, pe site-ul www.biletmaster.ro.
Prețul unui bilet pentru acest spectacol este de 10 lei, preț unic.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Evenimentul dedicat celui mai iubit dintre povestitorii noștri continuă cu o nouă ediție la Teatrul Ion Creangă. Inițiat anul trecut, „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“ aduce între 1 și 31 martie, atât la Sala Mare (Str. Piața Amzei 13), cât și la Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), peste 30 de reprezentații teatrale și ateliere pentru copii, toate inspirate din opera celui care ne-a lăsat texte ce au scris istorie atât în marea carte a literaturii, cât și în rândul interpretărilor regizorale.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.