Mircea Diaconu vine la Teatrul „Regina Maria“ din Oradea pentru prima ediţie a show-ului „Dialoguri interioare“
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-diaconu-vine-la-teatrul-regina-maria-din-oadea-pentru-prima-editie-a-show-ului-dialoguri-interioare/

Teatrul Regina Maria din Oradea vă invită marţi, 4 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului, la prima întâlnire cu invitaţii regizorului Radu Vaida, amfitrionul unui inedit show cultural-artistic-filozofic-spiritual.

Un articol de Andrada Văsii|20 mai 2013

Teatrul Regina Maria din Oradea vă invită marţi, 4 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului, la prima întâlnire cu invitaţii regizorului Radu Vaida, amfitrionul unui inedit show cultural-artistic-filozofic-spiritual.

Acesta va aduce în fiecare lună, pe scena teatrului orădean şi în dialog cu publicul de aici, personalităţi ale vieţii culturale din România, într-o încercare de restaurare şi celebrare a celor mai importante valori spirituale şi morale, după care o societate sănătoasă ar trebui să funcţioneze.

Primii invitaţi ai spectacolului „Dialoguri Interioare“ vor fi celebrul actor de teatru şi film Mircea Diaconu şi cunoscuta actriţă a scenei orădene, Ioana Dragoş Gajdo, care vor răspunde provocărilor lansate de moderator, dar şi de către spectatori, participanţi activi la acest show inedit şi ale căror întrebări vor fi transmise invitaţilor, de Alina Leonte, actriţă a Teatrului Regina Maria.

Acest dialog onest şi profund va fi o invitaţie de a vedea jumătatea plină a paharului şi o încercare de a prezenta lumea în care trăim nu în nuanţe de gri, ci în pasteluri de culori. Deşi uneori ni se pare că vedem doar urmele paşilor noştri pe plaja vieţii şi avem impresia că suntem singuri şi deseori abandonaţi, poate că exact atunci Dumnezeu ne poartă pe braţe.

Radu Vaida,

creatorul şi regizorul spectacolului

Vor fi discutate teme „profunde, concrete, inedite şi pozitive“, acompaniate de armoniile cvartetului Varadinum din Oradea şi însoţite de picturile artistei Diana Gabriela Gavrilaş, care îşi va prezenta cu acest prilej şi expoziţia intitulată „Grădini italiene“.

Info: 

Biletele s-au pus în vânzare atât la Agenția Teatrului (deschisă de luni până vineri, în intervalul 10.00-19.00, dar şi sâmbătă și duminică, între orele 10.00-13.00 şi cu o oră înainte de spectacol), cât şi online, pe site-ul www.biletmaster.ro.
Prețul unui bilet pentru acest spectacol este de 10 lei, preț unic.

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

17
/02
/21

Galeria Estopia a deschis pe 11 februarie expoziția de grup „Innocence”, care prezintă lucrările a opt artiști – Angela Bontaș, Lucian Brumă, Andrei Ciurdărescu, Andrada Feșnic, Juhos Sándor, Sergiu Laslo, Antonina Manda și Ada Muntean. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 aprilie.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.