Mircea Dumitru, la Conferintele TNB – Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze
https://www.ziarulmetropolis.ro/mircea-dumitru-la-conferintele-tnb-despre-teama-de-adevar-framantari-ale-unei-epoci-confuze/

Acad. Mircea Dumitru invitatul Conferintelor Teatrului National va susţine duminică, 18 februarie, de la ora 11.00, conferinţa cu tema „Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze”

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2018

„Auzim din ce în ce mai apăsat, în ultima vreme, că epoca în care tocmai intrăm este una a post-adevărului, a „faptelor alternative”, a demitizării adevărului obiectiv și a denunțării sale drept superstiție și vestigiu mitologic al unei culturi opresive și alienante. O epocă a caracterului iluzoriu al dovezilor factuale și al rolului experților, în contrast cu dreptul suveran al fiecăruia și fiecăreia dintre noi de a exprima opiniile sau “adevărurile sale subiective” etc.”, spune Acad. Mircea Dumitru.

Ideea a primit și o consacrare îngrijorătoare, căci, „după multe discuții, dezbateri și cercetări, cuvântul post-truth a fost declarat Cuvântul Anului 2016 de către Oxford Dictionaries – un adjectiv definit drept ‘relating to or denoting circumstances in which objective facts are less influential in shaping public opinion than appeals to emotion and personal belief’. (Oxford Dictionary) Dar să existe, oare, în mod real post-adevăr și fapte reale alternative, alături de adevăr și de faptele lumii obișnuite? Pentru mine, toate aceste tribulații denotă un gen de alethofobie (fobie sau teamă de adevăr) și sunt modalități de a fugi de răspunderea de a cunoaște, simptome ale unor periculoase confuzii culturale. Care sunt rădăcinile epistemice, morale și politice ale acestei ciudate și periculoase răsuciri în dezbaterile și războaiele culturale ale epocii noastre? Conferința „Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze” va urmări sistematic și succint câteva episoade ale unei fenomenologii a adevărului, delimitând, pe un continuum gradabil de la domenii speculativ-teoretice la domenii ale reflexiei morale și ale vieții politice, câteva “patologii” ale acestui concept-valoare cardinal pentru orice cultură și pentru specia umană: “frica de cunoașterea teoretică”, paradoxurile logice ale adevărului, confundarea adevărului cu certitudinea, a adevărurilor obiective cu un prezumtiv adevăr absolut, a falsei idei că relativitatea cunoașterii ar împiedica obținerea de adevăruri obiective și multe altele. În acest periplu, voi insista asupra relației adevărului cu metoda științei și cu cunoașterea, dar și asupra legăturilor sale cu morala, politica, religia și cu istoria viitoare, în încercarea de a schița remedii la aceste maladii culturale. – Acad. Mircea Dumitru

Despre Mircea Dumitru

Născut în București, în 1960, profesorul Mircea Dumitru predă Logică simbolică și Logică filosofică la Universitatea din București. Este Rectorul Universității din București din anul 2011. A fost Ministru al Educației și Cecretării Științifice din iulie 2016 până în ianuarie 2017. Din 2017 este Visiting Professor la Beijing Normal University, China. A obținut o diplomă de doctor în Filosofie/Logică matematică și filosofică la Universitatea Tulane din New Orleans, SUA, în 1998 și o a doua diplomă de doctor în Filosofie/Filosofia limbajului la Universitatea din București, România, în 1998.

A fost Președintele Societății Europene de Filosofie Analitică (2011-2014). Este Președintele Institutului Internațional de Filosofie (Paris, 2017–2020). În 2014 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Este autorul a trei monografii și al mai multor zeci de studii și articole de specialitate. În prezent, pregătește volumul Zece eseuri logico-metafizice pentru Editura “Humanitas”, în curs de apariție în 2018 și este editorul-autorul volumului de eseuri Metaphysics, Modality, and Meaning. Themes from Kit Fine, care va fi publicat de Oxford University Press în 2019.

Bilete la Casa de bilete a TNB (în foaierul Sălii Mari), precum şi online pe mystage.ro

Foto: Mircea Dumitru,  Conferintele TNB – facebook

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.