Mirela Gorea, actriţă: „Mi-am câştigat atuurile pe scenă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/mirela-gorea-actrita-mi-am-castigat-atuurile-pe-scena/

Actriţă a Teatrului Bulandra şi conferenţiar universitar doctor al UNATC, Mirela Gorea îşi face meseria cu dedicaţie şi responsabilitate, la fiecare rol în care este distribuită şi cu fiecare student-actor pe care îl îndrumă.

Un articol de Dana Rotaru|14 ianuarie 2015

Omul cel bun din Seciuan, La Grande Magia, Însemnările unui necunoscut sunt doar câteva din spectacolele în care o puteți vedea pe această minunată doamnă care a avut amabilitatea de a-mi acorda interviul următor.

Dana Rotaru: Ce a însemnat şcoala şi perioada de formare pentru dumneavoastră?

Mirela Gorea: Admiterea la IATC a însemnat primul mare eveniment al vieţii mele. La prima încercare am picat. N-am vorbit un an! Adică nu puteam vorbi despre asta, dar nici nu vroiam să fac altceva decât teatru. Aş fi putut să mă specializez în mişcare (să studiez baletul în Rusia), dar eu vroiam şcoală şi nu orice fel de şcoală, vroiam la şcoala de teatru. A doua încercare a fost o reuşită. Faptul că am intrat la facultate a fost pentru mine o gură de aer. Asta m-a scos dintr-un sistem de viaţă foarte personal, devenind trambulina de care aveam nevoie pentru a exista la un nivel pe care mi-l doream şi de care simţeam că am nevoie întru devenirea fiinţei mele.

Am crezut foarte tare în şcoală, am avut profesori pe care i-am iubit foarte tare: Marinuş Moraru şi Adriana Popovici. De la ei am acumulat zona culturală de care aveam nevoie pentru a mă deschide şi a mă dezvolta ca actriţă şi ca om. Aşadar, şcoala m-a ajutat enorm să-mi structurez gândirea (arderile şi gândurile mele nu necesitau declanşare, ci canalizare spre un făgaş care să mi le facă utile). Asta au făcut pentru mine aceşti profesori. De asemenea, mi-au structurat lecturile. Mi-au dat încredere în puterea mea de-a selecta.

Mirela Gorea - Omul cel bun, poza de pe site-ul Teatrului Bulandra

Mirela Gorea, în „Omul cel bun din Seciuan“, alături de Vlad Ivanov

O întâlnire importantă, petrecută în şcoală, a fost întâlnirea cu studenţii-regizori. Încă din anul II am lucrat cu Măniuţiu, aşa că tot ce acumulam la cursul de Actorie aplicam la Regie. Ţin minte că mă mirau, pe atunci, colegii care ştiau de pe vremea aia cum se fac rolurile.

Am avut chiar o perioadă când mă raportam analitic la tot ce făceam la Actorie, iar tot ce ţinea de interiorul meu sensibil se golise, parcă. Atunci instinctul, datele, capacităţile mele m-au reînviat.

Multă vreme am trăit cu gândul că teatrul se face într-un anume fel! Şi, deşi învăţasem la şcoală că nu-i aşa, mă surprindeam căutând acel fel de-a face teatru. Şcoala m-a făcut să valorific sistemul de parteneriat. Aplicam exerciţiile pornite de la Stanislavski şi Viola Spolin, metoda Cojar nefiind, la vremea aceea, definitivată.

Seria mea a fost o serie extraordinară: Marcel Iureş, Mariana Buruiană, Adi Pintea, Valentin Teodosiu, Şerban Ionescu, ş.a. Aveam colegi care nu credeau în şcoală. Pentru mine, însă, şcoala a fost ceva foarte subiectiv, a fost şansa vieţii mele.

Care a fost cel de-al doilea mare eveniment al vieţii dumneavoastră?

Intrarea în Teatrul Bulandra. Terminasem facultatea ca şefă de promoţie, eram stagiară la Teatrul Naţional din Iaşi, făcând naveta Bucureşti-Iaşi timp de trei ani, când se anunţă concurs de angajare la Bulandra. S-au prezentat peste trei sute de fete, printre care şi eu. Comisia era formată din 17 oameni (cei mai mari oameni de teatru din Bulandra – de la Clody Bertola la Gina Patrichi), plus câţiva reprezentanţi de la partid. Pregătisem un monolog pe comedie de 5 minute şi monologul din Ciocârlia de Anouilh.

După ce am spus şi ultima replică din Ciocârlia (,,Acum daţi drumul spectacolului!”… şi era toată viaţa mea cuprinsă în replica aceea) doamna Clody Bertola a început să aplaude. Aşa am intrat eu în Bulandra. Şi au început rolurile. După ce jucasem Oana din Apus de soare şi Ania din Deşertul de cenuşă şi Solange din Vară la Noah la Naţionalul din Iaşi, aici am jucat Sonia din Unchiul Vanea şi Călugăriţa din Porunca a şaptea şi Olga din Trei surori, şi tot aşa.

Fiecare spectacol a fost pentru mine o treaptă. Mare parte a vieţii mele am ars pentru fiecare treaptă urcată, iar arderea asta poate deveni periculoasă, la un moment dat. Vroiam să joc. Teatrul era pentru mine tot. Pe vremea aceea, să nu joci în ceva nou era un dezastru pentru actor.

Mi-am câştigat atuurile pe scenă. Orice staţionare te costă, ca artist, pentru că te poate scoate din punctul acela pe care l-ai câştigat deja, odată cu ultimul rol. Eu n-am învăţat să trăiesc concretul şi viaţa decât mult mai târziu. Pentru mine asta a fost teatrul: un modus vivendi exacerbat. Acolo erau realităţile fiinţei mele.

Consideraţi Teatrul Bulandra ca pe o a doua şcoală?

Şcoala Bulandrei este o experienţă de necomparat. Iar eu nu l-am mai prins pe Liviu Ciulei decât în a doua perioadă de la Bulandra. Dar, da, a fost şi o şcoală pentru mine, o şcoală în care am aplicat ceea ce învăţasem în studenţie. Dar, ce este cel mai important, Bulandra a însemnat întâlnirea cu regizorii.

Regizorii sunt foarte importanţi în evoluţia unui actor. Ei sunt diferiţi, ca şi actorii. Unii lucrează cu actorul, alţii ,,folosesc” actorul. Indiferent de stilul lor de lucru, întâlnirea cu aceştia este foarte importantă pentru devenirea actorului. Ţin să subliniez că un filon de creativitate tot există la un actor, chiar şi atunci când lucrează cu un regizor care îl ,,foloseşte”.

Care sunt regizorii importanţi întru devenirea dumneavoastră şi cum i-aţi caracteriza în câteva cuvinte?

Primul ar fi Mihai Măniuţiu, pentru că ,,am crescut” cu el. El reprezintă deschiderea începutului. Este un reper pentru mine. Alături de el am descoperit alonja existenţială a unui text şi, de aici, mijloacele necesare funcţionării într-o astfel de comunicare spectaculară.

Apoi ar fi Silviu Purcărete, pentru că este un extraordinar om de cultură. Alături de el am descoperit dimensiunea poetică a oricărui lucru. Doar lucrând cu el ai ocazia să descoperi dimensiunea sensibilităţii sale artistice.

Urmează Liviu Ciulei. Acesta, pentru mine, este de o domnie asupra structurii, a raporturilor cu oamenii, cu lucrurile şi cu arta, încât este un adevărat câştig profesional şi uman să-l întâlneşti şi să lucrezi cu acesta.

Mirela Gorea in Omul cel bun din Seciuan, la Teatrul Bulandra, poza Catalin Agopian

Ducu Darie avea sistemul lui de lucru (abordare, imagistică, acroş la lucrurile culturale). Cu Ducu Darie ai ocazia să lucrezi amănunţit, până la vocală. Este plin de vitalitate tot ceea ce face el în teatru.

Şi nu în ultimul rând, Cătălina Buzoianu este importantă de întâlnit în lucrul la un spectacol pentru barocul ei, pentru suprapunerea planurilor.

Cine este responsabil de evoluţia unui actor? Şcoala şi profesorul-pedagog? Regizorul? Teatrul în care joacă? Criticul? Publicul?

Sentimentul meu este că dacă te întâlneşti cu toate aceste elemente, măcar o dată în viaţă – dar să fie vorba de întâlniri semnificative – e mare lucru. Şcoala – de la care obţii baza şi teatrul – unde ai ocazia ca, alături de regizori, să exersezi ce-ai descoperit în şcoală (pentru că ai nevoie să depăşeşti debutul şi să te profesionalizezi la locul muncii), te ajută să nu te manifeşti vag, fără repere, te ajută să evoluezi.

De asemenea, critica este importantă în evoluţia unui actor, ea funcţionând ca barometru şi statuare (am cronici care descriu traseul meu evolutiv de la debut şi până în maturitatea mea profesională, şi asta datorită unor critici extraordinari. Valentin Silvestru, de exemplu, prezenta fenomenul creaţiei dinăuntrul lui spre rezultat). Şi nu în ultimul rând publicul este adevăratul barometru al unui actor.

Credeţi că actorul român a fost întotdeauna un actor de factură realistă?

Nu cred. Şi ştii de ce nu cred? Poate pentru că eu simt aşa. Noi, românii, avem un filon existenţial metafizic care cred că este al naţiei. Uită-te la Blaga… Dar cred într-o chestiune: ca structură umană – noi, actorii români – avem şi sâmbure de slav şi sâmbure de latin şi sâmbure balcanic.

Acest amestec ne face mai deschişi pentru toate zonele. Noi putem să ne apropiem şi de ruşi şi de englezi. Ne putem regăsi foarte bine în realism, dar în acelaşi timp, putem fi suprarealişti, putem transcende realismul. Cred că actorul român poate acoperi o arie mai largă de manifestare teatrală.

Este realismul primul pas? Este sistemul lui Stanislavski baza pentru formarea actorului profesionist?

Fără Stanislavski e greu să te apropii de un filon logic, care să-ţi permită în timp descoperirea mijloacelor proprii, mai ales în perioada de formare (şcoală). Apoi trebuie să treci prin realism ca să ajungi la suprarealism, de exemplu, altfel este foarte greu să înţelegi ce să esenţializezi. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul studiului lui Brecht. Întâi descoperi că vrei să plângi, ca mai apoi să ajungi să citezi: ,,Acum eu plâng”.

Aşadar, Stanislavski e baza.

Stanislavski e baza, dar s-a putut şi fără el. Actorii au avut întotdeauna tipul de comunicare specific unei epoci. Modalitatea existenţialistă ori cea expresionistă de exprimare, acestea s-au dezvoltat din nevoile epocii, însă nu au fost destul de puternice încât să se păstreze în sistemul de comunicare uman, respectiv teatral. Când decade sau înfloreşte o epocă, sistemul de comunicare se modifică. Odată cu el se modifică şi comunicarea de tip teatral.

Consideraţi că actorul sau arta sa se caracterizează prin continuitate?

Este o modalitate umană prin care fiinţa noastră – care are nevoie de ,,carne şi sânge” – nu renunţă la teatru. Empiric spus, redefinirea artei actorului a făcut ca ea să nu se piardă niciodată. Arta teatrală se naşte din nevoia de a comunica cu tine, cu universul, cu ceilalţi, fie că am sacralizat-o sau că am desacralizat-o, fie că ne-am distanţat de scenă, fie că ne-am apropiat de scenă, fie că am aşezat al patrulea perete, fie că am anulat al patrulea perete.

Se pare că arta teatrului este necesară publicului, de vreme ce acesta nu a dispărut din sălile de teatru, în ciuda alternativelor culturale sau de divertisment.

Ce e necesar unui actor pentru a nu se pierde în meseria asta?

Să privească curat lucrurile, oamenii şi oportunităţile. Asta te păstrează un actor deschis şi ,,nezăţuit”. Trebuie să dezvolte un raport curat, lipsit de preconcepţie în legătură cu scena şi avatarurile ei… Pe mine, lucrul cu studenţii mă menţine proaspătă. Trebuie să menţii întotdeauna un echilibru între actorul-om şi omul-actor. Altfel rişti să nu vezi viaţa… iar viaţa e mai bogată… Eu foarte târziu am început să mă hrănesc din lucruri mici…

Foto cu Mirela Gorea – arhiva personală

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.