Misteriosul Biancoshock, în avanpremieră la Uriași de Pantelimon
https://www.ziarulmetropolis.ro/misteriosul-biancoshock-in-avanpremiera-la-uriasi-de-pantelimon/

Uriaşi de Pantelimon – proiectul Make a Point în care poveştile bucureştenilor sunt ilustrate de artişti din toată lumea şi cocoţate pe acoperişurile halelor industriale din cartier – are săptămâna aceasta un oaspete important. Biancoshock, un celebru artist italian foarte secretos cu propria identitate, e cunoscut în toată lumea datorită instalaţiilor sale efemere, dar cu un puternic mesaj social şi politic. Celebrul italian cu faţa nevăzută susţine joi la Turnul de Apă şi Artă o reprezentaţie interactivă.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2017

Invitat de Make a Point în proiectul Uriași de Pantelimon, Biancoshock vine pentru prima dată în România și le propune bucureștenilor un eveniment supriză, care precede Street Art Days din Pantelimon (13-15 octombrie).

Când – Joi, 24 august, începând cu ora 18.00. De la 19:30 Biankoshok va prezenta pentru participanții la performance o parte dintre lucrările lui cele mai interesante, iar apoi veți afla mai multe despre proiect de la echipa Uriași de Pantelimon, în spațiul Make a Point de la baza Turnului de Artă.

Unde – La Turnul de Apă și Artă din Pantelimon, șoseaua Morarilor nr.1 sector 2 (vezi harta)

Cine – Bucureșteni sau turiști, locuitori ai cartierului sau vecini, toți cei care vor să marcheze vizual și participativ despărțirea de comunism sunt invitații lui Biancoshock. Instalația lui se bazează pe acțiunile spectatorilor.

Va fi un eveniment prin care Biancoshock vrea să le ofere oamenilor care muncesc și trăiesc în Pantelimon ocazia să se despartă de epoca în care altcineva le controla gândurile și viața, într-un mod amuzant și, de ce nu, eliberator.

Intrarea este liberă, dar urcarea pe turn  se poate face în grupuri de maximum 20 de persoane odată. Evenimentul se va încheia la ora 21.00 cu o discuție liberă cu Biancoshock și echipa Uriași de Pantelimon, în spațiul Make a Point de la baza turnului.

Despre Make a Point

Make a Point are experiență de 10 ani atât în proiecte de regenerare și reconversie de spațiu industrial, intervenție culturală, cât și în realizarea de proiecte artistice acolo unde accesul la cultură este limitat sau îngrădit (mai ales prin lipsa infrastructurii publice).

Organizația Make a Point a început prin a reabilita un spațiu industrial și a-l reconverti în centru cultural. A transformat secția de repasat a fabricii de textile Postăvăria Română în spațiu expozițional modern, sală de proiecție, bibliotecă și videotecă, și a transformat vechiul turn de apă al fabricii într-o instalație artistică unică în oraș, păstrându-i totodată funcțiunile utilitare.

Foto: Uriași de Pantelimon – facebook

11
/05
/23

Extinction Room (Hopeless.) – instalația audio performativă este alcătuită din înregistrări ale unor specii de păsări pe cale de dispariție, explorând ideea de natură și reprezentarea acesteia pe scena artistică și culturală, într-un moment în care specialiștii de mediu au ridicat puternice semnale de alarmă. Performance-ul este prezentat la București, la Teatrelli, pe 13 mai, de la ora 19.00, grație unei noi colaborări între Goethe-Institut și creart/Teatrelli.

11
/05
/23

MoBU, Târgul Internațional de Artă Contemporană București, își deschide porțile pentru vizitatori vineri, 19 mai, ora 14:00, la Romaero Băneasa și anunță programul de evenimente culturale conexe la care se poate participa în baza biletelor la târg.

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.