Misterul morţii premature a lui Frédéric Chopin, elucidat
https://www.ziarulmetropolis.ro/misterul-mortii-premature-a-lui-frederic-chopin-elucidat/

O echipă de cercetători din Polonia susţine că a rezolvat misterul morţii premature a compozitorului Frédéric Chopin – la vârsta de 39 de ani, după ce i-a examinat inima conservată timp de aproape 170 de ani într-un borcan cu coniac. Cauza morţii ar fi fost pericardita, o complicaţie rară a tuberculozei cronice.

Un articol de Petre Ivan|6 noiembrie 2017

Potrivit The Guardian, această concluzie, publicată în revista American Journal of Medicine săptămâna trecută, este cea mai recentă şi cea mai convingătoare dintr-o serie de cauze pe care alţi cercetători le-au anunţat de-a lungul timpului: fibroza chistică, deficit de alfa-1 antitripsină (o cauză genetică ce l-ar fi predispus la infecţii pulmonare), şi stenoza mitrală.

Însă, examinând inima lui Chopin, fără să deschidă borcanul, care a fost păstrat în cripta Bisericii Sfânta Cruce din Varşovia, cercetătorii au observat că aceasta era acoperită cu materiale fibroase albe.

În plus, aceştia au observat leziuni mici – simptome care indică o complicaţie gravă a tuberculozei.

Nu am deschis borcanul. Însă, după starea în care se află inima putem spune că există o mare probabilitate ca Chopin să fi suferit de tuberculoză, în timp ce pericardita probabil că a fost cauza imediată a morţii lui. – Michael Witt, liderul echipei de cercetători de la Academia Poloneză de Ştiinţe.

Frédéric Chopin a murit în octombrie 1849 în Paris şi a fost înmormântat în cimitirul Père Lachaise din capitala Franţei – unde se află şi mormintele unor personalităţi precum Marcel Proust, Oscar Wilde şi Jim Morrison. Totuşi, fiind considerat erou naţional în Polonia, inima compozitorului a fost subiectul unei controverse.

La scurt timp după moartea lui, sora sa, Ludwika, i-a dus inima în Polonia, trecând de securitatea din Rusia. Inima lui Chopin a fost închisă în Biserica Sfânta Cruce din Varşovia.

În 1944, inima lui Chopin i-a fost dată unui ofiţer SS s-a declarat admirator al compozitorului. Apoi, aceasta a fost păstrată la sediul central de comandă german, înainte de a fi dusă înapoi la biserică, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Această examinare a inimii realizată de profesorul Michael Witt şi echipa sa a fost prima efectuată după 1945 şi până în prezent.

Am găsit-o încă perfect conservată în borcan. Unii oameni încă vor să deschidă borcanul pentru a pentru a lua mostre de ţesut în vederea efectuării unui test ADN, astfel încât să îşi probeze teoria conform căreia Chopin suferea de o boală genetică. Însă, acest lucru ar fi complet greşit. Ar putea distruge inima şi oricum, în prezent sunt destul de sigur că ştim ce anume a dus la moartea lui Chopin. – Michael Witt.

Foto:  Frédéric Chopin – facebook

27
/11
/13

Orchestra Naţională Radio va susţine vineri, 29 noiembrie (de la ora 19.00), la Sala Radio, un concert sub bagheta dirijorului Cristian Macelaru, românul cu o bogată carieră în S.U.A şi Canada.

21
/11
/13

„Margareta 70“ este titlul noului CD pe care Margareta Pâslaru îl lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 13.00, la standul Editurii Casa Radio România (Târgul Gaudeamus, Romexpo, Bucureşti), şi duminică, 24 noiembrie, de la ora 13.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu. Prin acest CD, artista sărbătoreşte 55 de ani de carieră.

15
/11
/13

Filarmonica „George Enescu” organizează astăzi, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 5, în re major, op. 70, nr. 1, Geistertrio şi Trio nr. 6, în mi bemol major, op. 70, nr. 2.