Mitică Popescu, 80
https://www.ziarulmetropolis.ro/mitica-popescu-80/

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la Bucureşti, pe 2 decembrie 1936, împlineşte astăzi 80 de ani!

Un articol de Petre Ivan|2 decembrie 2016

Mitică Popescu a absolvit în 1967 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București.

Primul contact cu scena l-a avut în perioada în care era elev: Eram elev, erau serbări, intrasem și în echipa de dansuri populare românești și rusești, cum era pe atunci. Și după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul și opereta și mă lua cu ea. (…) Apoi, am făcut și multă figurație la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Și câștigam destul de bine. Dacă mai spuneam și un cuvânt, îmi dădeau 20 de lei pe seară, dacă țineam numai sulița, doar 12 lei. Și adunam, că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mulți decât actorii consacrați. – Mitică Popescu

La București, a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ”Philadelphia ești a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca.

Ca şi medicii, noi ne-am îndrăgostit de meseria asta pentru că iubim lumea. Şi ca să ne iubească şi ei, trebuie să simtă că îi iubim. Eu de când eram mic am plecat cu ideea că eşti al tuturor şi al nimănui. Vezi finalul de spectacol – pleci transpirat, obosit şi singur. Seara următoare o iei de la început, dar finalul e acelaşi pentru toţi. – Mitică Popescu

În anul următor a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuță, cu care s-a și căsătorit, în 1977.

A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.

Toată viaţa m-am temut de singurătate. Şi am avut parte de ea multă vreme… Asta-i viaţa! Cum o depăşeşti? E atât de simplu, ca şi cum te-ai apuca de fumat. N-ai ce face. Şi dacă te dai cu capul de pereţi ce faci? Te doare şi iese sânge. Câteodată e plăcut să mai stai şi singur. – Mitică Popescu

Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoșilă din filmul ”Moromeții”, de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu.

Un alt rol de referință este cel din ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Niște țărani”, de Dinu Săraru și una dintre producțiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariție de neuitat.

A prezentat una dintre cele mai longevive producții TVR, emisiunea ”D’ale lui Mitică”, difuzată din 2000 la postul TVR 2.

Fiecare avem mosorul nostru. Când spune: s-a terminat aţa, ne prezentăm la raport. – Mitică Popescu

În aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. A fost, de asemenea, omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

„Munca noastră este «pe văzute». Așa că ceea ce se vede contează, nu explicațiile verbale: de ce se vede atât de puțin… Toată lumea știe că omul e muritor, dar ce ne-am face dacă ne-am gândi în fiecare clipă a vieții noastre la lucrul ăsta? Nu ne-am mai trăi viața, ci «am muri-o»!.“

Foto: Mitică Popescu – facebook

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

Pagina 273 din 276« Prima...102030...271272273274275...Ultima »