„Mitologia primitivă”, primul volum din seria „Măștile Zeului”, publicat în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/mitologia-primitiva-primul-volum-din-seria-mastile-zeului-publicat-in-premiera-in-romania/

Care sunt sursele mitologiei? Cum acţionează miturile din diferite culturi asupra noastră, fie în mod conştient, fie inconştient, în prezent? Care sunt cele mai influente simboluri, credinţe şi figuri mitologice apărute şi păstrare de-a lungul istoriei omenirii, încă de la dezvoltarea primelor aşezări şi până în epoca modernă?

Un articol de Liliana Matei|23 mai 2022

La toate aceste întrebări și la multe altele în plus răspunde unul dintre cei importanți autori de mitologie comparată și profesor de literatură, Joseph Campbell, într-o colecție amplă, alcătuită din patru volume.

Monumentala lucrare a scriitorului american, publicată între 1959 și 1968, „Măștile Zeului”, cuprinde mitologia din întreaga lume, din antichitate și până în zilele noastre. În timp ce „Eroul cu o mie de chipuri” (The Hero with a Thousand Faces), o altă lucrare importantă a sa, apărută cu 10 ani înainte de seria prezentă, are la bază surse de inspirație preponderent din domeniul psihologiei, cărțile „Măștile Zeului” împletesc aceste influențe cu informații referitoare la cercetări din antropologie, istorie și arheologie. „Măștile Zeului este cea mai cuprinzătoare și cea mai imaginativă lucrare pe care o avem despre un subiect care mai devreme sau mai târziu trebuie să atragă atenția fiecărui cititor serios”, apreciază publicația The New York Times această colecție tematică, al cărei prim volum,  „Mitologia primitivă”, a fost publicat în premieră în România, la Editura Trei, în această lună.

Inclusă în colecția „Misterele inconștientului colectiv”, ediția de astăzi a volumului I, „Mitologia primitivă”, lansată inițial în 1959, a fost completată cu descoperirile științifice din ultimii 60 de ani, iar munca de actualizare și integrare a acestor noutăți aparține antropologilor Sydney Yeager și Andrew Gurevich.

În acest prim volum Joseph Campbell pornește într-o călătorie, cu certitudine palpitantă și pentru cititorii pasionați, spre nașterea miturilor. „De la primele expresii ale respectului religios la oamenii premoderni până la riturile și arta triburilor primare contemporane, mitul a influențat înțelegerea omenirii asupra lumii, văzute și nevăzute. Explorând aceste imagini și practici mitice arhetipale, Campbell examinează conceptele de bază care stau la baza tuturor miturilor umane, chiar și până în zilele noastre”, precizează Joseph Campbell Foundation.

În „Mitologia primitivă”, el cercetează și scoate la lumină izvoarele mitului. Combinând exemplar profunzimea savantă cu entuziasmul, el analizează expresiile venerației religioase la oamenii timpurii și ecourile acestora în riturile triburilor primare supraviețuitoare. Campbell arată cum mitul ne-a modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului. Pe măsură ce explorează și împărtășește imagini și practici mitice arhetipale, el indică, de asemenea, modul în care aceste concepte ne influențează viața personală. Primul volum va fi urmat, la Editura Trei, de „Mitologia orientală”, „Mitologia occidentală” și „Mitologia creativă”.

Cei pasionați de mitologia orientală vor avea ocazia să exploreze în al doilea volum puterea și felul cum s-au dezvoltat miturile de-a lungul a cinci mii de ani în religiile distincte ale Egiptului, Mesopotamiei, Indiei, Chinei și Japoniei. În „Mitologia occidentală”, profesorul de literatură le oferă cititorilor o sistematică și fascinantă comparație a temelor care stau la baza artei, cultului și literaturii lumii occidentale. Cel de-al patrulea volum și ultimul, „Mitologia creativă” completează seria cu tipologia mitologiei europene, începând cu perioada medievală și continuând cu cea a Renașterii, și felul în care aceasta a influențat gândirea, arta și literatura modernă. Împreună, ele alcătuiesc una dintre cele mai frumoase și complete incursiuni în simbolistica poveștilor, a credințelor și ritualurilor omenirii, de la apariție și până în prezent.

Joseph Campbell (1904-1987), autor și profesor american renumit pentru munca sa în domeniul mitologiei comparate, s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După finalizarea cursurilor masterale, și-a continuat studiile la universități din Paris și München. Din 1934 a fost profesor la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul Departamentului de mitologie comparată.

Pe parcursul vieții a călătorit mult și a scris numeroase cărți, printre care bestsellerurile „Eroul cu o mie de chipuri” și „Miturile care ne învață să trăim”. La Editura Trei a mai apărut „Puterea mitului (în dialog cu Bill Moyers)”, carte care poate fi achiziționată atât în format tipărit, cât și sub formă de ebook.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

03
/08
/22

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

28
/07
/22

Vă invităm să descoperiți trei cazuri care au marcat istoria spionajului mondial, dezvăluite în cartea „Lumea secretă. O istorie a serviciilor de informații”, recent apărută și în limba română, la Editura Trei.

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).