MNAC LANSEAZĂ APEL PENTRU PERFORMANCE ART
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnac-lanseaza-apel-pentru-performance-art/

Programul de Arte Performative MNAC va produce o serie de performance-uri pe parcursul anului 2018. Programul este dedicat artiştilor din afara matricei.

Un articol de Liliana Matei|6 martie 2018

Mizele sunt declanșarea unor noi modele artistice și de producție, noi discursuri, noi strategii de intervenție în realitatea publică și, mai ales, de asumare a unor politici de suport ale comunității artiștilor de performance art în România.

Proiectul oferă artiștilor producție, onorariu, laborator colectiv, cazare (pentru cei din afara Bucureștiului) și spațiu de repetiții  în care să conceapă lucrările, să le prezinte public și să dialogheze. MNAC își propune astfel să producă lucrări solo sau duo, incluzând muzică, live art, site-specific, artă relațională, spoken word, poezie, performance durațional și alte  forme de expresie live.

Propunerile sunt așteptate la adresa [email protected], până la 20 martie 2018. Aplicația poate fi descărcată și completată de aici.

În perioada 20-30 martie vor avea loc întâlnirile cu echipa MNAC, iar în data de 5 aprilie vor fi anunțați artiștii selectați. Între 10 aprilie și 1 noiembrie proiectele vor fi produse urmând să fie prezentate la MNAC și în spațiile partenere.

Programul de Arte Performative al MNAC este condus de Ioana Păun, producătoarea asociată este Biatrici Cozmolici iar suportul tehnic A/V este asigurat de Laurențiu Coțac. Partenerii proiectului sunt Le Phenix Franța, Art Portal Hungary, Asociatia ColectivA din Cluj Napoca și Compania Fapt din Iași. Acest proiect este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Detalii pe Mnac.ro.

Foto: Florin Bondrila

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Teatrul Național din Timișoara invită publicul sâmbătă, 9 decembrie 2023, de la ora 19, la Sala 2, la premiera cu care închide programul pe care l-a construit pentru anul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu, spectacol semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

29
/11
/23

Luni, pe 4 decembrie, unteatru dă startul celei de-a doua ediții a programului Teatru în Sectorul 5. Mini-stagiunea cu spectacole oferite în dar comunității din Sectorul 5 va readuce pe scena din Sfinții Apostoli nr. 44 câteva dintre cele mai iubite producții din repertoriul unteatru.

24
/11
/23

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide magia printr-un program special dedicat întregii familii. Sibiu Magic Show va avea loc anul acesta în perioada 6 – 11 decembrie și reunește în premieră națională artiști din Argentina, Germania, Marea Britanie, Spania și România, într-un program captivant, cu spectacole de magie, iluzionism, baloane de săpun, stand-up comedy, dar și ateliere de magie pentru copii.