MNAC LANSEAZĂ APEL PENTRU PERFORMANCE ART
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnac-lanseaza-apel-pentru-performance-art/

Programul de Arte Performative MNAC va produce o serie de performance-uri pe parcursul anului 2018. Programul este dedicat artiştilor din afara matricei.

Un articol de Liliana Matei|6 martie 2018

Mizele sunt declanșarea unor noi modele artistice și de producție, noi discursuri, noi strategii de intervenție în realitatea publică și, mai ales, de asumare a unor politici de suport ale comunității artiștilor de performance art în România.

Proiectul oferă artiștilor producție, onorariu, laborator colectiv, cazare (pentru cei din afara Bucureștiului) și spațiu de repetiții  în care să conceapă lucrările, să le prezinte public și să dialogheze. MNAC își propune astfel să producă lucrări solo sau duo, incluzând muzică, live art, site-specific, artă relațională, spoken word, poezie, performance durațional și alte  forme de expresie live.

Propunerile sunt așteptate la adresa [email protected], până la 20 martie 2018. Aplicația poate fi descărcată și completată de aici.

În perioada 20-30 martie vor avea loc întâlnirile cu echipa MNAC, iar în data de 5 aprilie vor fi anunțați artiștii selectați. Între 10 aprilie și 1 noiembrie proiectele vor fi produse urmând să fie prezentate la MNAC și în spațiile partenere.

Programul de Arte Performative al MNAC este condus de Ioana Păun, producătoarea asociată este Biatrici Cozmolici iar suportul tehnic A/V este asigurat de Laurențiu Coțac. Partenerii proiectului sunt Le Phenix Franța, Art Portal Hungary, Asociatia ColectivA din Cluj Napoca și Compania Fapt din Iași. Acest proiect este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Detalii pe Mnac.ro.

Foto: Florin Bondrila

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.

12
/08
/16

6 artiști și 6 artizane își expun creațiile în Bastionul Țesătorilor din Brașov până pe 30 august. Proiectul „Războaie în Bastionul Ţesătorilor” facilitează și promovează creația unor lucrări de artă contemporană care să integreze tehnica ţesutului la război din zona Branului, element de patrimoniu imaterial.

25
/07
/16

București Mall prezintă expoziția Instalart/ Obiect/ 004, ce reunește șase proiecte de design destinate mediului urban, realizate de cunoscuți designeri și arhitecți români. Expoziția, lansată în cadrul unui vernisaj pe 21 iulie, rămâne la București Mall până pe 9 august, când se va muta în Plaza România, pentru alte 3 saptamani.