MNAC prezintă „Donația Margareta Sterian (1897-1992). Opere Târzii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnac-prezinta-donatia-margareta-sterian-1897-1992-opere-tarzii/

Până pe 12 ianuarie 2020, putem vedea la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (Str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului, Aripa E4, sector 5) o expoziţie care include aproape 100 de lucrări ale artistei Margareta Sterian.

Un articol de Liliana Matei|15 decembrie 2019

Una dintre marile artiste ale secolului al XX-lea românesc, Margareta Sterian, o personalitate erudită cu o creație prodigioasă, face obiectul expoziției donației primite de către Muzeul Național de Artă Contemporană în 2019, din partea pictorului Mircea Barzuca. 

Cele nouăzeci și trei de lucrări proaspăt intrate în colecția muzeului sunt realizate în perioada 1948-1991. Ele sunt expuse într-un cadru nou, creat de o recontextualizare spațială a operelor și de juxtapunerea identității picturii de șevalet unei secțiuni documentare, adaptate instrumentelor cercetării contemporane asupra marilor figuri feminine ale istoriei artei est-europene.

Pictura Margaretei Sterian este doar un fragment, un colț dintr-un univers umanist dezvoltat de-a lungul deceniilor în care a desenat, a scris poezie și proză, a tradus din alte limbi, a imaginat o lume paralelă și a anulat granițele dintre realitate și fantezie, în spiritul teoretic al manifestelor suprarealiste.

Expoziția poate fi vizitată la parterul muzeului.

Artist: Margareta Sterian

Curator: Simona Vilău

Credit imagine: Margareta Sterian, fotografie (autor necunoscut), prin amabilitatea Muzeului Județean Buzău

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, de la 18:00, Acuarela (str. Polonă nr. 40, București) vă așteaptă la o documentare fotografică despre emoții și sentimente ținute sub mască. Ce spun ochii și cum suntem percepuți de ceilalți în timpul pandemiei?

09
/06
/21

Pe 9 iunie 2021, la ora 19.00, sunteți așteptați la o dezbatere care își propune să răspundă la mai multe întrebări: Ce profesii creative regăsiți în clustere și startup-uri? Care ar fi structura de organizare, specializările necesare și modalitatea de finanțare?

07
/06
/21

Luna iunie aduce un semnal de alarmă și un moment de introspecție trecătorilor care au drum pe B-dul Carol nr. 53 și își dau câteva minute să privească lucrările expuse în spațiul-acvariu al micuței galerii neconvenționale Celula de artă. Între 7 – 21 iunie gruparea Vertebra aduce instalația manifest numită „No Signal“ iar artista Bianca Ferăstrău lucrarea 5 TATTVAS, ce poate fi văzută între 21 iunie – 3 iulie.

07
/06
/21

Cea de a 17-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel național, și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar și unele activări în mediul online.

02
/06
/21

Bucureștiul prinde culoare printr-o expoziție care îmbină natura și arta, într-o campanie susținută de gloTM. Aproape 1.000 de metri pătrați de ziduri vor fi transformați în opere de artă de către tinerii artiști români de la Sweet Damage Crew, în parteneriat cu One Night Gallery, în cadrul campaniei ”Eco Graffiti / Rebels with a Cause”, susținută de glo.

02
/06
/21

Avem onoarea să vă invitam la [În]toarcem cânepa spre viitor – primul eveniment multidisciplinar dedicat cânepii, cu expoziție de artă documentară, instalații, performance, conferințe și dezbateri pe teme de economie circulară, între 3-27 iunie, la Muzeul Național al Țăranului Român

02
/06
/21

Gaep prezintă Meditation upon Measure (5 iunie – 31 iulie 2021), o incursiune în practica din anii ’80 a lui Mircea Stănescu, prin intermediul unui corp important de lucrări restaurate cu ocazia expoziției. Desfășurându-se pe ambele etaje ale galeriei, expoziția personală contextualizează această decadă de activitate a artistului atât în raport cu perioada mai recentă de creație, cât și în raport cu circumstanțele în care a debutat și a lucrat generația ’80.

27
/05
/21

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

19
/05
/21

Vineri, 21 mai, începe la București cea de-a doua ediție a Walk & Shoot Fest. Ateliere foto ce au ca temă centrală scena, discuții online despre fotografie și provocările din domeniu, o expoziție despre diversitate pe scena artelor performative, precum și un concept store cu printuri de autor semnate de artiştii colaboratori ai programului Walk & Shoot, se regăsesc în programul festivalului, care se va încheia pe 30 mai.