MNAR anunță concursul pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-anunta-concursul-pentru-acordarea-bursei-micaela-eleutheriade/

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă organizarea concursului pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”, în perioada 18 mai – 25 iunie 2020.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2020

Bursa „Micaela Eleutheriade” constă în darea spre folosinţă pe o perioadă de doi ani a unui apartament în București, pentru a fi utilizat ca atelier de creație artistică.

Această bursă se acordă de către MNAR prin concurs public, pe o durată fixă de doi ani, unui absolvent de învăţământ superior de specialitate în domeniul picturii sau graficii, în vârstă de până la 35 de ani.

Dosarul (arhiva) de înscriere și solicitare a bursei „Micaela Eleutheriade” va cuprinde următoarele documente:

a) Scrisoare de intenţie;

b) Curriculum vitae (format Europass);

c) Copie după actul de identitate;

d) Copie/ii după diploma/ele de studii absolvite, autentificate;

e) Două scrisori de recomandare din partea unui specialist / artist din domeniu, dintre care una din partea unei personalități din mediul academic/universitar;

f) Portofoliu: 10 fotografii ale lucrărilor personale, cu specificarea tehnicii, a dimensiunilor şi a datei execuţiei; cataloage de participare la expoziţii şi dosar de presă după caz, alte documente relevante privind activitatea sa.

Bursa se acordă de către un juriu pe baza unei proceduri de evaluare şi selecţie și a unui interviu.

Depunerea dosarelor de înscriere va avea loc până la data de 05 iunie 2020, ora 13:00, în format digital, la adresa de e-mail secretariat@art.museum.ro , iar desemnarea câștigătorului se va face pe data de 25 iunie 2020.

Mai multe detalii despre acordarea acestei burse găsiți în Regulamentul concursului, pe site-ul www.mnar.arts.ro – prima pagină – slider evenimente.

Calendarul concursului pentru acordarea bursei Micaela Eleuteriade:

Depunerea (transmiterea) dosarelor de candidatură, în format digital, la adresa de e-mail secretariat@art.museum.ro: 18 mai – 05 iunie 2020 (până la data de 5 iunie 2020, ora 13:00)

Evaluarea și selecția dosarelor: 05 – 12 iunie 2020;

Afișarea rezultatelor și a listei cu candidații selectați pentru interviu: 12 iunie 2020, ora 13:00;

Interviurile vor avea loc pe data de 18 iunie 2020, începând cu ora 10:00*;

Selecția finală și desemnarea câștigătorului: 19-22 iunie 2020;

Afișarea rezultatelor finale: 25 iunie 2020, ora 13:00.

*Modalitatea de desfășurare a interviurilor va fi anunțată ulterior.

***

Legată de tradiţiile artei româneşti prin însăşi descendenţa ei directă din familia pictorului Gheorghe Tattarescu, Michaela Eleutheriade (1900 – 1982) poseda o temeinică pregătire academică, începută la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, pe care o termină în 1923 – şi continuată la Paris, în atelierul lui Roger Bissière, profesor la Academia Ranson, unde studiază până în 1927.

Debutează în 1926, la Salon des indépendants de la Paris şi la Salonul oficial din Bucureşti, participând apoi cu regularitate la Saloanele oficiale, la expoziţii anuale de stat şi la numeroase manifestări organizate în străinătate. Între 1925 şi 1976, a deschis douăzeci de expoziţii personale, bucurându-se de aprecierea unanimă a publicului şi a criticilor, iar viața sa artistică a parcurs aproape cinci decenii de activitate prolifică. A făcut parte din grupările artistice moderniste „Criterion” (înfiinţată în 1932), alături de Lucia Dem. Bălăcescu, Margareta Sterian, Corneliu Michăilescu, Marcel Iancu, şi „Grupul Nostru” (1932-1936), printre ai cărui membri îi regăsim pe M.H. Maxy, Mac Constantinescu, Miliţa Pătraşcu, Petre Yorgulescu-Yor.

Muzeul Colecțiilor de Artă prezintă publicului o colecție impresionantă de peste trei sute de piese, donată chiar de artistă în anul 1983.

12
/11
/14

Miercuri, 12 noiembrie 2014, începând cu ora 19.30, Pleshoo Contemporary devine a doua gazdă temporară a proiectului lui Dragoș Cristescu, „Glorifying the Body”, a cărui călătorie tripartită proiectată până la sfârșitul anului a început la ArtXpert. Jurnal vizual al căutării formei perfecte în potențialul latent al subiectului, proiectul artistului se constituie în jurul Trupului, în varianta lui cea mai adorată de artă de-a lungul manifestării sale ca voință umană transformatoare: nudul feminin

07
/11
/14

BRD Groupe Société Générale și Proiectul Contemporanii anunță repunerea pe simeze a expoziției “Insula Eternei Primăveri”, în perioada 11 noiembrie – 5 decembrie. Vernisajul expoziției se va desfășura pe 11 noiembrie la ora 18:30, la parterul Turnului BRD din B-dul Ion Mihalache nr.1-7.

28
/10
/14

Trei lucrări ale artistului român Adrian Ghenie - "Duchamp's Funeral I", "Study for «The Devil»" şi "Hunger" - au fost vândute la două licitaţii organizate recent la Londra, de casa Sotheby's, cu sumele de 1.285.389 de euro, 15.714 euro, respectiv, 146.453 de euro, potrivit site-ului sothebys.com.

28
/10
/14

Un autoportret alb-negru al compozitoarei și fotografei Sabina Ulubeanu, co-director artistic al Festivalului de Arte Noi InnerSound, este expus alături de 50 de lucrări ale unor artiști din toată lumea care activează în spațiul austriac, la una dintre cele mai cunoscute galerii de artă din Viena, West46, în cadrul Bienalei Eyes On. Expoziția este deschisă până la 7 noiembrie.

08
/10
/14

Miercuri, 8 octombrie 2014, de la ora 19.30, la Pleshoo Contemporary, un grup de tineri artiști ne reamintește de una dintre cele mai puternice valori pozitive ale artei, în expoziția colectivă Catharsis. Unic prin numărul mare al artiștilor implicați și prin diversitatea inerentă a mediilor și abordărilor, grupul readuce în fața publicului funcția primară a artei, recunoscută ca atare încă din Antichitatea greacă: cea de a exorciza trăirile sociale și individuale negative, purificându-le prin expresia artistică.

08
/10
/14

Opera fotografică a lui Dragoș Cristescu nu este exclusiv artistică, ea incluzând aproape toate domeniile tehnicii și însumând o experiență verificată de-a lungul și de-a latul formelor de expresie ale comunicării vizuale. Însă abordarea artistică a siluetei umane, și în special a nudului feminin în cele mai clasice accepțiuni ale frumuseții, este cea care distinge lucrările lui Cristescu, atât în ansamblul activității sale, cât și în cel al producției masei de fotografi contemporani.

01
/10
/14

Miercuri, 1 octombrie 2014, desenele și experimentele grafice ale lui Andrei Tudoran evadează din arhiva sa personală, în care stau închise de obicei, ieșind la aer doar pentru a puncta o evoluție sau a oferi o soluție, și se cațără pe pereții galeriei Pleshoo Contemporary, pentru a-și revendica propriile calități în fața picturii mult mai cunoscute a artistului.