MNAR lansează o nouă provocare: învățăm dintr-o… privire
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-lanseaza-o-noua-provocare-invatam-dintr-o-privire/

Odată cu al doilea semestru al anului şcolar, Muzeul Naţional de Artă lansează programul educativ „Învăţăm … dintr-o privire!”, conceput special pentru a sprijini învăţământul formal şi activităţile din săptămâna „Școala altfel”.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2019

După succesul înregistrat în perioada 6-9 februarie 2019 de programul Vacanța… ARTfel , dedicat copiilor între 7 și 12 ani, MNAR revine cu o ofertă educativă care se adresează profesorilor și elevilor din toate ciclurile.

Organizat pe cicluri – preșcolar, primar, gimnazial, liceal – programul „Învățăm … dintr-o privire!” este adaptat nevoilor specifice fiecărui grup de vârstă. Vizitele interactive și atelierele creative folosesc contactul direct cu opera de artă originală și procesul de creație ca modalități de explorare a relației copiilor și tinerilor cu sine și cu lumea înconjurătoare, contribuind la dezvoltarea curiozității și a sensibilității estetice. Susținute de educatori muzeali și artiști experimentați, programele sunt caracterizate de o abordare deschisă bazată pe observație, descriere, păreri și întrebări formulate în cadrul unor dialoguri care contribuie la dezvoltarea gândirii critice prin joc și curiozitate.

Înscrierile la programele din ofertă pentru semestrul al doilea al anului școlar 2018-2019 se primesc începând de luni 11 februarie 2019, în limita locurilor disponibile. Programele se adresează grupurilor organizate de elevi și se desfășoară la cerere, în perioada 19 februarie – 15 iunie 2019. Durata programelor variază între 90 și 120 minute. În funcție de solicitări și disponibilități, ele pot fi organizate și în perioada vacanțelor școlare.

Mai multe informații găsiți aici.

MNAR încurajează profesorii, părinții și pe toți cei interesați să descarce prezentările PDF de pe site pentru a le distribui tuturor celor interesați.

11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.