Moartea căprioarei. Poveștile lui Tomșa
https://www.ziarulmetropolis.ro/moartea-caprioarei-povestile-lui-tomsa/

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: “Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

Un articol de Șerban Tomșa|16 septembrie 2018

Scriitorul Șerban Tomșa, autorul romanelor Biblioteca lui Noe, Maimuțe în haremul nopții, Ghețarul și Călugărul Negru

La un moment dat, am văzut o căprioară prăbuşindu-se departe de puştile care trăseseră. M-am îndreptat într-acolo. Scosesem cuţitul, cu gândul de a curma suferinţa vânatului, fără să mai trag un cartuş. De undeva se auzea plânsetul unui copil.

M-am apropiat mai mult. Căprioara era lungită într-o baltă de sânge. Din ochii mari şi negri îi curgeau lacrimi. Animalul plângea, suspina şi se tânguia ca un om. Am început să tremur şi mi-a căzut cuţitul din mână.

Am lăsat-o acolo şi nu le-am spus nimic celorlalţi vânători. Cred că au mâncat-o sălbăticiunile. De atunci n-am mai tras niciodată într-un ţap sau într-o căprioară.”

Foto: Moartea căprioare , Șerban Tomșa – facebook

16
/02
/18

Inspirat de o însemnare a criticului literar Paul Cernat, Răzvan Petrescu, unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani români, și-a amintit de “colosala” echipă redacțională care popula editura Cartea Românească în anii 80 și, prin ricoșeu, de rolul... purificator al dublei cenzuri din acele vremuri. Un articol savuros pe care nu-l puteam lăsa să se topească în negura subsolurilor rețelelor de socializare.

24
/01
/18

Un vecin a trăit 92 de ani şi sărbătorea Ziua Naţională, invitându-şi megieşii la o ţuică fiartă. Nu era băutor. Fusese, la viaţa lui, un jandarm şi un miliţian de legendă, un fel de Wyatt Earp local. Provenea din zona Argeşului şi citea fără ochelari la peste 90 de ani.

23
/01
/18

Sunt campion mondial la şanse ratate. Să vă povestesc una. O şansă, ratată. De altfel, pentru asta ne-au fost destinate, să le povestim. Ca orice tip dur, mă cunoașteți, mă întorceam acasă de la …piață. În fond e și asta tot un fel de „sală”.

09
/01
/18

Până ieri aveam o părere destul de bună în legătură cu gradul de civilizație pe care îl posed. Un post TV de largă respiraţie, cel mai urmărit și în 2017, mi-a făcut-o țăndări.

19
/12
/17

M-am simțit întotdeauna un străin în România. Nu sunt patriot de ocazie, nu mă bat cu nicio cărămidă în piept, am văzut și munți mai înalți decât Carpații, și mări mai frumoase decât Neagra, și oameni mai luminoși și mai buni.

19
/12
/17

Multe ne plăceau la final de an, dar ca mersul cu uratul nu era nimic. Pluguşorul era temelia uratului, mai ales când erai mai mititel. Cei mici urau, adulţii urau, toată lumea ura ceva/pe cineva în acele vremuri, iar tradiţia a rămas. După ce mai creşteai, puteai să încerci  ”buhaiul” şi ”capra”. Nu duc mai departe comparația cu adulții. Nu e momentul. Nici locul.

17
/12
/17

Sincer, când v-a plăcut ultima dată de România? Sau mai degrabă ”România e o țară grozavă, păcat că e locuită”? Când v-ați simțit foarte „împreună“ cu alți români? (Nu la sentimentul colectiv de ”vai de noi” mă refer).

29
/08
/17

Calul era unicul motiv de mândrie al lui Florea. Căruţa nu, pentru că în zilele geroase de iarnă din ea mai rămâneau doar osiile și roțile, restul intra pe foc.

25
/08
/17

Un necaz nu vine niciodată singur. La mine au obiceiul să se așeze la coadă, asta e pretenția mea, să fie ordonate și să-și aștepte rândul, ar fi păcat să vină necazul peste mine și eu din cauza îmbulzelii să nu-l observ.

24
/08
/17

Driblând pe cât îmi permite talentul balonul de săpun al misoginismului, la ceas de dimineaţă răcoroasă am ajuns la concluzia că între bărbați și femei este o diferență uriașă, primii fiind adevărați campioni în materie de bun gust, cel puțin la nivel de teorie, atunci când vor să-și aleagă partenera pentru o viață, o noapte, o oră, două minute…

23
/08
/17

Coadă la supermarket, o domnă îşi închipuie că dacă se urcă în spinarea mea va plăti mai repede. În mână are o pungă de ficăţei de pasăre, din ei se scurge un lichid dubios și rece direct pe piciorul meu, mă feresc, o privesc, se face că nu mă vede.

Pagina 4 din 11« Prima...23456...10...Ultima »