Moartea tovarășului Stalin
https://www.ziarulmetropolis.ro/moartea-tovarasului-stalin/

Se poate vedea în cinematografe filmul „Moartea lui Stalin”, comedie neagră, dar plăcută.

Un articol de Andrei Crăciun|14 martie 2018

Moartea lui Stalin, film semnat de Armando Iannucci, și-a dobândit o previzibilă glorie: nu s-a râs la Kremlin la vizionare.

Moscova n-a crezut în această peliculă în care – e drept – se râde pe îndelete de Stalin, de tovarășii săi politici și în general de Uniunea Sovietică.

S-a luat act, s-a condamnat oficial, s-a zis că nu e bine, s-a stârnit, global, curiozitatea. Din punct de vedere marketing (cum atât de ridicol se zice prin corporațiile timpului nostru), s-a fost bine.

Deși Rusia nu mai e Uniunea Sovietică, în chestiunea umorului la zi nu s-au făcut progrese însemnate. Sunt chestiuni cu care nu se glumește, tovarăși! Of, că dacă ar ști bietul Stalin că a ajuns o caricatură…

Nu vă propun o analiză riguroasă, de specialitate, a virtuților și defectelor acestui film de cinema. Nu am priceperea (oricum e plină țara de specialiști) și nu vă ascund că nici nu mă interesează aspectul.

Mă interesează altceva: câteva adevăruri grele din biografia tiranului (bine punctate mai ales de către istoricul Montefiore).

Moartea acestui tiran are în ea ceva shakespearian și filmul – fiind strict o comedie – ratează această dimensiune. După gustul meu, pilda cea mai înaltă în această moarte e următoarea: într-adevăr, pentru că Stalin declanșase o campanile de epurare a medicilor nu s-au găsit medici care să vină să constate ce era de constatat cu privire la dictator.

E un final puternic, foarte puternic pentru ce înseamnă nebunia de partid și de stat. E formidabil, tovarăși: nu mai are cine să constate că s-a săvârșit tiranul fiindcă medicii sunt în Gulag!

Îngustimea minții comuniștilor din rândul întâi, gros tușată la Iannucci, este – de asemenea – un fapt istoric. Lupta pentru putere lângă cadavrul lui Stalin nu e o exagerare de cinema, ba dimpotrivă. Și abia acum vă aduc unde am vrut: lipsa umorului.

Comunismul n-a avut umor. N-a îngăduit ironia și nici măcar autoironia (nici măcar în cadrul autocriticilor!). Gândiți-vă la această absență când constatați în jur omul nou. El nu va râde niciodată de sine. Și – nerâzând niciodată de sine – este nerevizibuil și pierdut.

Teroarea, birocrația fără limite, crimele, delirul regimului stalinist – toate se știu bine de-acum.

Adevărata moștenire stalinistă – dacă-mi îngăduiți – rămâne aceasta: abolirea surâsului autonom.

Și toată glazura polemică înconjurând acest film de cinema vine să o demonstreze, încă o dată.

Stalinismul e incompatibil cu umorul.

Deși Rusia nu mai e Uniunea Sovietică, în chestiunea umorului la zi nu s-au făcut progrese însemnate. Sunt chestiuni cu care nu se glumește, tovarăși! Of, că dacă ar ști bietul Stalin că a ajuns o caricatură…



18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.